Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal e aproape sigur că va fi din nou numărul 1 ATP. Îl poate depăși pe Medvedev încă de la Cincinnati

Cristian Mihală

Publicat 11/08/2022 la 10:23 GMT+3

Rafael Nadal este foarte aproape să revină în fotoliul de lider ATP, după eliminarea lui Daniil Medvedev, de la Rogers Cup. "Matadorul" ar putea să ajungă primul în lume încă după turneul de la Cincinnati.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Nick Kyrgios i-a deschis calea lui Nadal spre locul 1 ATP, după victoria în fața lui Medvedev, la Montreal. Australianul s-a impus cu 6-7(2), 6-4, 6-2 în fața rusului, care avea de apărat 1000 de puncte în Canada, aferente succesului din 2021.
picture

Nick Kyrgios, meci magic la Montreal în fața numărului 1 ATP, Daniil Medvedev

Ibericul are acum drum liber spre fotoliul de lider în ierarhia ATP, el urmând a-și face debutul în sezonul pe hard la Cincinnati. Rafa a confirmat deja prezența la turneu, recuperându-se în totalitate după ruptura abdominală de 6 milimetri care i-a interzis visul marelui șlem, în 2022 (a fost forțat să abandoneze înainte de semifinala Wimbledon).
În cazul în care Nadal se impune la Cincinnati, iar Medvedev nu trece de sferturile de finală, cei doi vor face rocada în vârful clasamentului. Spaniolul este câștigător la Cincinnati în 2013 și a ajuns în faza sferturilor de finală la această competiție în nu mai puțin de 7 rânduri. Totuși, el nu a mai jucat aici în ultimii 5 ani, la ultima prezență cedând în sferturi, în fața lui Kyrgios.
36 de turnee Masters are Nadal în carieră, cu două mai puțin decât liderul absolut în această ierarhie, Novak Djokovic.

Nadal va fi aproape sigur numărul 1 ATP după US Open

În cazul în care nu va reveni pe primul loc în ierarhie după Cincinnati, Rafa aproape că nu are cum să rateze această poziție la capătul US Open.
În prezent, distanța dintre Medvedev și el s-a redus la 1200 de puncte, iar la Flushing Meadows ibericul nu are niciun punct de apărat, fiind absent anul trecut. În schimb, rusul are de "salvat" cele 2000 de puncte aferente titlului din 2021, când i-a interzis lui Djokovic visul marelui șlem. Și, judecând după nivelul arătat de Daniil în ultima perioadă, o nouă victorie la US Open e foarte puțin probabilă, chiar și în contextul absenței lui Nole.
Pentru Nadal miza revenirii pe locul 1 ATP nu e totuși atât de mare, mult mai important fiind să câștige turneul de la New York și să ajungă la 23 de Grand Slamuri în carieră. El ar termina astfel neînvins anul 2022 în turneele de Mare Șlem și s-ar distanța din nou la două GS-uri în fața marelui rival, Djokovic.
Rafa este lider detașat în clasamentul pentru Turneul Campionilor (are 1400 de puncte în plus față de Alcaraz, locul secund), lucru de înțeles în condițiile în care a pierdut doar 3 meciuri tot anul. În consecință, șansele ca el să termine 2022 pe locul 1 ATP sunt imense.
Turneul de la US Open este în direct și în exclusivitate pentru România pe Eurosport și Eurosport Player, în perioada 29 august - 11 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo