Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open 2021 | Familia americancei Jessica Pegula deține o avere de peste 5 miliarde $

Cosmin Cioboata

Actualizat 15/02/2021 la 13:54 GMT+2

Jessica Pegula (26 de ani, 61 WTA) a eliminat-o pe Elina Svitolina (5 WTA) în optimile de finală de la Australian Open 2021, producând o surpriză uriașă. A fost prima victorie a americancei împotriva unei jucătoare din TOP 10 și, în același timp, prima calificare în sferturile unui turneu de Grand Slam.

Jessica Pegula | Tennis Australian Open | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

Jessica Pegula se află în cel mai bun moment al carierei sale. Jucătoarea din Statele Unite, născută la New York, a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-4, 3-6, 6-3, și a obținut calificarea în sferturile de finală de la Australian Open 2021.
Australian Open - UNIBET
Este pentru prima oară când Pegula ajunge în sferturile unui turneu de Grand Slam. În același timp, americanca și-a trecut în cont primul succes împotriva unei jucătoare din TOP 10.
Pegula și-a continuat astăzi parcursul promițător de la Melbourne. După ce în primele trei tururi a trecut de Victoria Azarenka, Samantha Stosur și Kristina Mladenovic, sportiva din SUA a eliminat-o astăzi pe Svitolina, aflată pe locul 5 în circuitul WTA.
picture

Australian Open 2021 | Jessica Pegula - Elina Svitolina. Rezumatul meciului de la Melbourne

Australian Open 2021 | Jessica Pegula va intra în premieră în TOP 50 WTA

În confruntarea de azi-noapte, Pegula și-a adjudecat primul set cu 6-4, după ce a reușit break-ul în game-ul 7. Svitolina a început mai montată actul secund, a câștigat primele două game-uri pe serviciul americancei și, în cele din urmă, s-a impus cu 6-3, trimițând partida în decisiv.
Pegula a dominat setul 3, reușind să câștige 2 mingi de break. Svitolina a câștigat și ea un game pe serviciul adversarei și s-a apropiat la 4-3, însă sportiva din SUA a fost mai proaspătă și s-a impus în final cu 6-3.
Grație victoriei uriașe de astăzi, venită după o oră și 58 de minute, Pegula va intra în premieră în TOP 50 în ierarhia WTA.
Jessica Pegula steht im Viertelfinale der Australian Open

Australian Open 2021 | Familia americancei Jessica Pegula deține o avere de peste 5 miliarde de dolari

Nu foarte multă lume știe, dar Jessica este fiica lui Terrence și Kim Pegula, doi dintre cei mai bogați oameni din lume. Părinții jucătoarei de 26 de ani dețin mai multe afaceri în Statele Unite și sunt recunoscuți, în special, pentru implicarea lor în fotbalul american și în hochei. Mai precis, Terry și Kim sunt proprietarii echipelor Buffalo Bills (NFL) și Buffalo Sabres (NHL).
Terrence Pegula, cunoscut mai simplu ca Terry, se află pe locul 129 în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 5,1 miliarde de dolari. El a început să-și clădească "imperiul" în industria petrolieră, reușind să vândă cea mai mare parte a activelor companiei sale, East Resources, către Royal Dutch Shell, în schimbul a 4,7 miliarde dolari, în 2010.
El și-a înființat propria firmă în 1983, cu ajutorul unor împrumuturi din partea familiei și prietenilor, în valoare de 7.500 de dolari. Terry încă deține acțiuni în industria petrolieră în 3 state diferite.
Terry Pegula will offenbar die Buffalo Bills kaufen

Australian Open 2021 | Părinții americancei Jessica Pegula, implicați puternic în lumea sportului

În 2011, Terry a cumpărat echipa Buffalo Sabres contra sumei de 189 milioane de dolari și și-a anunțat oficial implicarea în lumea sportului. Trei ani mai târziu, omul de afaceri american a ajuns la conducerea clubului Buffalo Bills, după ce a învins la licitație (1,4 miliarde de dolari) grupurile conduse de Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, și celebrul cântăreț Jon Bon Jovi.
Terry Pegula are 5 copii, printre care și Jessica, marea surpriză de la Australian Open 2021. La rândul său, Kim Pegula, mama tenismenei, este implicată puternic în lumea business-ului. Ea este CEO-ul Pegula Sports and Entertainment, grupul care se află la conducerea cluburilor Buffalo Bills și Buffalo Sabres - unde ocupă postul de președinte.
Kim Pegula
Susținută puternic de părinții săi, Jessica Pegula se află în fața celui mai important moment din cariera sa. Jucătoarea de 26 de ani se va lupta în sferturile de la Australian Open 2021 cu Jennifer Brady (25 de ani, 24 WTA).
De notat că Jessica nu a câștigat până acum vreun turneu în circuitul WTA.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo