French Open-ul a ajuns în faza în care începe sprintul spre trofeu. Oficial, începe "săptămâna a doua", a meciurilor decisive. Încep meciurile care contează cu adevărat.
Pe tabloul masculin, șapte jucători încep această fază a competiției fără set pierdut, notează statisticienii ATP: Novak Djokovic - care și-a stabilit un record al carierei la French Open, cu doar 15 game-uri pierdute în primele trei tururi, apoi "tripleta de aur" a tenisului pe zgură - Rafa Nadal, Dominic Thiem și Diego Schwartzman, Grigor Dimitrov - devenit al 25-lea jucător în activitate cu set complet de prezențe în optimi la cele patru Grand Slam-uri, tânărul italian Jannick Sinner și un jucător venit din calificări - Daniel Altmaier. Simona Halep, Iga Swiatek, Petra Kvitova și Shuai Zhang au parcurs perfect până acum la Paris, pe tabloul feminin, primele două jucătoare urmând a se înfrunta în meci direct chiar duminică. Iată recomandările noastre cu meciurile de urmărit duminică, în ziua a opta de la Roland Garros.

1. Elina Svitolina (#3) - Carolina Garcia, 1-3 la "directe" pe Eurosport 1 și Eurosport Player

Tenis
Detalii de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Rafael Nadal! Când vrea să revină pe teren
ACUM UN MINUT
Meciul zilei la Roland Garros este, dincolo de simpatii și afinități, duelul dintre Elina Svitolina și Carolina Garcia. Hârtia o dă pe Svitolina drept principala adversară a Simonei Halep în drumul spre trofeu, românca având statutul de favorită bătut în cuie mai ceva ca Serena Williams în vremurile ei de glorie. Karolina Pliskova e deja acasă, iar Svitolina, prin victoriile consecutive în fața Simonei de la Roma, are și un argument sportiv solid, chiar dacă la Paris a fost învinsă clar de româncă.
Până la o eventuală finală însă, sportiva din Ucraina are un obstacol major în cale. Mai exact, ultima speranță reală a Franței (pentru că, Fiona Ferro cu greu poate emoții pretenții la semifinale, cu inconstanța arătată, iar puștiul Hugo Gaston tocmai a intrat în vizorul lui Dominic Thiem, jucătorul care pare că a uitat ce-i aia epuizare, presiune și "adversar greu"). Pe terenul "Philippe Chatrier" nu vor fi 15.000 de oameni ca în mod normal, din cauza COVID-19. Vor fi însă până la 1.000 de oameni flămânzi după un succes "bleu", iar presiunea pe care aceștia o pot pune s-a văzut în meciul dintre Patricia Țig și Fiona Ferro. Paty a provocat, e drept. Dar Caroline Garcia este jucătoarea care capacitează tribuna - nu chiar la fel de ușor ca Tsonga, Monfils sau Kiki Mladenovic, dar suficient de aproape. Este fata pentru care Franța este gata să își tatueze în frunte "Fly with Caro". Iar asta poate cântări enorm, la acest turneu aparte, jucat în condiții unice, de criză și cu restricții.
Apoi, trebuie să privim spre bilanțul direct. Caroline Garcia a câștigat cele mai recente trei meciuri directe, de fiecare dată în set decisiv. Svitolina a câștigat doar un îndepărtat duel din 2015. Ce-i drept, vine după un trofeu câștigat înainte de a zbura în grabă spre Paris, la Strasbourg. Dar niciuna dintre jucătoare nu poate afirma cu tărie în acest moment că joacă cel mai bun tenis al carierei, rezultatele din primele tururi de la Paris confirmând acest lucru. Ambele au argumente, însă învingătoare poate fi doar una dintre ele.

2. Rafael Nadal (#2) - Sebastian Korda, primul meci direct, pe Eurosport 1 și Eurosport Player

Sebastian Korda a fost franc înainte de acest meci. L-a iubit pe jucătorul Nadal din copilărie. Atât de mult, încât și-a numit pisica "Rafa", ca un fanatic fan.
Sebastian Korda are însă doar 20 de ani. Nu știm dacă îl iubește și pe Keanu Reeves, dar va trebui să intre pe teren mânat de melodia ce rulează în filmul "John Wich", ce-l are erou principal pe Keanu - "Kill what you love". Korda, în vârstă de 20 de ani, va trebui să lupte cu toată ființa pentru a-și bate idolul. S-a întâmplat în trecut, ca jucătoare să-și învingă idolii. Sau jucători. Este un test imens să-i ceri unui puști să-l învingă pe "Regele Zgurii" în sufrageria sa. Însă puștiul Korda asta trebuie să își dorească asta și să și arate asta pe teren.
Va fi o lecție pentru Korda jr. Indiferent de rezultat. Însă în fața unui Nadal mai vulnerabil ca oricând pe zgură - suprafața mult iubită, ești obligat să speri. Tânărul american va avea o planetă întreagă cu ochii ațintiți asupra lui. Iar un verdict se va da duminică, fie că îi place sau nu, fie că e drept sau nu, relevant sau nu. Va fi primul meci jucat de Korda în fața unui jucător din Top 10 mondial. Și va fi cea mai mare provocare a scurtei sale cariere.

3. Alexander Zverev (#6) - Jannick Sinner, pe Eurosport 1 și Eurosport Player

Zverev a "reușit", cumva, să joace meci de cinci seturi la Roland Garros 2020. A făcut-o în fața unui jucător care se recomanda ca specialist la dublu. Iar fratele său MIscha aproape că și-a smuls vreo 50 de fire de păr din cap, gândindu-se la cum l-a călit pe Sascha în astfel de dueluri, doar pentru a-l vedea apoi cum se chinuie cu un jucător care se simte "acasă" la fileu.
Jannick Sinner este unul dintre italienii care au zburdat pe zgură de la reluarea circuitului. Puștiul de 19 ani l-a învins pe Tsitsipas, l-a învins pe Goffin. Nu-și arată stresul pe teren, stresul acela paralizant în fața "greilor" din generațiile mai noi. E tupeist. Și talentat. La Paris, n-a pierdut încă set. Iar mirosul de sânge îl simte mai ceva ca vampirii din filme. Sinner nu a fost însă sub lumina reflectoarelor până la acest meci. Iar schimbarea de peisaj va cântări ceva, probabil, în al doilea meci de pe terenul "Suzanne Lenglen".

4. Dominic Thiem (#3) - Hugo Gaston, pe Eurosport 1 și Eurosport Player

Numărul 239 ATP l-a executat fără milă, cu 6-0 în decisiv, pe Stan Wawrinka. Este vorba despre stângaciul Hugo Gaston. Franța întreagă îi va face galerie, însă, realist vorbind, doar o minune îl poate promova pe stângaciul intrat în acest turneu fără victorie în circuit, pe lângă Dominic Thiem - jucătorul care a devorat cea mai grea secțiune de tablou. Thiem pare extraterestru prin modul în care a absorbit euforia succesului de la US Open, prin felul în care rămâne concentrat și nu resimte oboseala.
Până când va reuși Thiem să rămână imun? Lucrurile se schimbă radical în tenis. Atât de radical încât Hugo Gaston să mai dea cu bastonul în cap unui campion de Grand Slam și unui favorit la trofeu? Rămâne de văzut. Cert este că puștiul stângaci de 20 de ani din Franța și-a câștigat cu vârf și îndesat un loc sub lumina reflectoarelor.
Niciun jucător cu clasament atât de slab nu a acces vreodată în sferturi la Roland Garros din momentul în care sistemul ierarhic computerizat a fost inventat, iar Ilie Năstase devenea primul număr unu din istoria tenisului masculin. Niciun jucător beneficiar de wildcard nu a ajuns în sferturi la Roland Garros de la Henri Leconte încoace (1992).

5. Simona Halep (#2) - Iga Swiatek, pe Eurosport 1 și Eurosport Player

Simona Halep are parte de un nou duel ce miroase a Roland Garros 2019. Pe Amanda Anisimova, jucătoare care o învinsese anul trecut clar, a devorat-o ca pe cea mai gustoasă amandină din lume, consolidându-și statutul de mare favorită la trofeu. Iga Swiatek pare victimă sigură, după ce anul trecut i-a câștigat Simonei un singur game anul trecut. Cheia stă în concentrarea Simonei.
La nivelul declarațiilor, se pare că Iga Swiatek se teme de Simona Halep. Pe bună dreptate. Rămâne de văzut dacă va rezista mai mult de 54 de minute pe teren. Sau dacă meciul poate avea un aer competitiv. Swiatek ajunge la duelul direct cu Halep având un bilanț la Paris comparabil cu cel reușit de Anisimova până să se ciocnească de Simona (doar patru game-uri cedate) - poloneza lăsându-le primelor trei adversare doar 13 game-uri. Meciul de debut de pe centralul "Philippe Chatrier" va fi însă jucat la o altă categorie.

Duelurile pentru un loc în sferturi, pe jumătatea inferioară, tabloul masculin

  • [2] Rafael Nadal (Spania) v Sebastian Korda (SUA, Q)
  • [3] Dominic Thiem (Austria) v Hugo Gaston (Franța)
  • [6] Alexander Zverev (Germania) v Jannik Sinner (Italia)
  • [12] Diego Schwartzman (Argentina) v Lorenzo Sonego (Italia)

Duelurile pentru un loc în sferturi, pe jumătatea superioară, tabloul feminin

  • [1] Simona Halep v Iga Swiatek
  • Martina Trevisan v [5] Kiki Bertens
  • [3] Elina Svitolina v Caroline Garcia
  • (Q) Nadia Podoroska v Barbora Krejcikova
Programul meciurilor de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferit de OPPO!
https://i.eurosport.com/2020/10/03/2901494.jpg
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
ACUM 21 ORE
Tenis
ATP ia atitudine în scandalul momentului! Decizia luată după pauzele lungi ale lui Tsitsipas
IERI LA 14:52