Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

ONU le cere chinezilor dovezi clare că Shuai Peng este în siguranţă

Cristian Mihală

Publicat 19/11/2021 la 14:34 GMT+2

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a solicitat, vineri, probe din care să rezulte că jucătoarea chineză de tenis Shuai Peng, care a dispărut după ce a acuzat un înalt responsabil chinez că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, este în siguranţă şi se simte bine.

Peng Shuai durante gli Australian Open 2020

Credit imagine: Getty Images

"Este important să avem mai multe probe despre locul în care ea se află şi dacă este bine. Iar noi cerem imediat ca o anchetă să fie desfăşurată în deplină transparenţă privind mărturiile sale de agresiune sexuală", a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru drepturile Omului, Liz Throssell, în cursul unei informări de presă la Geneva.
"Noi vrem să subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este", a adăugat responsabilul ONU.
Chinezoaica Shuai Peng nu a mai avut nicio apariţie publică după ce l-a acuzat pe un fost vicepremier al Chinei, Gaoli Zhang, de agresiune sexuală.
Peng, fostă număr unu mondial la dublu, a postat luna aceasta pe o reţea de socializare chineză un mesaj în care afirma că Zhang a constrâns-o să facă sex, iar ulterior a avut o relaţie consensuală cu acesta. Postarea ei a fost ştearsă o jumătate de oră mai târziu.
Autorităţile de la Beijing nu au comentat încă acuzaţia iniţială a lui Shuai Peng, iar comentariile pe această temă au fost blocate pe internetul chinez, cenzurat în mare măsură.

Presupusul mesaj al lui Peng Shuai care a stârnit mai multe controverse, în loc să calmeze spiritele

Preşedintele Asociaţiei jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) şi-a exprimat miercuri îngrijorarea pentru situaţia lui Peng şi îndoielile cu privire la un email pe care l-a primit, lansat de un post de televiziune de stat din China, în care se spunea că jucătoarea neagă acuzaţiile de agresiune sexuală.
"Bună tuturor, sunt Peng Shuai.
În ceea ce priveşte ştirile recente apărute pe site-ul oficial al WTA, conţinutul nu a fost confirmat sau verificat de mine şi s-a publicat fără acceptul meu. Ştirea din acel comunicat, inclusiv afirmaţia cu privire la agresiunea sexuală, nu este adevărată. Nu am dispărut şi nu sunt în pericol. Doar m-am odihnit acasă şi totul este în regulă. Mulţumesc din nou pentru că vă pasă de mine.
Dacă WTA mai publică ştiri despre mine, vă rog să verificaţi informaţiile la mine şi să o publicaţi cu acceptul meu. Ca jucătoare profesionistă de tenis, vă mulţumesc pentru companie şi consideraţie. Sper să promovez tenisul chinez dacă voi avea şansa în viitor. Sper că tenisul chinez va deveni din ce în ce mai bun.
Încă o dată, mulţumesc pentru consideraţie", este mesajul postat pe Twitter de CGTN.
Mulţi au opiniat că e improbabil ca mesajul să îi aparţină sportivei şi au cerut dovezi clare că aceasta este în siguranţă.
De altfel, pe toate reţelele de socializare a fost extrem de folosit hashtagul #whereispengshuai, mulţi actuali şi foşti campioni trăgând un semnal de alarmă în legătură cu incertitudinea care planează în jurul fostei jucătoare din China.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo