Horia Tecău, primele explicații după România – Japonia 1-2 în BJK Cup: "Un moment dificil!"
România a pierdut în optimile de finală ale Billie Jean King Cup în fața Japoniei. Horia Tecău, căpitanul nejucător, a tras câteva concluzii la final, vorbind despre emoțiile competiției și despre neșansa tricolorelor.
Horia Tecău, Billie Jean King Cup 2024
Credit imagine: Getty Images
România a pierdut în optimile de finală ale Billie Jean King Cup în fața Japoniei. După ce Ana Bogdan a adus primul punct tricolorelor, niponele au revenit incredibil prin Shibahara, care a învins-o pe Cristian, și prin dublul Aoyama / Hozumi, care s-au impus în partida cu Niculescu și Ruse cu scorul de 1-6, 5-7, la capătul unui meci care a durat o oră și 25 minute de joc.
Prin urmare, România pierde înfruntarea cu Japonia din optimile Billie Jean King Cup de la Malaga. În primul meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 116 WTA), care trebuia să joace iniţial cu Ena Shibahara, a învins-o pe Nao Hibino (29 ani, 152 WTA) cu 6-2, 6-4. În al doilea meci al zilei, Ena Shibahara a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-4, 7-6 (2). Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA), care trebuia să joace cu Moyuka Uchijima, a cedat după o oră şi 41 de minute de joc.
Tenis
Jaqueline Cristian e la cea mai bună clasare din carieră! Swiatek a revenit pe podium
acum 4 ore
CITEȘTE ȘI:
- Jaqueline Cristian, "chinuită" de presiune la BJK Cup! Marea greșeală care a costat-o victoria României cu Japonia
- Surpriză uriașă în optimile BJK Cup! SUA, eșec incredibil. Premieră după mai bine de un deceniu
Ce concluzii a tras Horia Tecău după România - Japonia 1-2 în Billie Jean King Cup
După înfrângerea la general, Horia Tecău a oferit câteva explicații pentru eșec: "Dificil. E un moment dificil imediat după o întâlnire foarte strânsă pe care am pierdut-o. Sunt mândru de echipa mea și de spiritul de luptă. Am început cu 1-0. Ana a jucat un meci solid împotriva lui Hibino ca să obțină prima victorie pentru România. Apoi, Shibahara a avut un meci de simplu foarte bun.
Am crezut că am fi putut face mai mult în acel meci pentru ca Jaqueline să joace un pic mai solid, dar știm cu toții cum sunt presiunea și emoțiile acestei competiții, nu este întotdeauna ușor să produci tenisul tău bun. Am încercat. A fost o luptă mare. A fost aproape până la final. Apoi, la 1-1, din nou, cred că am avut câteva șanse. Scorul pare mai dur decât a fost meciul, mai ales în primul set. Echipa japoneză a jucat mai bine în unele momente. Noi am încercat totul, iar loviturile au fost ratate de câțiva centimetri, dar așa e tenisul. Adică, simt că am avut o luptă mare și am încercat să căutăm soluții până la final", a spus Horia Tecău pentru gsp.ro.
Echipa României a participat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup 2024. În primul tur, România a înfruntat Japonia, iar niponele vor juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut. Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)