Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australia e prima finalistă a Cupei Davis! Echipa de la Antipozi vizează trofeul, după 20 de ani

Nicu Savin

Publicat 24/11/2023 la 21:48 GMT+2

Australia a învins clar Finlanda, scor 2-0, și s-a calificat pentru a 2-a oară consecutiv în finala Cupei Davis. Alexei Popyrin și Alex De Minaur au adus punctele victoriei pentru echipa condusă de legendarul Leyton Hewitt, care va juca pentru a 49-a oară în istorie pentru marele trofeu.

Alex De Minaur celebrates winning match point with Lleyton Hewitt of Australia during the Semi-Final match against Emil Ruusuvuori of Finland in the Davis Cup Final at Palacio de Deportes Jose Maria Martin Carpena on November 24, 2023 in Malaga, Spain

Credit imagine: Getty Images

Prima semifinală a Cupei Davis 2023 nu a lăsat loc de surprize. Australia pornea ca mare favorită în fața Finlandei, iar jucătorii de la Antipozi și-au respectat statutul. Primul meci i-a dus față în față pe Alexei Popyrin (40 ATP) și Otto Virtanen (171 ATP), iar australianul s-a impus în minim de seturi, scor 7-6(5), 6-2.
Cea de-a doua partidă a serii a fost cea dintre Alex De Minaur (12 ATP) și Emil Ruusuvuori (69 ATP). Australianul a jucat impecabil și a câștigat în două seturi, scor 6-3, 6-4, în doar o oră și 35 de minute, consfințind astfel victoria finală a formației de la Antipozi.

Australia, pentru al doilea an la rând în finala Cupei Davis

Așadar, Australia s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Davis, performanță pe care nicio altă echipă nu a reușit-o de când competiția se desfășoară în actualul format. Anul trecut, echipa condusă de pe margine de legendarul Lleyton Hewitt a pierdut ultimul act în fața Canadei, iar misiunea va fi la fel de grea și de această dată, pentru că va întâlni Serbia sau Italia, care se vor întâlni sâmbătă în a 2-a semifinală.
Australia va juca pentru a 49-a oară în istorie în finala Cupei Davis și pentru a 7-a oară în Era Open. Naționala de la Antipozi are în palmares 28 de Salatiere de Argint, dar ultima a fost câștigată acum 20 de ani, pe când competiția se desfășura în vechiul format, după o victorie cu 3-1 în fața Spaniei, în finala desfășurată la Melbourne.
Leyton Hewitt aducea atunci primul punct pentru echipa sa, după o victorie dramatică în fața lui Juan Carlos Ferrero (3-2 la seturi). La două decenii distanță, fostul lider mondial poate intra în categoria selectă a celor care au câștigat Cupa Davis atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol