Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mats Wilander îl distruge pe Nick Kyrgios: "Hewitt mi-a povestit asta, este de-a dreptul cumplit!"

Irina Aldea

Publicat 15/04/2022 la 14:35 GMT+3

Mats Wilander a făcut o serie de afirmații surprinzătoare la adresa lui Nick Kyrgios. Suedezul s-a declarat "interzis" în momentul în care a aflat că majoritatea copiilor care fac tenis în Australia îl imită pe Nick Kyrgios.

Nick Kyrgios (ATP 250 Houston 2022)

Credit imagine: From Official Website

Mats Wilander, unul dintre cei mai cumpătați oameni din lumea tenisului, a avut o serie de afirmații foarte surprinzătoare referitoare la comportamentul lui Nick Kyrgios și nonșalanța sa de pe teren. Suedezul a povestit că fostul număr 1 mondial, Lleyton Hewitt, i-a povestit că puștii care visează să fie campioni în tenis îl imită pe Nick Kyrgios.
Nick Kyrgios, sau rebelul din circuitul masculin de tenis, a avut de-a lungul carierei mai multe derapaje comportamentale și a fost adesea amendat pentru toate ieșirile sale, însă fără folos. Australianul a continuat să aibă aceeași atitudine pe teren, fără să-i pese de critici sau sancțiuni. Acum, Wilander se declară interzis pentru că puștii din Australia îl imită pe Kyrgios.
CITEȘTE ȘI:

Mats Wilander, surprins neplăcut de faptul că Nick Kyrgios reprezintă un model pentru copii

"Este un joc în care înveți multe despre viață, educație și reguli, iar acești băieți îl duc la un cu totul alt nivel. Lleyton Hewitt mi-a povestit că toți copiii australieni fac ceea ce face Nick Kyrgios. La nivel comportamental nu este deloc un lucru îmbucurător, dar și la nivel de joc îl imită, lovesc mingea ca el și e destul de rău, pentru că Nick e foarte talentat, dar nu-și folosește deloc picioarele. Copiii îl admiră pe tipul ăsta, cred că este de-a dreptul cumplit", a spus Mats Wilander.
În ultima vreme, episoadele în care tenismenii își varsă nervii pe rachete, arbitri și oficiali ai turneelor s-au înmulțit. Doi dintre protagoniști sunt nume importante din sportul alb, care fără doar și poate reprezintă modele pentru copiii ce doresc să activeze în acest domeniu. Este vorba despre Alexander Zverev, care a avut o ieșire necontrolată la Acapulco, dar și despre Kyrgios, care nu se învață minte nici acum, după ce a oferit sume amețitoare de bani de pe urma amenzilor încasate.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo