Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a plecat spre Australia! Care e marele obiectiv pentru 2022 și cum a petrecut Crăciunul

Irina Aldea

Publicat 26/12/2021 la 12:15 GMT+2

Simona Halep a plecat azi spre Australia și a dezvăluit ce și-a propus pentru sezonul competițional 2022, dar și cum a petrecut Crăciunul.

Simona Halep. Credit foto: Agerpres

Credit imagine: Eurosport

Dublă campioană de Grand Slam, Simona Halep a plecat azi în Australia, acolo unde va disputa 3 turnee (2 de pregătire și Australian Open, în direct pe Eurosport și Eurosport Player). Marea noastră campioană a dezvăluit că își dorește pentru anul 2022 să revină în Top 10 WTA, acolo unde a fost, până anul acesta, 7 sezoane consecutive. Ea a povestit, de asemenea, că a petrecut Crăciunul acasă, alături de naşii săi și departe de pericolul infectării cu Omicron, noua variantă de coronavirus.
"Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să nu mai am accidentări. A fost un an greu, acum trebuie să văd cum o să fie acesta. Nu pot să spun ca anii trecuţi că sigur voi face treabă pentru că sunt pregătită fizic şi psihic. Sunt pregătită, dar nu ştiu ce va fi. Visul meu este să ajung din nou în top 10", a spus Simona Halep la plecarea din România, potrivit Antena Sport.

Simona Halep vrea să revină între primele 10 jucătoare ale lumii în 2022

Simona Halep a evitat petrecerile de Crăciun. A preferat să îl petreacă într-un cerc restrâns, de teama tulpinii Omicron: "Am fost la naşi, a fost o zi frumoasă. Nu am ieşit şi m-am protejat, de teama de Omicron. Au fost zile frumoase şi acum sunt gata de plecare. A fost Moş Crăciun bun cu mine. De altfel, în fiecare zi este pentru că am o viaţă frumoasă. Eu am făcut bradul pentru că îmi place să îl fac. În fiecare an, când sunt acasă, eu îl împodobesc. Ultii doi ani, i-am petrecut acasă. A fost diferit", a mai spus Simona Halep.
Turneele la care va participa Simona Halep în luna ianuarie 2022
  • Melbourne - Melbourne Summer Set (4-9 ianuarie), categorie WTA 250
  • Sydney - Sydney Tennis Classic (10-15 ianuarie), categorie WTA 500
  • Melbourne - Australian Open (17-30 ianuarie), Grand Slam – în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo