Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dana Dodean, optimistă înainte de Jocurile Olimpice: "Eu cred că putem. Este visul suprem!"

Razvan Circeag

Actualizat 18/07/2021 la 18:37 GMT+3

Jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean-Monteiro este una dintre reprezentanții României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportiva a oferit un interviu înainte de startul competiției.

Dana Dodean Monteiro va participa la Tokyo la a 4-a ediție Jocurilor Olimpice din carieră

Credit imagine: Eurosport

Reprezentanții României la tenis de masă la Jocurile Olimpice se află pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru competiția din Japonia.
România va fi reprezentată în 4 proble la tenis de masă la Tokyo: simplu feminin și masculin, echipe feminin (Dana Dodean Monteiro, Eliza Samara și Bernadette Szocs) și dublu mixt (Bernadette Szocs / Ovidiu Ionescu).
Daniela Dodean, 33 de ani, a oferit un interviu pentru Agerpres, în care a prefațat marea competiție care stă să înceapă. Pentru ea este a patra participare la Jocurile Olimpice.

Dodean: "Ar însemna absolut totul... visul suprem!"

Jucătoarea de tenis de masă a vorbit despre șansele României la o medalie și cât de mult își dorește să-și atingă acest vis, dar și despre situația actuală privind restricțiile foarte dure din Japonia.
"Să dea Dumnezeu să fie cu noroc această a patra participare. Şi ultima dată (n.r. - la Rio de Janeiro) am fost foarte aproape de o medalie olimpică. Au trecut cinci, nu patru ani de la ultima ediţie a Jocurilor... ne-am maturizat, am mai acumulat nişte experienţă şi sperăm să fie cu noroc.Dacă toate lucrurile bune vor fi în favoarea noastră şi absolut totul va fi perfect, inclusiv şi puţin noroc, dacă vom avea toate aceste elemente eu cred că putem.
Contează foarte mult norocul la tragerea la sorţi. Din păcate, cam de fiecare dată am avut destul de mult ghinion la tragere, sperăm ca data asta să fie altfel. Pentru că acum plecăm dintre o poziţie mai bună decât în urmă cu cinci ani. Eliza şi Bernadette au urcat în clasament, aşa că vom avea mai multe puncte şi o poziţie mai bună la tragerea la sorţi. Însă la fel de bine putem să avem un mare ghinion pentru că în turul doi putem să dăm chiar peste China (n.r. - principala favorită la aurul olimpic). Dar să sperăm că nu vom avea noi ghinionul ăsta cel mai mare, poate din patru echipe ne va cădea şi nouă una din celelalte trei, nu China", a declarat Dodean pentru Agerpres.
Cât de mult își dorește Daniela Dodean să câștige o medalie: "Ar însemna absolut totul... tot ceea ce nu am reuşit să realizez acest sport. Avem medalii la Mondiale, la Europene, e un palmares frumos, dar ceea ce ne lipseşte este o medalie olimpică. Şi cred că pentru oricare sportiv care joacă de 20 şi ceva de ani tenis de masă ca mine este visul suprem. Sper că se va putea îndeplini."

China domină total tenisul de masă

Tenisul de masă este dominat copios de China. Din 1988, de când acest sport a devenit sport olimpic, 28 de medalii de aur dintre cele 32 acordate au revenit țării asiatice, iar prezențele pe podium ale unor sportivi din Europa au fost ceva foarte rar.
La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, au participat 44 de jucători originari din China, dintre care doar 6 au reprezentat această națiune. România nu are niciun component asiatic, iar Daniela Dodean e de părere că asta reprezintă un atuu pentru noi.
"Eu cred că atuul cel mai important este faptul că ne-am ţinut şi am reuşit să păstrăm o echipă formată numai din românce. Nu am adus pe nimeni din din străinătate, niciun asiatic, nimic. Toate suntem crescute aici şi poate de aceea avem o legătură specială, mult mai strânsă decât a celorlalte echipe".

Restricții foarte dure la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Autoritățile de la Tokyo și organizatorii Jocurilor Olimpice au impus o serie de restricții foarte drastice, din cauza numărului crescut de infectări cu COVID-19. Dodean a comentat și acest aspect și a spus că va fi cea mai grea ediție a JO.
"Va fi izolare totală acolo. Însă toată lumea se aşteaptă la acest lucru. Ştim ce urmează şi noi ne asumăm. Asta este, până la urmă suntem obişnuiţi, în ultimul an şi jumătate tot timpul am fost în izolare, în bule epidemiologice la competiţii, nu aveam voie să ieşim... Deci asta este e meseria noastră, munca noastră... Aşa cum alţii poate, săracii, în perioada de pandemie nici nu au lucrat sau şi-au pierdut locul de muncă... Noi încă avem un loc de muncă, dar sunt anumite obligaţii la care trebuie să ne supunem.
Va fi foarte diferit, pentru că noi suntem obişnuiţi să jucăm cu galerie, cu public numeros, cu susţinere din tribune, cu ajutor din spate cum se spune. Va fi greu şi trist, dar trebuie să ne supunem, nu avem ce să facem. La acest lucru a dus pandemia, la linişte şi la tristeţe", a mai spus Dodean.
România nu are nicio medalie olimpică la tenis de masă, cel mai bun rezultat fiind sferturile de finală atinse de Adrian Crișan la simplu masculin, în 2012.Însă ne dau încredere rezultatele foarte bune obținute de la campionatele europene.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo