Una dintre cele mai impresionante reveniri din istoria tenisului îi aparține lui Stefanos Tsitsipas, care l-a întors pe Rafael Nadal de la 2-0 la seturi pentru a se impune cu 3-6, 2-6, 7-6(4), 6-4, 7-5, la capătul a peste 4 ore de joc.
https://i.eurosport.com/2021/02/09/2989473.jpg
Grecul a devenit astfel cel de-al doilea jucător din istorie care reușește să îl învingă pe Nadal la un Grand Slam, după ce a fost condus cu 0-2 la seturi, după Fognini, în 2015, la US Open).
Australian Open
Simona Halep, inclusă în TOP 5 cele mai spectaculoase momente de la Australian Open 2021
25/02/2021 LA 12:39

Australian Open | Nadal, complet dezamăgit după ce a fost eliminat de Tsitsipas

Rafael Nadal s-a arătat extrem de dezamăgit după meciul pierdut dramatic în fața lui Stefanos Tsitsipas. Spaniolul consideră că partida a fost echilibrată, dar grecul a profitat de greșelile sale, în momentele decisive:
"Bineînțeles că sunt supărat. Am pierdut un meci în sferturile de finală ale unui turneu care înseamnă enorm pentru mine. Australian Open este unul dintre turneele mele preferate, fără doar și poate. Am ratat șansa de a ajunge din nou în semifinale... asta este! Îl felicit (n.r. - pe Stefanos Tsitsipas). A fost un meci echilibrat, dar probabil că el a jucat mai bine în momentele decisive.
Am dat tot ce am putut în fiecare clipă și am avut atitudinea potrivită. Nu m-am plâns deloc în timpul meciului, nici măcar în momentele mai dificile. Am rămas pozitiv de-a lungul partidei și am luptat din greu. Dar nu a fost îndeajuns.
Uneori se întâmplă asta... astăzi nu a fost îndeajuns. Asta e... e doar o nouă poveste în cariera mea din tenis. Am pierdut încă un meci aici în Australia, după ce am avut un avantaj important. Trebuie să accept și să merg mai departe. Asta e viața", a spus Nadal, după meciul cu Tsitsipas.

Australian Open | Nadal, conștient de greșelile comise în meciul cu Tsitsipas

Nadal a spus că, deși a fost chinuit de probleme la spate timp de 3 săptămâni, a revenit și a dat totul pe teren, însă "nu a fost îndeajuns":
"Am jucat împotriva unuia dintre cei mai buni jucători din lume, așa că trebuia să mă aștept la cel mai bun nivel al său și să fiu pregătit pentru orice. Vreau să îi transmit felicitări. Așa cum am mai spus, am comis câteva greșeli. Trebuie să mă întorc acasă și să mă antrenez pentru a deveni mai bun. Asta e, nu?
Cred că eram în formă bună înainte să ajung aici. Apoi am avut parte de puțin ghinion timp de 20 de zile (n.r. - din cauza unor dureri la spate), dar am revenit, am luptat și cred că am jucat un tenis decent. Așa se întâmplă în sport. Un jucător câștigă, altul pierde. Astăzi eu am pierdut. Iar singurul lucru pe care pot să-l fac este să încerc să fiu mai bun data viitoare.", a mai adăugat ibericul.

Australian Open | Nadal: "Nu mă consider o persoană ghinionistă"

În ciuda șirului lung de accidentări suferite în carieră, Nadal a recunoscut că nu se consideră o persoană ghinionistă. Totuși, spaniolul a oferit câteva exemple în care ar fi putut să se plângă pentru problemele sale, dar nu a făcut-o:
"Referitor la condiția fizică și la problemele medicale, este greu de spus exact de ce se întâmplă astfel de lucruri. Singurul lucru pe care pot să îl spun este că întotdeauna mă pregătesc corespunzător pentru a fi gata să vin aici. Dintotdeauna a reprezentat un obiectiv uriaș pentru mine.
Chiar cred că, uneori, putem găsi un motiv pentru faptul că nu am putut să ne antrenăm. Fie pentru că am fost accidentat în decembrie, fie pentru că am ajuns aici și am avut puține zile de pregătire. Da, astfel de lucruri s-au mai întâmplat de câteva ori.
Iar altădată poate că am avut ghinion, nu? În 2014, de exemplu, în finala cu Wawrinka. De ce mi s-a întâmplat asta (n.r. - Nadal a resimțit dureri de spate), chiar în finala unui turneu minunat, după ce m-am pregătit foarte bine? De ce? Nu îmi place să folosesc expresia 'ghinionist', dar de ce? Eu nu știu răspunsul.
Putem găsi scuze sau motive, cum ar fi că am fost obligați să stăm în carantină în cameră mai mult decât trebuia. Dar nu sunt tipul care caută scuze sau se plânge despre ce s-a întâmplat. Doar accept. Nu m-am considerat vreodată o persoană ghinionistă, în ciuda accidentărilor pe care le-am avut. Cred că sunt o persoană norocoasă", a încheiat Rafa Nadal

Australian Open | Nadal a plecat în mijlocul conferinței de presă din cauza crampelor

La jumătatea conferinței de presă, Nadal s-a ridicat și a părăsit sala, oferind o explicație comică, în limba spaniolă. Ibericul le-a spus jurnaliștilor că a plecat din cauza crampelor, pentru a evita glumele și imaginile amuzante pe seama sa în mediul online.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Australian Open
Australian Open | Djokovic - Medvedev. Sârbul nu se teme de noua generație! Ce a spus despre rus
20/02/2021 LA 18:59
Australian Open
Australian Open | Medvedev s-a amuzat pe Twitter, după victoria cu Tsitsipas: "Să fim serioși!"
19/02/2021 LA 16:57