Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Larisa Iordache a revenit în sală și pregătește exercițiul de medalie! Veste excelentă de la Tokyo

Cristian Mihală

Actualizat 31/07/2021 la 13:29 GMT+3

Larisa Iordache s-a întors în sala de antrenament, după accidentarea suferită în calificări, și va fi prezentă marți, la finala de la bârnă.

Larisa Iordache

Credit imagine: Imago

Sub atenta supraveghere a staff-ului medical din Satul Olimpic, Larisa Iordache, care poartă o gheată de protecție, a revenit în sala de concurs pentru a pregăti ultimele retușuri ale exercițiului de la bârnă, care ar trebui să îi aducă marți o medalie.
"Team Romania JO Tokyo 2020
Larisa Iordache se antrenează acum la Tokyo.
Glezna rezistă, Larisa va lupta pentru visul său!
Antrenorii Lăcrămioara și Cristian Moldovan sunt lângă ea și mulțumesc colectivului medical al COSR pentru ajutor: doctorilor Vasile Oșean, Diana Torje, Dan Tanase, lui Iustin Răduțu, asistent și kinetoterapeutului Mircea Nuțescu.
Succes, Larisa!", e mesajul de pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
COSR

Larisa Iordache, şanse real la bronz, la Jocurile Olimpice

Gimnasta Larisa Iordache a fost notată cu 14.133, în calificările de la Ariake Gymnastics Center. Românca a evoluat în prima subdiviziune a concursului și a părut că a avut o problemă la aterizare, la glezna la care a fost operată de mai multe ori la tendonul ahilean. Ulterior, medicii i-au pus diagnosticul de entorsă, însă tratamentul a dat rezultate şi Iordache pare deja să fi lăsat în urmă durerile.
Finala la bârnă este pe 3 august, în direct pe Eurosport 1 şi Eurosport Player, astfel că Larisa are timp suficient pentru a ajunge în forma sportivă optimă. Specialiştii estimează că, dacă gimnasta noastră va "sta" pe bârnă, are o notă de plecare suficient de mare încât să intre în lupta pentru medalii. Chinezoaicele vor fi greu de depăşit, în condiţii normale, dar o medalie de bronz e accesibilă.
Finalele pe aparate încep de duminică, în direct pe Eurosport și pe Eurosport Player. Mâine vom avea solul și calul cu mânere al băieților și săriturile și paralelele fetelor. Simon Biles, marea vedetă a Jocurilor Olimpice, a anunțat deja că nu va participa la reuniunea de mâine, din cauza problemelor pe care le are, legate de sănătatea mentală. Sportiva din SUA era calificată în toate cele patru finale pe aparate, fiind prima sportivă din ultimii 29 de ani care reușește acest lucru.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo