Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Românii ar face orice pentru o medalie la Tokyo, la tenis de masă! La ce probă avem șanse reale

Nicu Savin

Publicat 17/07/2021 la 17:36 GMT+3

Tokyo 2020 | Reprezentanții României la tenis de masă la Jocurile Olimpice se află pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru competiția din Japonia. Între antrenament, sportivii și antrenorii au oferit un amplu interviu pentru Gazeta Sporturilor, în care nu au ascuns faptul că se gândesc la medalii, chiar dacă acest lucru este aproape imposibil de realizat.

Bernadette Szocs

Credit imagine: Eurosport

Tenisul de masă este dominat copios de China. Din 1988, de când acest sport a devenit sport olimpic, 28 de medalii de aur dintre cele 32 acordate au revenit țării asiatice, iar prezențele pe podium ale unor sportivi din Europa au fost ceva foarte rar.
Poate că niciun sport nu este dominat atât de categoric de o națiune, iar acest lucru se poate observa și după numărul mare de jucători din China care reprezintă alte națiuni. La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, au participat 44 de jucători originari din China, dintre care doar 6 au reprezentat această națiune.
România va fi reprezentată în 4 proble la tenis de masă la Tokyo: simplu feminin și masculin, echipe feminin (Dana Dodean Monteiro, Eliza Samara și Bernadette Szocs) și dublu mixt (Bernadette Szocs / Ovidiu Ionescu).

Tokyo 2020 | Optimism moderat printre reprezentanții României de la tenis de masă

Încă de la plecarea săre Japonia, atmosfera din cadrul lotului de tenis de masă al României era încărcată de optimism, iar acest lucru nu s-a schimbat nici după ajungerea în Orientul Îndepărtat.
Echipa feminină a României este foarte valoroasă, campionatele europene cucerite în ultima perioadă fiind cea mai bună dovadă, chiar dacă majoritate națiunilor de pe bătrânul continent au în componență jucătoare asiatice. Deși o medalie pare imposibil de realizat, antrenorul fetelor noastre este optimist, menționând că experiența jucătoarelor noastre ne-ar putea face să sperăm.
"Ar fi exact momentul unui boom al acestei generații. Samara și Dodean au deja în spate trei Olimpiade, Bernie a fost și ea la Rio. E cam ceasul apogeului la Tokyo! Mi se pare că suntem mai pregătiți și mai încrezători decât la Jocurile anterioare, inclusiv prin plusul de experiență pe care l-au căpătat în campionatele externe, unde au deprins să se adapteze și la diferite stiluri de joc. Locul trei se joacă!", a declarat Viorel Filimon pentru gsp.ro.
Dacă la simplu sau în concursul pe echipe doar o minune ar aduce o medalie pentru România, la dublu mixt (probă care e introdusă în premieră la această ediție) există o șansă bună. Pe tablou sunt doar 16 perechi, iar o tragere la sorți favorabilă i-ar putea aduce pe Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs în postura de a se bate pentru medalii.
Ovidiu Ionescu este conștient că o medalie este un obiectiv greu de atins, declarând că este dispus să facă orice sacrificiu dacă ar reuși această performanță: "Dacă urcăm pe podium la Tokyo, jur că aș fi dispus să merg pe Himalaya! Cu șerpași, cu tot ce trebuie. Nu sunt deloc un montaniard, ar fi exact opusul preocupărilor mele, dar m-aș bucura să încerc o asemenea aventură."
România nu are nicio medalie olimpică la tenis de masă, cel mai bun rezultat fiind sferturile de finală atinse de Adrian Crișan la simplu masculin, în 2012.
picture

#DORdeSPORT Interviu cu Eliza Samara

Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo