Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Luna de foc a lui Karl Geiger, primul lider din "4 Hills": titlu mondial, Covid-19 și aripi de tată

Cezara Paraschiv

Actualizat 30/12/2020 la 18:03 GMT+2

Karl Geiger a trăit un roller-coaster al emoțiilor în decembrie 2020. După ce a câștigat titlul mondial la zbor cu schiurile, a devenit tată, apoi a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, iar pe 29 decembrie și-a adăugat în palmares prima victorie a carierei într-o etapă din “4 Hills”. Să-l cunoaștem mai bine pe omul căruia i-a sărit inima din piept cât pentru 20 de "icari moderni” luna asta.

Karl Geiger jubelt nach seinem Sieg in Oberstdorf

Credit imagine: Getty Images

Am fost unul dintre acei oameni care au spus că este o exagerare ca întrecerile de sărituri mcu schiurile să se desfășoare fără spectatori. Nu mă gândeam nicio clipă că va căpăta o asemenea dimensiune. Lipsa publicului dă un aer ciudat, pentru că nu suntem obișnuiți cu așa ceva. Evident, îți faci săriturile în mod normal, televiziunea este acolo pentru a transmite iar lucrurile merg mai departe. Realitatea este că de îndată ce m-am desprins de pe bara de start, nu mai conștientizez prezența publicului, doar înainte și după absorb energia fanilor”, mărturisea Karl Geiger, 27 de ani, pentru site-ul Federației Internaționale de specialitate, la scurt timp după declanșarea pandemiei de coronvirus.
În aceste condiții ciudate de tot, omul care a ocupat locul doi în clasamentul Cupei Mondiale din stagiunea precedentă, Karl Geiger, a rămas printre protagoniștii noului sezon de sărituri cu schiurile. Iar asta nu este de ici de colo, având în vedere faptul că Markus Eisenbichler (29 ani), cel care l-a învins la Naționalele Germaniei, a pornit lansat câștigând primele două etape, iar mai departe Halvor Egner Granerud a devenit primul norvegian din istorie cu cinci victorii consecutive în Cupa Mondială.

Karl Geiger: cine este omul numărul unu al Germaniei

Destinul lui Karl Geiger pare a fi fost legat de când lumea de universul sporturilor de iarnă, având în vedere faptul că s-a născut într-o zi de 11 februarie, în plin sezon competițional, într-un veritabil fief al schiului și al patinajului - Oberstdorf. Poate tocmai de aceea, nimeni nu trebuie să fie surprins de faptul că Geiger a obținut prima sa victorie în prestigiosul Turneu al celor patru trambuline chiar pe teren propriu, la Oberstdorf.
Geiger a debutat în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile la 19 ani, în 2012, însă abia în decembrie 2018 a câștigat prima sa etapă de Cupă Mondială, la Engelberg. Medaliat cu argint în competiția pe echipe la Jocurile Olimpice din 2019 de la PyeongChang și câștigător a trei medalii la Campionatele Mondiale de schi nordic din 2019, Geiger a obținut o victorie și pe pământ românesc, în februarie 2020, la Râșnov, înainte ca pandemia să arunce în aer finalul sezonului 2019/2020.
Când acel sezon a fost declarat închis înainte de vreme, Geiger a simțit un puternic regret, conștient că atinsese o formă bună. Germanul recunoștea căîși făcuse deja calculele că Stefan Kraft este de neajuns în lupta pentru "Globul de Cristal", însă simțea că ar mai fi putut smulge câteva victorii, dincolo de cele patru pe care le consemnează acum în sezonul 2019/2020. S-a pregătit însă temeinic în pauza competițională, hotărât să respecte mai departe regula carierei, care i-a adus an de an, fără excepție, poziții din ce în ce mai bune în clasamentul final din Cupa Mondială. Ce ar veni, logic, după un loc doi – este evident.

Decembrie de foc pentru Karl Geiger

Pe 22 noiembrie, când săritorii au primit în fine lumina verde în noul sezon, Karl Geiger a terminat pe locul doi la Wisla, învins din nou de coechipierul Eisenbichler.
Însă lucrurile incredibile au început pentru Geiger pe 13 decembrie, la Campionatul Mondial de zbor cu schiurile (competiție amânată cu șase luni față de data inițială). Patru sportivi diferiți au reușit cele mai lungi zboruri în cele patru etape individuale ale Mondialului de la Planica, însă când s-a tras linie, Geiger l-a devansat pe Halvor Egner Granerud pentru doar o jumătate de punct! În prima zi de întreceri, Karl Geiger reușise sărituri de 241 și 223,5 metri, instalându-se la conducerea clasamentului, iar după manșa a treia, pe care a câștigat-o cu un zbor de 240,5 metri, s-a detașat la aproape 8,7 puncte de principalul urmăritor, Halvor Granerud. Manșa finală nu l-a scutit însă de emoții pe german: Granerud a pus presiune cu un zbor de 243 de metri, iar la ultima evoluție din concurs, Geiger a ezitat, aterizând după doar 231,5 m.
O jumătate de punct – o diferență infimă - a decis titlul mondial, în favoarea lui Karl Geiger, care își câștiga astfel renumele și pe trambuline mari.
picture

Karl Geiger, la Planica

Credit imagine: Imago

Germanul nu a apucat să se bucure însă prea mult de succes, fiind depistat pozitiv cu noul coronavirus pe 17 decembrie, la doar patru zile după victoria de la Planica. În consecință, Geiger a fost obligat să stea în carantină până cu o zi înainte de startul calificărilor pentru Turneul celor patru trambuline (27 decembrie), ratând patru etape consecutive din Cupa Mondială (din Rusia și Elveția).
Karl Geiger a avut parte și de o împlinire majoră pe plan personal, la o zi după câștigarea titlului mondial la zbor cu schiurile, când soția sa Franziska i-a dăruit o fetiță, Luisa. "Probabil că asta este ceeace oameni numesc săptămâna perfectă a vieții. Bun venit, micuță Luisa. Îți mulțumesc ție și mamei tale că m-ați așteptat! Sunt atât de mândru de voi", a scris Geiger într-un mesaj încărcat de emoție pe rețelele de socializare. Era abia ziua de 14 decembrie.
Dacă cineva s-a îndoit de motivația pe care Karl Geiger ar mai avut-o pe durata carantinării după aceste două zile de vis, a primit un răspuns tranșant. Geiger s-a îndreptat spre startul "4 Hills" ca și cum infecția nu ar fi existat și a câștigat întrecerea, cu sărituri de 127 și 136,5 metri, obținând a șaptea victorie a carierei în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile. "Sunt foarte mândru, a fost o zi specială pentru mine. Să câștig la Oberstdorf după tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni este cu adevărat grozav. Sunt foarte recunoscător și fericit. Păcat că astăzi nu au putut fi aici și fanii, dar totuși, a fost un moment special pentru mine", a declarat cel de care Germania își atârnă acum toate speranțele pentru a deveni primul său câștigător în Turneul celor patru trambuline de la legendarul Sven Hannawald (2002).
  • Turneul celor patru trambuline continuă pe 31 decembrie / 1 ianuarie cu etapa de la Garmisch-Partenkirchen, în transmisiune directă pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol