Eurosport
Novak Djokovic ar putea juca la Australian Open 2023, deși a primit interdicție 3 ani în Australia
De
Publicat 17/01/2022 la 14:18 GMT+2
Novak Djokovic ar putea evolua la ediția următoare a Australian Open, în ciuda faptului că a primit interdicție 3 ani în Australia.
Novak Djokovic
Credit imagine: AFP
Premierul australian Scott Morrison a venit cu precizări care îi dau speranțe sârbului că va putea participa la Australian Open 2023.
Numărul 1 mondial se întoarce la Belgrad, ca urmare a deportării sale din Australia și a revocării vizei, iar decizia de a-i interzice intrarea în țară timp de 3 ani a fost confirmată.
Sportivul a fost nevoit să părăsească țara, cu pedeapsa menționată, dar ar putea reveni mult mai devreme în Australia, chiar la ediția următoare a Grand Slam-ului.
Djokovic ar putea reveni în Australia în 2023
Tenismanul sârb nu poate primi o altă viză în următorii 3 ani, potrivit legii imigrației din Australia, cu excepția situației în care ministrul australian al Imigrației ar stabili anumite motive importante pentru ca sportivul să revină în țară.
"Anularea vizei a fost confirmată de Curtea Federală, astfel că, în consecință, i se va interzice intrarea în țară timp de trei ani", a declarat ministrul Andrews presei australiene.
Citește și:
Totuși, legea din Australia oferă câteva motive pentru ridicarea interdicției de trei ani, care i-ar putea permite lui Djokovic să participe la Grand Slam înainte de 2025, dacă va depune o contestație pe care Australia o va accepta.
"Interdicția poate fi ridicată în cazurile în care motivul este pertinent, dar nu este ceva ce va fi luat în considerare astăzi sau mâine, ci în viitor. Toți cei care solicită ridicarea interdicției trebuie să treacă prin același proces, nu contează dacă este Novak Djokovic sau altcineva. Acest proces nu este simplu. Am fi putut evita această situație dacă Novak Djokovic ar fi fost vaccinat", a adăugat Ministrul Afacerilor Interne, citat de sport.blic.
De asemenea, prim-ministrul Scott Morrison a confirmat că există posibilitatea revenirii sârbului în Australia: "Nu vreau să influențez deciziile viitoare în niciun fel, dar există posibilitatea ca lui Djokovic să i se permită să intre în Australia în anumite circumstațe.".
În final, începutul primului Grand Slam al sezonului a fost umbrit de toată situația care s-a creat cu Novak Djokovic, care nu va participa la turneu și va rata șansa de a câștiga cel de-al 10-lea Australian Open și al 21-lea Grand Slam din carieră.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo