Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Beijing 2022 | Daniela Haralambie are ambiții mari: "Îmi doresc să mă autodepășesc"

Romeo Ene

Actualizat 02/02/2022 la 11:28 GMT+2

Daniela Haralambie va concura pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, în cadrul probei de sărituri cu schiurile, iar sportiva are încredere în abilitățile sale pentru a-și îndeplini obiectivul.

Daniela Haralambie

Credit imagine: Other Agency

Ea are deja experiența unor Jocuri Olimpice, fiind prima sportivă din România care a concurat la această competiție la proba de sărituri cu schiurile, terminând pe locul 25.
România are certitudinea pentru cel puțin doi sportivi pentru Beijing 2022. Andrei Feldorean (masculin) și Dana Haralambie (feminin) sunt cei doi săritori care au fost confirmați că vor face deplasarea la Jocurile Olimpice.
Andrei Cacina este și el pe lista de aștepare, iar în cazul unei retrageri poate beneficia de acest lucru. O decizie finală în cazul lui va fi luată în 20 ianuarie.

Daniela Haralambie, pregătită Jocurile Olimpice de iarnă

Sportiva și-a setat un obiectiv îndrăzneț, o clasare în primele 10 sportive din concurs și este gata să lupte pentru a-l îndeplini: "Pentru mine această participare este împlinirea sufletului. Este a doua participare, dar este ca şi cum m-aş fi calificat pentru prima dată. Sunt la fel de bucuroasă ca şi acum patru ani
Îmi doresc să mă autodepăşesc la această ediţie. Ultima clasare a fost locul 25 la Jocurile Olimpice, la prima participare. Acum aş vrea mult mai bine, dacă se poate chiar în primii 10", a spus sportiva, pentru Agerpress.
Haralambie este convinsă că obiectivul setat este unul realist și are încredere că îl va îndeplini, ori la această ediție, ori la următoarele: "Faptul că sunt printre sportivii care ar putea să îşi îndeplinească obiectivul îmi dă încredere. Sunt toate şansele pentru obţinerea unei medalii. Şi dacă nu se va întâmpla acum, va fi peste patru sau opt ani, orice este posibil."
CITEȘTE ȘI:
Programul probelor la sărituri cu schiurile (orele României)
  • 5 februarie, ora 12:45 Feminin, trambulină normală
  • 6 februarie, ora 13:00 Masculin, trambulina normală
  • 7 februarie, ora 13:45 Echipe mixt, trambulină normală
  • 12 februarie, ora 13:00 Masculin, trambulina mare
  • 14 februarie, ora 13:00 Echipe masculin, trambulina mare
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 se vor desfășura în perioada 4-20 februarie și vor fi urmărite integral pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo