Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunțul făcut de TAS în cazul Kamilei Valieva. Când se dă verdictul final

Cristian Mihală

Publicat 12/02/2022 la 17:10 GMT+2

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), sesizat de autorităţile sportive internaţionale după ce Agenţia rusă antidoping (RUSADA) a ridicat suspendarea patinatoarei Kamila Valieva, va anunţa luni decizia sa în acest caz, a indicat sâmbătă TAS într-un comunicat.

Kamila Valieva è stata trovata positiva a un controllo antidoping e la Russia rischia di finire nel mirino, Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Audierea Camerei ad-hoc a TAS va avea loc prin videoconferinţă duminică, la 20:30, ora Beijingului (14:30, ora României), a precizat TAS.
"În urma audierii, juriul va delibera şi îşi va pregăti decizia. Este de aşteptat ca această decizie să fie notificată părţilor în cauză luni după-amiază", a adăugat TAS.
Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă, trimetazidină, la un control efectuat în luna decembrie, al cărui rezultat a fost anunţat în cursul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Participarea sa la proba individuală din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, care începe marţi, este suspendată în aşteptarea deciziei TAS.
Cazul Valieva vine în momentul în care sportivii ruşi participă la aceste Jocuri sub drapelul Comitetului Olimpic Rus, după ce ţara lor are interdicţie la Olimpiadă din cauza unui uriaş scandal de dopaj instituţionalizat, pe care Moscova l-a negat de ani de zile.
CITEȘTE ȘI:

Valieva, de neoprit în proba pe echipe, unde a dus COR spre aur

Favorită la titlul individual, Valieva a impresionat în proba pe echipe cucerind medalia de aur şi devenind prima patinatoare din istorie care a reuşit o săritură cvadruplă la Jocurile Olimpice.
Marţi, RUSADA a suspendat-o provizoriu pe patinatoare. Miercuri, Valieva a făcut însă apel şi a obţinut ridicarea suspendării, din motive încă misterioase, ceea ce îi permite sa continue participarea sa la Jocuri şi să se antreneze, aşa cum a făcut şi sâmbătă.
ITA, organismul responsabil cu controalele antidoping în timpul Jocurilor, şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), într-o primă fază, urmate de Federaţia Internaţională de Patinaj (ISU), după cum a declarat sâmbătă TAS, au anunţat un apel la TAS, pentru a obţine o decizie înainte de marţi, 15 februarie, ziua programului scurt în concursul feminin.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo