Eurosport
John Higgins: "Fantastic. Nici nu pot juca mai bine de atât"
De
Publicat 16/01/2021 la 17:42 GMT+2
John Higgins a reușit trei break-uri de peste 100 de puncte și unul de 88 de puncte pentru a-l învinge pe Ronnie O’Sullivan în sferturile de finală ale Masters-ului. În această seară, de la ora 21:00, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, scoțianul îl înfruntă pe David Gilbert pentru un loc în marea finală.
Masters 2021: John Higgins
Credit imagine: Eurosport
John Higgins a arătat cel mai bun snooker din ultimii ani pentru a trece de marele său rival, Ronnie O’Sullivan. Scoțianul va încerca în această seară să se califice în finala Masters-ului pentru prima dată dupăediția din 2006, când își adjudeca trofeul la capătul unei finale superbe, 10-9 în fața aceluiași O’Sullivan.
"Clar, plecam cu a doua șansă împotriva lui Ronnie, dar meciurile de la Championship League au fost importante pentru mine. Sunt foarte încântat de felul în care am jucat. Poți să faci asta la antrenamente, dar îți dorești să o faci împotriva celor mai buni jucători, pentru că acolo te judeci pe tine. Totuși, am câștigat doar un sfert de finală, mâine seară am un nou meci mare", a declarat Higgins la microfonul Eurosport.
Higgins, cu gândul la primul trofeu după doi ani
Ultimul titlu câștigat de John Higgins a fost la Openul Galez, în 2018. Scoțianul are nouă titluri câștigate în carieră în Tripla Coroană (4 x Campionatul Mondial, 3 x Campionatul Regatului Unit, 2 x Masters), însă ultima sa victorie la acest nivel datează din 2011.
Vineri seară, Higgins a vorbit despre o ajustare tehnică pe care a făcut-o în ultimul timp, după câteva luni în care jocul său nu a fost la nivelul dorit: "I-am auzit pe mulți spunând că sunt prea departe de bila albă în momentul în care execut lovitura și pierd la capitolul forță. Urmărindu-l pe Mark Selby, am încercat să schimb ceva, să ajung mai aproape de bila albă. Așa că m-am uitat mai atent la mâna care stă pe masă, la vârful tacului și... funcționează".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo