Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Circuitul WTA, sub lupa fostului antrenor al Serenei Williams! Verdict surprinzător: "Ea face legea!"

Irina Aldea

Publicat 23/07/2022 la 13:42 GMT+3

Antrenorul surorilor Williams din copilărie, Rick Macci, a oferit o perspectivă unică în ceea ce privește circuitul feminin de tenis, nominalizând un nume surpriză la titlul de cea mai bună sportivă din WTA.

Coco Gauff & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Antrenorul Rick Macci spune că nu există niciun dubiu cu privire la faptul cătânăra Coco Gauff va deveni în curând campioană de Grand Slam. Gauff, care a împlinit 18 ani în martie, a ajuns în prima sa finală de Grand Slam la Roland Garros, înainte de a pierde în fața lui Iga Swiatek în două seturi.
După un parcurs bun la Roland Garros, Gauff nu a impresionat în mod deosebit la Wimbledon, pierzând în turul al treilea. Macci, antrenorul din copilărie al Serenei și al lui Venus Williams, spune că Gauff va deveni din ce în ce mai bună și este încrezător că americanca poate câștiga cel puțin câteva turnee de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:

Coco Gauff, pariul fostului antrenor al surorilor Williams în circuitul WTA

"Îi cunosc pe Coco și pe tatăl ei, suntem cu toții din Florida. Ea este cea mai bună atletă din circuitul WTA. Face legea acolo, ceea ce înseamnă că, atunci când este hotărâtă, poate juca în continuare în atac și în apărare la fel de bine. Ea poate alerga extrem de bine, este o vedetă când vine vorba de atletism, dar care are o rachetă de tenis în mână și știe foarte bine să facă cu ea, îmi amintește foarte mult de Venus în ceea ce privește alergarea", a declarat Macci în SUA.
"Forehand-ul ei poate fi puțin suspect, serviciul poate să nu fie mereu în cea mai bună zi. Coco va câștiga câteva turnee de Grand Slam, nu există nicio îndoială în această privință. Are doar 18 ani, va fi din ce în ce mai bună. Dar pentru a domina jocul, aș vrea să o văd jucând mai aproape de linia de fund a terenului, să dicteze ritmul, să taie terenul, să ia mingea mai devreme, să lovească mingea mai curat. Ea contraatacă foarte mult, iar acesta este un mod mai greu de a-și câștiga existența și de a deveni campioană", a mai spus Macci.
Unul dintre obiectivele principale ale lui Gauff pentru acest sezon este să câștige primul ei titlu de Grand Slam. Ultima șansă a lui Gauff de a câștiga un Grand Slam în acest an va fi la US Open. Gauff se bucură de un sezon bun și cu siguranță va fi extrem de motivată să facă performanță în fața fanilor de acasă, la Flushing Meadows. Anul trecut, Gauff a suferit o înfrângere dezamăgitoare în turul doi la US Open, iar acesta este unul dintre motivele pentru care va fi motivată să se descurce bine la turneul din acest an.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo