Prisăcariu Mania! Campioana de la Roland Garros, depășită de "Rebela din circuit": "N-o știa nimeni!"

Andreea Prisăcariu a jucat săptămâna aceasta pentru prima dată în circuitul WTA, la Cluj. Românca în vârstă de 21 de ani a pierdut în fața Lesiei Tsurenko, dar a atras toate privirile la debutul la Transylvania Open.

Andreea Prisăcariu

Credit imagine: Twitter

Aflată pe locul 342 WTA, Andreea Prisăcariu a avut luni debutul în circuitul WTA, împotriva ucrainencei Lesia Tsurenko. Românca în vârstă de 21 de ani, poreclită "Rebela din circuit" datorită multitudinii de tatuaje și felului de a fi diferit, a făcut o figură frumoasă la debut, dar nu a reușit totuși să se impună și a cedat în minimum de seturi, scor 5-7, 2-6, după o oră și 24 de minute de joc.
Se pare că fanii sportului alb din toată lumea au fost foarte curioși să vadă de ce e în stare jucătoare care este privită cu foarte mare încredere în circuitul WTA, asta pentru că după meciul său cu Tsurenko, rețelele de socializare au explodat cu aprecieri la adresa Andreei Prisăcariu. Mai mult, tânăra sportivă a întrecut-o chiar și pe campioana de la Roland Garros 2021 la numărul de urmăritori pe Twitter.

Prisăcariu Mania pe Twitter, după debutul Andreei în circuitul WTA

În timp ce Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros 2021, are 14,8 mii de urmăritori pe Twitter, Andreea Prisăcariu a depășit în doar 5 zile 18,5 mii de urmăritori, fapt care a uimit pe toată lumea pe rețelele de socializare. Un internaut a scos în evidență diferențele neașteptate: "Nimeni nu o cunoștea pe Andreea Prisăcariu în urmă cu o săptămână, iar acum e deja peste campioana de la Roland Garros".
Mai mult, o fotografie cu ea de la Transylvania Open a ajuns la 78.000 de like-uri pe Twitter, rețea de socializare unde a fost distribuită și descoperită de suporteri ai sportului alb care nu o știau până acum pe jucătoarea din Iași. Andreea apare adesea pe teren cu machiaj, având diferite coafuri și mereu cu tatuajele la vedere, iar iubitorii tenisului sunt fără doar și poate intrigați de noua apariție din circuitul mondial feminin.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo