Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Acuzații de non-combat la Europeanul de handbal: "Se pare că le place să joace împotriva noastră"

Nicu Savin

Publicat 27/01/2022 la 23:02 GMT+2

Ultimul meci din faza grupelor de la Campionatul European de handbal masculin a creat o controversă. Danemarca a pierdut cu Franța pe final și va juca contra Spaniei pentru un loc în finală, dar selecționerul iberic consideră că danezii au procedat deliberat, pentru că văd în naționala iberică un adversar mai accesibil.

Jordi Ribera en Tokio

Credit imagine: Getty Images

Ultima partidă a fazei grupelor de la Campionatul European de handbal, Danemarca - Franța, a fost una dramatică. Nordicii erau deja calificați, însă francezii aveau nevoie măcar de un egal pentru a avansa în semifinale. Chiar dacă selecționerul danez a menajat câțiva dintre cei mai buni jucători, campiona mondială de anul trecut a controlat jocul încă de la început, având mult timp un avans liniștitor de 5 goluri.
Finalul a fost unul dramatic, Franța revenind incredibil și impunându-se cu 30-29. În urma acestui rezultat, Franța nu doar că s-a calificat în semifinale, dar a și câștigat grupa, astfel că va juca împotriva Suediei, ocupanta locului secund din cealaltă grupă. În schimb, Danemarca va înfrunta Spania în cealaltă semifinală.
Citește și:

Danemarca, acuzată de non-combat contra Franței

Impresia generală la meciul de la Budapesta a fost că Danemarca a redus turația pe final. De aceeași părere este și selecționerul Spaniei, Jordi Ribera, care nu s-a ferit să afirme că Danemarca a pierdut deliberat contra Franței pentru a întâlni Spania în semifinale, națională pe care o consideră mai accesibilă.
"Se pare că Danemarca ne-a ales pe noi pentru semifinalele, ei ne văd ca pe o echipă mai confortabilă. Se pare că le place să joace împotriva noastră, dar toate jocurile sunt diferite. Atât la Tokyo, cât și la Cupa Mondială din Egipt, jocurile au fost foarte strânse. Circumstanțele sunt diferite. Evident că trebuie să facem un joc foarte bun în apărare și atac dacă vrem cu adevărat să învingem Danemarca.", a spus Ribera, citat de as.com.
Danemarca avea toate motivele să prefere Spania în semifinale dacă ne uităm la ultimele meciuri directe. Danezii s-au impus în ultimele 4 confruntări cu ibericii, inclusiv în semifinalele Mondialului de anul trecut (35-33) și în semifinalele Jocurilor Olimpice de la Tokyo (27-23). Spania nu a mai învins Danemarca într-un meci oficial de la Mondialul din 2015 (25-24), în sferturile de finală.
Marea perdantă a disputei dintre Danemarca și Franța a fost Islanda. Dacă danezii ar fi câștigat, islandezii se calificau în semifinale. Presa din insulă a fost extrem de vehementă astăzi, iar fanii au luat foc pe rețelele de socializare, acuzându-i pe danezi că nu și-au apărat corect șansele. Mai mult, selecționerul Andres Gudmundsson, cel care a condus naționala Danemarcei până în 2076, ducând-o spre titlul olimpic la Rio, a mărturisit că nici nu a urmărit meciul, sugerând că se aștepta la un asemenea rezultat.
Frustrarea islandezilor a fost mare, dar trebuie menționat că aceștia au fost la mâna lor după ce au câștigat contra Franței. Eșecul surprinzător în fața Croației, formație care pierduse primele 3 meciuri din grupele principale și nu mai avea nicio șansă la calificare, i-a adus pe islandezi în postura de a sta la mâna Danemarcei, iar aceasta nu i-a ajutat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo