Pan Zhanle a terminat catastrofal Campionatele Mondiale de la Singapore! Surprize de proporții în ultima zi a competiției

Pan Zhanle va trebuit să uite cât mai repede Campionatele Mondiale de înot de la Singapore. Deținătorul recordului mondial la 100 m liber a terminat catastrofal competiția din Asia, înregistrând doar un 47,76 secunde la ștafeta masculină de 4x100 m mixt. Din cauza prestației sale, China, campioana olimpică la această probă a ratat calificarea în finală. Nici Australia nu a prins finala.

David Popovici, la 20 de ani! Retrăim împreună cursa de aur olimpic de la Paris 2024

Sursa video: Eurosport

Pan Zhanle se anunța ca unul dintre marii protagoniști la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, dar omul care a făcut istorie la Jocurile Olimpice de la Paris a fost cea mai mare dezamăgire a competiției din Asia. După ce a s-a oprit în serii la 200 m liber și nu a prins finala la 100 m liber, probe la care David Popovici a luat aur, sportivul de 20 de ani a dat semne de revenire și a contribuit esențial la argintul câștigat de China la ștafeta de 4x200 m liber și existau premise că va încheia cu fruntea sus aceste Mondiale.
În această dimineață au avut loc seriile ștafetei masculine de 4x100 m mixt, probă la care China era cotată cu șanse mari la podium, după ce a cucerit titlul olimpic la Jocurile Olimpice de anul trecut. În componența echipei au avut loc două schimbări față de Paris 2024, Xu Fang înlocuindu-l pe Xun Jiajun la fluture, iar Shun Wang pe Xu Jiayu la spate.

Pan Zhanle, încă o dezamăgire cruntă la Campionatele Mondiale de la Singapore! Starul a clacat în ștafeta masculină de 4x100 m mixt

Pe lungimea de spate, Shun Wang a avut o prestație modestă, cu peste o secundă și jumătate mai slabă decât Jiayu la Paris (53,96 s vs 52,37 s), dar chinezii nu erau în mare pericol, deoarece urmau să înoate cei mai importanți oameni ai lor. Pe lungimea de bras a intrat în apă Qin Haiyang, care luase aur la 100 și 200 m la această ediție, dar nici el nu a mai avut prea multe resurse și a înregistrat doar un 59,98 secunde, mult mai slab decât o făcuse la Paris (57,98). Xu Fang a avut o evoluție decentă la fluture, iar apoi a sărit în apă Pan Zhanle.
În ștafeta de 4x100 m liber, recordmanul mondial a înregistrat un 46,63 de excepție, iar anul trecut la Paris coborâse chiar sub 46 de secunde, dar astăzi a fost dezamăgitor. Pan Zhanle a parcurs cele două lungimi de bazin în 47,76 secunde, aproape la fel de slab ca în semifinalele probei individuale (47,81 secunde - a terminat pe locul 10). Totuși, prestația sa a fost mult mai slabă decât la individual, deoarece e cunoscut faptul că la ștafete toată lumea care înoată în schimburile 2, 3 și 4 înregistrează timpi mai buni.
Pan Zhanle nu a putut duce ștafeta Chinei decât pe locul 4 în ultima serie, după Italia, Canada și Franța. Când s-a tras linie, chinezii au constatat cu stupoare că nu au prin finala, având abia al 9-lea timp din serii, cu 15 sutimi de secundă mai slab decât Coreea de Sud (locul 8 în serii). Dacă Qin Haiyang sau Pan Zhanle ar fi fost măcar aproape de potențialul lor, China ar fi avansat fără probleme în ultimul act.
O altă mare surpriză a fost ștafeta Australiei, locul 6 la Jocurile Olimpice de la Paris, care a ratat la rândul său finala, terminând seriile abia pe locul 11. Eșecul echipei de la Antipozi s-a datorat în primul rând evoluției extrem de slabe a lui Kyle Chalmers pe lungimea de liber. Acesta a luat bronz la individual în "proba regină", dar astăzi a putut înota doar un 48,35 de secunde (al 18-lea timp din cei 25 înregistrați la liber). De notat că Chalmers a reușit un fabulos 46,53 în finala ștafetei de 4x100 m liber, unde Australia a luat aurul, deci e clar că ceva s-a întâmplat cu el astăzi sau pur și simplu nu a mai avut motivație și resurse fizice pentru a obține un timp mai bun.
Seriile ștafetei masculine de 4x100 m mixt au fost câștigate de Statele Unite ale Americii, dar yankeii nu vor avea o misiune ușoară în a lua aurul în finala de azi, ștafeta Delegației Neutre B și cea a Italiei având performanțe cu sub o secundă mai slabe.
Rezultatele din serii la ștafeta masculină de 4x100 m mixt de la Campionatele Mondiale de la Singapore (primele 8 vor concura în finală):
  • 1. Statele Unite - 3:29.65
  • 2. Delegația Neutră "B" - 3:30.05
  • 3. Italia- 3:30.40
  • 4. Canada- 3:30.86
  • 5. Olanda - 3:31.07
  • 6. Marea Britanie - 3:31.75
  • 7. Franța- 3:32.35
  • 8. Coreea de Sud - 3:32.54
  • ...
  • 9. China - 3:32,69
  • 10. Polonia - 3:32,83
  • 11. Australia - 3:32,87








Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo