Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal - Djokovic, bătălia titanilor. 10 lucruri de știut despre cea mai mare rivalitate din istoria tenisului

Cristian Mihală

Publicat 31/05/2022 la 09:07 GMT+3

Nadal - Djokovic este meciul zilei la Roland Garros, față în față, pentru un loc în semifinale, fiind cei mai titrați doi jucători din istorie. Rivalitatea lor e una fantastică, iar miza e enormă, în joc fiind titlul neoficial de "GOAT" în tenis.

Rezumatul unui meci incredibil! Nadal, victorie în 5 seturi cu Auger-Aliassime la Roland Garros

La fix un an de la ultima lor confruntare - Djokovic se impunea în semifinalele Roland Garros 2021 -, cei mai titrați doi jucători din istorie vor fi din nou față în față. De data asta încă din sferturi, pentru că problemele medicale ale lui Rafa l-au împiedicat să câștige vreun turneu pe zgură și, astfel, a alunecat până pe locul 5 ATP.
Și de această dată sârbul pleacă favorit, în ciuda celor 13 titluri de Grand Slam câștigate de "Matador" pe zgura pariziană. Atuurile sârbului stau în forma excelentă pe care o are (9 meciuri la rând câștigate pe zgură - câștigător la Roma și învingător în minimum de seturi la Roland Garros, până în sferturi), dar mai ales în problemele avute de Nadal. Rafa și-a fisurat coasta în finala Indian Wells și a fost forțat să stea departe de terenurile de antrenament o lună și jumătate, pentru ca apoi, odată revenit în circuit, sindromul Muller-Weiss să îi provoace dureri uriașe la picior.
În plus, condițiile de la Roland Garros 2022 sunt departe de a fi ideale. Vremea e extrem de rece, iar duelul dintre cei doi se va juca în sesiunea de seară, când umiditatea e mare, iar zgura împrumută din caracteristicile terenurilor de hard. Mingile devin mai grele și, ca atare, principala armă a ibericului, spinul de forehand, va fi anihilată. Mingea urmează să sară mult mai puțin, fără a-l incomoda prea mult pe Djokovic, care, în condiții normale, ar fi trebuit să lovească foarte des de peste nivelul umărului.
Chiar și așa, se anunță un duel incredibil, între cei mai titrați doi jucători din istorie, care aspiră la titlul de "cel mai bun din toate timpurile". Va fi al 59-lea episod dintr-o rivalitate fără precedent, începută chiar pe zgura pariziană, în urmă cu 16 ani.

10 lucruri de știut înainte de Nadal - Djokovic, sfertul de vis de la Roland Garros

1. Va fi a 59-a întâlnire dintre cei doi "monștri" ai tenisului, rivalitatea lor fiind cea mai "consumată" din era open. Niciodată în istoria tenisului doi rivali nu s-au aflat de atât de multe ori față în față, în circuit. Ca să ne facem o idee, al doilea cel mai întâlnit meci din ATP e Djokovic - Federer, dar cei doi s-au întâlnit de "doar" 50 de ori.
2. Djokovic are avantaj în fața lui Nadal la meciurile directe, 30-28. Cei doi s-au întâlnit cel puțin o dată în fiecare din ultimii 16 ani. Prima dispută a avut loc la Roland Garros 2006, în sferturile de finală, când Rafa a trecut fără probleme de sârb în drumul său spre al doilea titlul la Paris.
3. Va fi al 10-lea meci Nadal - Djokovic la Roland Garros, de asemenea un record, niciodată în istorie doi jucători nefiind față în față de mai multe ori pe zgura pariziană. Nadal și Federer (locul 2 în top) s-au întâlnit de 6 ori în capitala Franței, toate disputele fiind câștigate de "Matador".
4. Nadal îl conduce pe Djokovic cu 7-2 la Roland Garros, doar la US Open (2-1) având avantaj în duelurile directe cu sârbul. Nole este în avantaj în meciurile directe la Australian Open (2-0) și la Wimbledon (2-1).
5. Djokovic a câștigat, totuși, două din ultimele trei meciuri jucate în fața lui Nadal, pe zgura pariziană. În 2015, tot în sferturi, Nole se impunea cu 7-5, 6-3, 6-1, la un turneu care se aseamănă mult cu acesta din punct de vedere al stării fizice a ibericului (venea și atunci după o accidentare, fiind departe de forma optimă). Rafa și-a luat revanșa în finala din 2020 (6-0, 6-2, 7-5), dar Djokovic a fost mai puternic anul trecut, în semifinale, după o bătălie epică, de peste 4 ore (3-6, 6-3, 7-6, 6-2).

Djokovic, singurul om care l-a învins pe Nadal de două ori la Roland Garros

6. Djokovic este singurul jucător care a reușit să îl învingă pe Nadal de două ori la Roland Garros. Rafa are un record incredibil de 109-3 la turneul său preferat, al treilea eșec venind la Robin Soderling, în 2009. Nole este, de asemenea, singurul care a reușit să îl bată pe cel mai mare zgurist din istorie în minimum de seturi, la Paris.
7. Nadal îl conduce pe Djokovic în întâlnirile pe zgură cu un categoric 19-8. Totuși, trebuie spus că disputa a devenit mult mai echilibrată pe suprafața roșie în ultimii 10 ani, pentru că, după 9 meciuri consumate pe această suprafață, Rafa nu pierduse vreun meci la Nole. Din 2011 până în prezent, avantajul lui Rafa în fața sârbului e mult mai mic (10-8).
8. Nadal este jucătorul cu cele mai multe succese la un lider mondial, fie că vorbim de ATP sau WTA. Ibericul s-a impus de 22 de ori în meciurile în care a întâlnit numărul 1 ATP, fie că în fotoliul de lider s-au aflat Murray, Djokovic sau Federer. Djokovic, Becker, Navratilorva și Serena îl urmează pe Nadal într-un astfel de clasament, dar niciunul dintre ei nu a învins un lider mondial de mai mult de 19 ori.
9. Va fi al 18-lea duel Nadal - Djokovic într-un Grand Slam, un nou record all-time. Până acum, Djokovic și Federer se întâlniseră de 17 ori în cele 5 turnee de Mare Șlem.
10. Primul set va avea o importanță uriașă în desemnarea jucătorului care va merge în semifinale, diseară. Asta pentru că, în 50 din cele 58 de întâlniri directe dintre Nadal și Djokovic, cel care a câștigat manșa inaugurală și-a trecut în cont și victoria, în cele din urmă. Așa s-a întâmplat și în 13 din ultimele 17 dueluri ale celor doi în cadrul turneelor de Grand Slam.
Super duelul Nadal - Djokovic va avea loc în această seară, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player!
Roland Garros 2022 - 31 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo