Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Antrenorul lui Djokovic a ajuns să aibă coșmaruri din cauza lui Nadal! "O să fiu brutal de sincer"

Cristian Mihală

Actualizat 06/06/2022 la 14:50 GMT+3

Goran Ivanisevic a recunoscut că înfrângerea elevului său, Novak Djokovic, împotriva lui Rafael Nadal încă îl "bântuie". Croatul e însă convins că numărul unu mondial va reveni cu bateriile încărcate la maximum la Wimbledon, unde nu va mai rata cucerirea titlului.

Top 5 lovituri de la Roland Garros 2022! Alcaraz a reuşit punctul turneului

Majoritatea specialiştilor îl vedeau pe Novak Djokovic marele favorit de la Roland Garros. Câştigase la Roma al 38-lea Masters al carierei şi, cel mai important, Rafa Nadal, fără discuţie cel mai bun din istorie pe zgură, era departe de forma ideală, fiind măcinat de accidentarea cauzată de sindromul Muller-Weiss.
Chiar şi aşa, în sfertul cât o finală jucat la Paris, Rafa i-a fost superior la toate capitolele lui Nole, astfel că Goran Ivanisevic, antrenorul sârbului, trece acum printr-o veritabilă depresie. Probabil croatul e convins că, dacă trecea de Rafa, elevul său ar fi avut culoar liber spre titlul 21 de Grand Slam. Aşa, Nole a rămas la cota 20, iar "Matadorul" şi-a trecut în cont al 22-lea Grand Slam, iar discuţia privind GOAT-ul din tenis pare să alunece într-o direcţie clară.
"O să fiu brutal de sincer, trec printr-o perioadă de panică şi nu pot dormi. Nu pot spune că sunt dezamăgit, dar sunt foarte supărat. Rafa nu a făcut un meci mare, dar limbajul trupului a decis. Din primul până în ultimul moment, Nadal a avut atitudinea corectă în sfertul cu Nole. I-am spus şi v-am spus şi vouă (n.r. jurnaliştilor) că începutul de partidă va fi decisiv, dar, din nou, a avut un start slab. Apoi, după ce a revenit în meci, şi-a pierdut energia, nu a crezut că poate să îl învingă pe Nadal. Nu poţi să faci aşa ceva într-un meci cu Rafa, la "turneul lui". Dar trebuie să ne revenim mental şi să privim înainte", a spus Goran Ivanisevic, citat de tennisuptodate.com.

Djokovic e "all-in" pentru Wimbledon

Chiar dacă a lăsat de înţeles că eşecul l-a consumat psihic enorm şi pe Djokovic, Ivanisevic a încheiat într-o notă optimistă. În mai puţin de 3 săptămâni urmează Wimbledon, unde Nole e mare favorit. Sârbul are 6 succese la Londra (2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021) şi e de departe cel mai bun din lume pe iarbă. În consecinţă, câştigarea titlului ar trebui să fie la îndemână, în condiţii normale.
"Novak e genial şi are o putere de concentrare şi de luptă mai mare decât cei mai mulţi dintre noi. Are nevoie de puţin timp liber pentru a se recupera, în special mental, dar a arătat în trecut că e capabil să revină după înfrângeri grele. Sunt absolut sigur că va fi în formă maximă la Wimbledon, unde îl văd mare favorit", a mai spus croatul.
Djokovic şi Nadal
Turneul de la Wimbledon va fi următorul teatru de bătălie pentru cei mai titraţi doi jucători din istorie, Rafa confirmând deja că va fi prezent, dacă starea de sănătate îi permite, la All England Lawn. Al treilea Grand Slam al anului se vede în direct pe Eurosport şi pe Eurosport Player în perioada 27 iunie - 10 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo