Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios, savuros în fața presei! Nick, ce vei mânca la cină? Răspunsul fabulos oferit de australian

Nicu Savin

Publicat 20/01/2022 la 18:05 GMT+2

Nick Kirgios este omul spectacol atât pe teren, cât și în afara lui. Australianul a pierdut în fața lui Daniil Medvedev în turul secund de la Australian Open, dar la conferința de presă a avut petrea să glumească.

Nick Kyrgios lors de son match face à Daniil Medvedev à l'Open d'Australie 2022

Credit imagine: Getty Images

Nick Kyrgios și Daniil Medvedev au oferit una dintre cele mai frumoase partide de la această ediție de Australian Open. Australianul a făcut spectacol în multe momente ale jocului, dar rusul a fost cel care a avansat mai departe, impunându-se în 4 seturi, scor 7-6 (1), 6-4, 4-6, 6-2.
picture

Australian Open | Kyrgios a făcut spectacol, dar Medvedev a câștigat! Rezumatul unei partide superbe

La conferința de presă de după meci, australianul a vorbit la superlativ despre adversarul său, pe care îl consideră cel mai bun tenismen din lume în acest moment.
"Cred că dacă i-ai întreba pe toți cei aflați în turneu, cred că l-ar vota cel mai bun jucător din lume în acest moment. La niciun meci nu scade nivelul jocului său. Indiferent de rezultat sau de presiunea sub care se află, nu devine niciodată tulburat.
El are atât de multă încredere în jocul său. Este atât de încrezător acum. Am dat tot ce aveam contra lui. Este cel mai bun jucător din lume. Cu jocul pe care l-am văzut azi, aș câștigat cu 95% dintre jucătorii din circuit", a spus Kyrgios după meci.
Australianul nu putea ieși din scenă fără să ofere un nou moment epocal. Ultima întrebare pe care a primit-o a fost: "Nick, ce vei mânca la cină?". Răspunsul lui Kyrgios a fost în stilul său caracteristic, stârnind amuzamentul tuturor.
"Nu știu, omule! Serviciul al naibii de bun al lui Medvedev îmi stă în gât!", a spus Kygios.
Citește și:

Kyrgios, lăudat de Mats Wilander

Chiar dacă a pierdut contra lui Medvedev, jocul lui Kyrgios a fost lăudat la scenă deschisă de expertul Eurosport, Mats Wilander. Suedezul e de părere că meciul de azi are șanse mari să fi fost cel mai greu pentru rus la această ediție de Australian Open. Wilander îl consideră pe Medvedev mare favorit la cucerirea trofeului și nu vede mulți jucători capabili să-i pună atâtea probleme rusului precum a făcut-o Kyrgios.
"Trebuie să-mi scot pălăria în fața lui Nick Kyrgios pentru că a fost un meci de tenis incredibil. Nu aș fi surprins dacă acesta este cel mai dur meci al lui Danill Medvedev din acest turneu. Există șansa să mai fie unul, dar nu vor fi mulți jucători care să-l împingă la limită pe Daniil Medvedev așa cum l-a împins Nick Kyrgios în seara asta", a spus Wilander.
În turul 3, Medvedev va avea, cel puțin pe hârtie, un meci mult mai ușor, contra olandezului Botic van der Zandschulp. Acesta a trecut de Richard Gasquet, care a fost forțat să se retragă în al treilea set din cauza unei accidentări, după ce a pierdut zece game-uri succesive din momentul în care a câștigat prima manșă.
Toate meciurile de la Australian Open sunt în direct şi în exclusivitate pentru România pe aplicaţia Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo