Eurosport
McEnroe, după descalificarea lui Djokovic: ”El o să fie de acum băiatul rău al tenisului!”
De
Publicat 07/09/2020 la 08:46 GMT+3
Novak Djokovic a fost descalificat la US Open după ce a lovit cu mingea un arbitru de linie iar legendarul John McEnroe consideră că acest incident îl va ”bântui” pe sârb întreaga carieră.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
După ce Novak Djokovic a fost descalificat de la US Open pentru că a lovit cu mingea un arbitru de linie, legendarul John McEnroe a declarat că sârbul de 33 de ani ”va fi de acum înainte băiatul rău al tenisului”.
Djokovic și-a cerut scuze pentru gestul său după meci și a precizat că nu a fost intenționat. Cu toate acestea, sârbul a fost sancționat aspru: el va pierde toate punctele obținute la US Open și toți banii pe care i-ar fi primit pentru participarea la turneu.
McEnroe, verdict dur după ce Djokovic a fost descalificat la US Open
”Cred că l-a copleșit presiunea. S-au întâmplat multe în afara terenului. Este evident că l-au afectat aceste lucruri. De acum înainte, fie că îi place sau nu, el o să fie băiatul rău al tenisului pentru restul carierei”, a declarat McEnroe, cel care a câștigat de patru ori US Open, pentru ESPN.
”Va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona acest lucru”, a adăugat el.
McEnroe, care a fost descalificat și el la Australian Open în 1990 pentru că s-a certat și a insultat un arbitru, a adăugat: ”Nu am spus că nu-și poate reveni. Dacă va îmbrățișa acest rol, cred că își poate reveni, cu siguranță. Vrea să facă istorie, să-i întreacă pe Nadal și Federer. Este mai tânăr. Are multe calități, dar aceasta va fi o pată pe care nu o va putea șterge”.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo