Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Henman, cucerit de stilul avut de Simona Halep: "Iubesc spiritul ei, e o competitoare feroce"

Cristian Mihală

Publicat 26/05/2022 la 12:20 GMT+3

Tim Henman, fostul mare campion britanic, este impresionat de spiritul arătat de Simona Halep. Campioana noastră e una dintre cele mai mari luptătore din circuitul WTA, iar acest lucru se va traduce, mai devreme sau mai târziu în noi super-performanțe.

Roland-Garros : Henman on Wimbledon and Osaka

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep nu a început perfect Roland Garrosul, în contextul în care adolescenta Schunk i-a dat o replică foarte puternică, reușind să câștige categoric setul secund.
Super-campioana noastră s-a adunat, însă, și a ieșit învingătoare dintr-o dispută complicată, iar acum e gata de confruntarea cu Zheng, din turul secund. Expertul Eurosport Tim Henman s-a declarat impresionat de personalitatea din teren a lui Halep, care e o luptătoare din prima până în ultima secundă în care se află în arenă.
"Iubesc spiritul Simonei Halep, este un competitor feroce. În primul tur, a avut probleme în setul doi, nu a fost la cel mai bun nivel, asta poate și din cauza condițiilor: frig, mingi grele. Dar a arătat cât e de luptătoare în setul 3, când a revenit în meci și nu i-a dat vreo șansă adversarei. Asta fac jucătoarele mari: și când nu joacă cel mai bun tenis al lor, găsesc o cale să câștige și asta s-a întâmplat cu Simona", a spus Henman la Eurosport.

Henman, despre ce îi poate aduce în plus Mouratoglou lui Halep

Semifinalist în toate turneele de Grand Slam, cu excepția Australian Open, Henman a salutat decizia campioanei noastre de a-l coopta în echipa sa pe Patrick Mouratoglou, cel care i-a fost alături Serenei Williams la jumătate dintre titlurile de Grand Slam câștigate.
Evident, francezul nu va schimba fundamental stilul lui Halep, dar e un excelent motivator și colaborarea dintre ei poate să îi dea un boost important Simonei în visul de a cuceri un nou titlu de Grand Slam.
"Mouratoglou aduce un aer proaspăt. Sigur, vorbim de o jucătoare care e de ani de zile la cel mai înalt nivel, a câștigat multe titluri importante, dar cred că această colaborare va fi benefică. Patrick nu va încerca să reinventeze roata cu Simona, dar cred că poate să îi transmită anumite mesaje într-o manieră diferită decât a fost obișnuită până acum. O nouă voce îți poate da o mai mare motivație. Când un jucător înaintează în vârstă, e necesar să aibă un astfel de aer proaspăt", a mai spus fostul mare campion britanic.
Partida Halep - Zheng se joacă azi, nu înainte de 16:00, la Roland Garros, şi va fi transmisă în direct pe Eurosport şi Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 26 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo