Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cifre și statistici spectaculoase până acum la Australian Open!

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 23/01/2022 la 13:57 GMT+2

Simona Halep face parte din galeria selectă a jucătorilor care nu au pierdut niciun meci în acest an! Care este tenismanul care face cel mai bine serviciu-voleu?

Ashleigh Barty bei den Australian Open 2022

Credit imagine: Getty Images

De MARIAN URSESCU
Australian Open avansează, iar pe măsură ce protagoniștii ajung în fazele superioare, apar tot felul de cifre și statistici care vorbesc despre parcursul lor.

63 de gameuri câștigate pe propriul serviciu

Numărul 1 mondial, australianca Ashleigh Barty impresionează prin tot ceea ce face. Ea a învins-o în turul 4 pe Amanda Anisimova cu 6-4, 6-3. Barty a reușit în acest an o serie impresionantă de gameuri câștigate pe propriul serviciu. A început la meciul de deschidere cu Coco Gauff, la Adelaide International, și sa a fost întreruptă de Anisimova după 63 de gameuri perfecte, în setul 2. Barty s-a impus în toate cele 8 meciuri disputate până acum cu 2-0 și are 16-0 la seturi câștigate!


Osaka și-a întrerupt seria la AUS Open!

Alți jucători neînvinși până acum în 2022? Campionii Melbourne Summer Set, Simona Halep (8-0) și Rafael Nadal (7-0), plus Jannik Sinner (6-0) și Danielle Collins (3-0). Anisimova avea și ea 8-0 înainte de a pierde în fața lui Barty în turul 4!
Madison Keys, campioana Adelaide International 2, conduce însă în topul meciurilor consecutive câștigate. Ea are o serie de 9 meciuri fărăînfrângere.
Naomi Osaka - Australian Open 2022
O altă serie impresionantă de victorii s-a încheiat în runda a treia. Naomi Osaka câștigase 15 meciuri consecutive la Melbourne Park, inluzând aici și turneele premergătoare Australian Open. În plus, campioana de la Antipozi în 2021 avea înainte de înfrângerea cu Anisimova o serie de 23 de partide în care câștigase primul set!

Sperietoare pentru jucătorii din afara Top 100

Andy Murray a bifat și el un record încheiat, din păcate pentru el, la Australian Open. Fostul număr 1 mondial a avut o serie de 35-0 la victorii în meciurile de Mare Slam cu jucătorii clasați în afara Top 100 ATP! Seria a fost oprită de japonezul Taro Daniel, clasat pe locul 120.
Olandezul Botic Van De Zandschulp s-a calificat pe tabloul principal de concurs la Roland Garros, Wimbledon și US Open, în sezonul trecut, după ce a trecut de fiecare dată de calificări. La Australian Open a intrat direct pe tablou. Înainte de a pierde în fața favoritului 2, Daniil Medvedev, recordul său de victorii-înfrângeri la turneele majore a fost un uluitor 19-5!
Iga Swiatec, poloneza care va juca în ”optimi” cu Sorana Cîrstea a ajuns acum la șase calificări consecutive în a doua săptămână la turneele de Grand Slam. La fel și Matteo Berettini după succesul în fața lui Alcaraz. Mai au însă până să-l ajungă pe Rafael Nadal, cel care a ajuns la 18 calificări consecutive în săptămâna a doua!

Jucătorul care face cel mai bine serviciu-voleu

Maxime Cressy nu este departe de bielorusa Aryna Sabalenka cu cele 36 de duble greșeli, dar americanul de origine franceză a avut succes în alte ipostaze.În primele două meciuri la Australian Open, Cressy a returnat 100% al doilea serviciu în interiorul liniei de bază!
Maxime Cressy à l'Open d'Australie en 2021
Când vine vorba de serviciu-voleu, Cressy a avut după primele trei runde 74% din execuții, mult peste Feliciano Lopez, care este al doilea cel mai prolific cu 38 la sută din puncte.
Cressy a servit și a făcut cu acest procedeu 283 de puncte. Următorul cel mai apropiat este Benoit Paire, care a adunat 59 de puncte.
Eliminat în turul 4 de canadianul Denis Shapovalov, Alexander Zverev, numărul 3 mondial își continuă seria slabăîn fața jucătorilor de Top 20 la turneele de Grand Slam. El a ajuns acum la o serie de 4-15! Shapovalov, în schimb, a bifat primul său succes în fața unui tenisman aflat în prmii 5, după 2017, atunci când a trecut de Rafael Nadal în Masterul de la Montreal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo