Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sadio Mane, după calificarea Senegalului la Cupa Mondială: "Am fost mai norocos"

Alex Masgras

Publicat 30/03/2022 la 19:10 GMT+3

Senegal s-a calificat la Cupa Mondială, după ce s-a impus la loviturile de departajare în fața Egiptului. Senegalezii s-au impus în același mod la fel ca în urmă cu o lună și jumătate, atunci când au cucerit Cupa Africii pe Națiuni tot în fața Egiptului.

Sadio Mané / Sénégal - Egypte (CAN 2022)

Credit imagine: Getty Images

Senegal s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar, după ce a învins Egiptul la loviturile de departajare. În tur, egiptenii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu. Senegalul a deschi scorul încă din minutul 3, iar scorul a rămas neschimbat până la finalul celor 90 de minute.
La fel ca la Cupa Africii pe Națiuni, Senegalul s-a impus la loviturile de departajare. Cele două vedete ale lui Liverpool, Sadio Mane și Mohamed Salah au fost din nou în centrul atenției. Salah a ratat prima lovitură de departajare a egiptenilor, în timp ce Mane a transformat lovitura decisivă care a trimis Senegalul în Qatar.
La finalul partidei, Sadio Mane a vorbit despre a doua victorie în mai puțin de două luni în fața echipei coechipierului său de la Liverpool:
"Am câștigat de două ori și el a pierdut de două ori. Am fost mai norocos să ies câștigător. Sunt foarte mândru că am câștigat Cupa Africii pe Națiuni și că ne-am calificat la Cupa Mondial, e un vis.
Cred că a fost un meci dificil pentru ambele echipe. Fanii noștri ne-au împins spre victorie și nu am încetat să luptăm. Știam că nu va fi ușor", a declarat Sadio Mane pentru ONTime Sports.
Africa va fi reprezentată la Cupa Mondială din Qatar de Senegal, Ghana, Tunisia, Maroc și Camerun.
Citește și:

Van Dijk a aflat în timpul unui interviu rezultatul partidei Senegal-Egipt

Seara trecută, în același timp cu partida dintre Senegal și Egipt, a avut loc partida dintre Olanda și Germania, partidă care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Virgil Van Dijk, coechipier cu Sadio Mane și Mohamed Salah la Liverpool, a aflat rezultatul partidei Senegal-Egipt în timpul unui interviu de la finalul partidei Olanda-Germania:
Olandezul a fost întrebat ce părere are despre situația lui Salah, care nu va merge la mondial, iar ulterior a fost înștiințat despre situația partidei din Africa: "A pierdut? Evident, îmi pare rău pentru Mo și pentru Egipt, dar așa este fotbalul uneori. Sunt sigur că va transforma dezamăgirea în succes pentru restul sezonului.
Avem pentru ce să luptăm, deci sunt multe lucruri de realizat pentru el. În ceea ce îl privește pe Sadio, îi urez noroc, iar dacă o să fie cu noi în grupă, o să aibă nevoie de acel noroc", a declarat fundașul lui Liverpool.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol