Liderul clasamentului mondial, OUT de la Beijing 2022! Marita Kramer, depistată pozitiv cu Covid-19

Austriaca Marita Kramer, liderul clasamentului Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, va rata competiția olimpică de la Beijing. Sportiva a fost depistată pozitiv cu Covid-19 înainte de a pleca spre China.

Marita Kramer

Credit imagine: Getty Images

Marita Kramer, una dintre cele mai bune săritoare cu schiurile din lume, va rata Jocurile Olimpice din această iarnă. Austriaca, favorită la cucerirea medaliei de aur la Beijing, a fost depistată pozitiv cu Covid-19 înainte de a face deplasarea în China.
Sportiva a avut un prim rezultat pozitiv la testarea de săptămâna trecută, din timpul unei competiții din Germania, iar după ce s-a întors acasă a făcut un test PCR, sperând că acesta va fi negativ, iar ea va putea zbura spre Beijing.
Din păcate, rezultatul a fost tot pozitiv, iar Marita Kramer va rata competiția olimpică. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare atât de echipa Austriei, cât și de sportiva de 20 de ani, care și-a exprimat dezamăgirea de a nu putea concura la Beijing în concursul pentru care s-a pregătit enorm în ultimii ani.
"Fără cuvinte, fără sentimente, doar gol. Este lumea într-adevăr atât de nedreaptă? În ultimii ani m-am pregătit pentru Jocurile Olimpice. Am investit atât de multă energie și timp pentru a-mi îndeplini visele. Acum simt că visele mele au dispărut într-o zi", a scris săritoarea cu schiurile care se află pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale în acest sezon, cu 870 de puncte.
Citește și:
China are o politică de toleranță 0 față de coronavirus. Toți cei care vor să meargă în Beijing sunt obligați să aibă două teste negative înainte de a se deplasa în China, iar apoi sportivii vor fi testați zilnic, fiind supuși unor reguli stricte pentru a se evita cât mai mult infectarea cu Covid-19.
Competiția de sărituri cu schiurile de la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 va avea loc la Zhangjiakou. Finala feminină este programată sâmbătă, de la ora 12:45 (ora României). Programul complet al evenimentelor de la Beijing poate fi consultat aici.
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 se vor desfășura în perioada 4-20 februarie și vor putea fi urmărite integral pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo