Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, fără replică în fața uriașului Nadal. Reacția de mare campion a lui Nole, după meci

Cristian Mihală

Publicat 01/06/2022 la 08:20 GMT+3

Novak Djokovic a avut un discurs plin de fair-play, după ce Rafael Nadal, marele său rival, i-a interzis visul de a câștiga din nou Roland Garrosul, eliminându-l în sferturile de finală.

Djokovic - Nadal, rezumatul unui meci pentru istorie! "Matadorul", în semifinale

Rafa Nadal s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a trecut în 4 seturi de Novak Djokovic, scor 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (4), la capătul unui meci care a durat mai bine de 4 ore.
Totul părea să fie de partea lui Nole înainte de a 59-a dispută directă cu marele campion spaniol. Sârbul venea după 9 partide la rând în care nu a pierdut set, trecându-și în acest răstimp în palmares al 38-lea turneu Masters din carieră (record absolut, după succesul de la Roma). În plus, "Matadorul" era sâcâit de problemele de sănătate avute în ultimele luni, iar organizatorii au decis ca partida să aibă loc în sesiunea de noapte. Temperatura a scăzut sub 13 grade, iar Nadal și-a pierdut marele atu al top-spinului de forehand, mingile sărind mult mai puțin în aceste condiții.

Djokovic, după ce a fost învins de Nadal la Roland Garros: "Rafa a fost jucătorul mai bun"

Chiar și așa, Nole nu a avut replică în fața marelui său rival, care, în ciuda faptului că a pierdut setul doi după ce a condus cu 3-0 și dublu break, a fost incredibil din punct de vedere mental. Rafa a fost azi-noapte o stâncă, iar sârbul a recunoscut, plin de fair-play, că jucătorul mai bun a mers mai departe.
"Felicitări lui Nadal, a fost jucătorul mai bun în momentele importante. A început foarte bine, iar eu nu am intrat prea bine în meci. Dar la 0-6, 0-3 și două breakuri de recuperat am început să revin. Am reușit să câștig setul doi și m-am gândit: "Sunt iar în joc". Dar el a avut idin nou 2-3 gameuri fantastice. A fost capabil să își ducă tenisul la alt nivel, mai ales în debutul seturilor. Am avut șansele mele în setul 4, am servit pentru set, am avut două mingi de a închide setul...una sau două lovituri m-ar fi dus în decisiv, iar acolo se putea întâmpla orice. Dar, din nou, el a arătat de ce e un campion atât de mare, a fost extrem de puternic din punct de vedere mental și a terminat meciul așa cum a făcut-o. Felcitări pentru el și echipa lui, o merită", a spus Nole la conferința de presă.
Djokovic riscă să aibă de recuperat două Grand Slamuri în duelul de la distanță cu Nadal, ibericul urmând să ajungă la cota "22", dacă se impune la Roland Garros.
Ce este clar, însă, e că sârbul va pierde poziția unu în lume, după Roland Garros. În funcție de ce face Zverev mai departe la Paris, fotoliul de lider ATP va fi ocupat de Sascha (dacă va câștiga turneul) sau de Medvedev (din data de 13 iunie). Cert e că Djokovic va coborî până pe locul 3, ambii jucători menționați anterior urmând să îl depășească de luni într-o săptămână.
Roland Garros 2022 - 1 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo