Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Begu, pusă la zid de marele Tim Henman: "E inacceptabil ce a făcut, am văzut un copil în lacrimi"

Cristian Mihală

Publicat 27/05/2022 la 08:57 GMT+3

Tim Henman, fostul mare campion britanic, consideră că Irina Begu a fost extrem de norocoasă să nu fie descalificată în partida cu Alexandrova, din turul doi de la Roland Garros, după ce racheta aruncată de ea a fost la un pas să lovească un copil aflat în tribune.

Irina Begu, la un pas de descalificare la Roland Garros, după ce a lovit cu racheta un spectator

Irina Begu e în cursa pentru cel mai bun rezultat al carierei, dar aceasta putea fi stopată dintr-un concurs nefericit de evenimente. Bucureșteanca a trecut de Alexandrova, în turul secund, iar cel mai controversat moment al partidei a avut loc în startul decisivului, la scorul de 2-0 pentru rusoaică. Irina s-a îndreptat spre bancă pentru a-și schimba racheta, dar frustrată fiind de ratarea unei lovituri anterioare a dat cu racheta de pământ. Din nefericire, racheta a sărit ciudat și a ajuns în tribună, fiind aproape de a răni un copil aflat în primul rând. Arbitrul de scaun a chemat supervizorul și erau șanse mari ca românca să fie descalificată, dar după lungi analize s-a decis ca aceasta să primească doar un avertisment și meciul să continue.
Tim Henman, expertul Eurosport, consideră că sportivii au ajuns prea des să își verse furia pe teren, fără a ține cont că pot pune în pericol securitatea celorlalți. Englezul a lăsat de înțeles că Begu ar fi trebuit descalificată, catalogând atitudinea sa drept "inacceptabilă".
"E inacceptabil ce a făcut Irina Begu. Inevitabil, într-un meci, jucătorii devin frustrați, știu foarte bine cât de des îți vine să arunci cu racheta de păânt. Dar trebuie să îți asumi întreaga responsabilitate dacă nu reușești să îți ții nervi, tu ești singurul responsabil pentru ce se întâmplă cu racheta după contactul cu solul. Acum s-a întâmplat să sară în public și să se îndrepte spre un copil. Am văzut un copil în lacrimi...Begu a fost incredibil de norocoasă că nu a fost descalificată", a spus Henman pentru Eurosport.
Nu vreau să dau lecții, dar nu îi vedeți pe Rafa, Roger sau Iga făcând așa ceva. Ei au mereu emoțiile în control, ceilalți ar trebui să învețe de la acești mari campioni | Tim Henman

Oficialii de la Roland Garros au explicat de ce Begu nu a fost descalificată

Oficialii turneului au făcut lumină în controversatul caz și au transmis un comunicat în care au explicat de ce nu s-a decis descalificarea sportivei noastre. Conform mesajului transmis, rolul cheie l-au avut părinții copilului care a fost aproape să fie lovit. Aceștia au insistat că fiul lor nu a fost atins de rachetă și a început să plângă din cauza sperieturii. Supervizorul a analizat situația și a decis că nu se impune o măsură extremă.
"După ce și-a pierdut serviciul (la 0-2 în setul 3), în timp ce mergea spre banca sa, Irina Camelia Begu a dat cu racheta de pământ în apropierea băncii și aceasta a ricoșat în zona spectotorilor. Racheta a aterizat în tribună și l-a șters pe un tânăr spectator.
După ce inițial s-a speriat, spectatorul s-a dovedit a fi ok. Supervizorul Grand Slam-ului a discutat cu părinții care erau cu fiul lor și aceștia au confirmat că acesta era nevătămat. Conform procedurilor, un avertisment pentru comportament nesportiv i-a fost acordat jucătoarei.", s-a arătat în comunicatul emis de cei de la Roland Garros.

Irina Begu regretă incidentul de la Roland Garros

Trebuie spus din capul locului că incidentul a fost unul total izolat în ceea ce o privește pe Irina Begu, o sportivă cu un comportament ireproșabil în general.
La finalul partidei, Irina a vorbit în exclusivitate pentru Eurosport și a explicat că acest moment este unul dintre cele mai jenante din cariera sa. De asemenea, Irina a ținut să-i mulțumească mamei copilului respectiv pentru că le-a explicat oficialilor că acesta nu a fost lovit, fapt care a contat cu siguranță în decizia ca sportiva să nu fie descalificată.
"A fost - și este în continuare - un moment dezamăgitor pentru mine, jenant, pe care aș vrea să-l uit cât mai repede. Mi-am cerut scuze și îmi cer încă o dată scuze pentru momentul creat, nu a fost intenția mea și mă simt extrem de prost pentru ce s-a întâmplat. Eu iubesc copii enorm de mult și m-a durut că s-a întâmplat să lovesc fix un copil. Îi mulțumesc mamei care a insistat că fiul său nu are nimic și i-a transmis asta și supervizorului.
De-a lungul carierei nu am avut incidente de acest fel și este o lecție pe care trebuie să o învăț și pot să spun doar că îmi cer încă o dată scuze.
A fost un moment foarte stânjenitor și m-am bucurat că mi s-a oferit a doua șansă de a juca. M-am bucurat că s-a reluat meciul, m-am simțit extrem de prost și pur și simplu nu am vrut să lovesc cu racheta... A fost un moment greu, mă bucur că publicul m-a înțeles și că a fost ulterior alături de mine.", a spus Irina.
Duelul Irina Begu - Leolia Jeanjean, din turul 3 de la Roland Garros, va fi sâmbătă, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo