Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep și Sorana Cârstea au pierdut dramatic în semifinale la Birmingham!

Cristian Mihală

Publicat 19/06/2022 la 16:33 GMT+3

Simona Halep a cedat 3-6, 6-2, 4-6 cu Haddad Maia, Sorana a fost învinsă de chinezoaica Shuai Zhang, 6-4, 1-6, 6-7 (5). Cele două românce erau cotate cu prima șansă la calificare în finala de la Birmingham, dar nu au reuşit să ajungă acolo.

Sorana Cîrstea, Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită, a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-3, 2-6, 6-4, după două ore şi 14 minute de joc. Simo a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Haddad Maia a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, Halep având un punct în plus la total, 88-87.
În decisiv, Halep a condus cu 3-1, dar a pierdut trei ghemuri la rând (3-4), a egalat, iar apoi brazilianca a câştigat ultimele două ghemuri, setul şi meciul. Constănţeanca are acum 2-1 în meciurile directe cu Haddad Maia (26 ani, 32 WTA), pe care a întrecut-o în 2017, la Wimbledon, cu 7-5, 6-3, în turul secund, şi la Australian Open, anul acesta, tot în turul secund, cu 6-2, 6-0.
Cîrstea (32 ani, 36 WTA), a şasea favorită, a fost întrecută de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul opt, cu 4-6, 6-1, 7-6 (5), după două ore şi 10 minute. Sori a reuşit 7 aşi, faţă de 4 ai asiaticei, ambele făcând câte 3 duble greşeli, însă la total Sorana a avut 101 punct, iar Zhang 100.
Cîrstea a condus cu 2-0, în decisiv, a pierdut trei ghemuri consecutive, iar apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak. Zhang a condus cu 4-1, românca a câştigat patru puncte la rând, însă apoi le-a pierdut pe ultimele trei. Scorul în meciurile directe cu Zhang (33 ani, 54 WTA) este egal acum, 2-2. Cîrstea a învins-o în 2008 la Cuneo, cu 6-3, 4-6, 6-3, în primul tur, şi în 2021 la Strasbourg, cu 6-2, 6-1, în optimi. Chinezoaica s-a impus în cel mai recent meci al lor, anul acesta, în turul al doilea la Miami, cu 6-1, 6-1.
Fiecare româncă şi-a asigurat un cec de 11.000 de dolari şi 110 puncte WTA, Halep urmând să joace săptămâna viitoare la Bad Homburg, iar Cîrstea la Eastbourne.

Simona Halep - Haddad Maia şi Sorana Cîrstea - Shuai Zhang, LIVE BLOG, în semifinale la Birmingham

Halep - Haddad Maia 3-6, 6-2, 4-6

SETUL 3
În meciurile cu 3 seturi, din 2022, Simona a câștigat de trei ori și a pierdut tot de atâtea ori.
Halep își câștigă serviciul. A început să servească mai solid, fără șanse pentru adversară. Haddad Maia pune capăt seriei de 5 gameuri consecutive a Simonei Halep.
Simona e din nou în față, conduce cu 2-1. Românii din tribune îi scandează numele. Break Halep, Simona pune două gameuri între ea și adversară în decisiv.
Haddad Maia nu renunță. Brazilianca face rebreak și reduce din diferență. Apoi își câștigă serviciul și egalează: 3-3.
Cu o scurtă, Haddad Maia reușește breakul și trece în față. E parcă o reluare a primului set când românca a condus în start, dar a cedat pe final.
Halep nu cedează, face breakul și egalează la 4. Brazilianca e ca un zid, întoarce fiecare lovitură!
Haddad Maia are prima șansă la victorie. Face din nou break și conduce cu 5-4.
40-30 brazilianca, minge de meci pentru Beatriz. Dublă greșeală, temătoare sud-americanca. Simona face o greșeală neforțată din preajma fileului și Haddad Maia merge în finală!
SETUL 2
Simona a cerut time-out medical. Simte dureri după cele două alunecări pe iarbă. Coapsa piciorului drept e problema, e locul de care s-a ținut în momentul în care a alunecat în primul set. Simona începe bine, își face serviciul, 1-0
Beatriz își face lejer serviciul. Simona pare decisă să intre în meci. Lovește foarte bine cu forhandul în lungul liniei și trece din nou în avantaj: 2-1. Haddad Maia se bazează pe forța loviturilor sale, servește foarte bine. Simona reușește două puncte uluitoare, dar brazilianca egalează la 2.
Simona Halep reușește breakul la capătul unui game încântător, cel mai bun al meciului pentru ea! 9 puncte la rând pentru favorita 2 de la Birmingham. Halep conduce cu 5-2 și e aproape de a trimite meciul în decisiv.
6-2 pentru Halep în setul 2, un set care a durat 36 de minute. Patru game-uri consecutive reușite de româncă.
SETUL 1
Simona Halep începe și ea semifinala cu dreptul, break la 30 reușit de româncă! Halep salvează o minge de break în gameul 2, își face serviciul. Hadad Maia câștigă și ea primul game pe propriul serviciu. Sud-americanca reușește însă breakul în gameul 4 și egalează la 2.
Simona alunecă la o minge, se ține de coapsa piciorului drept, dar face semn că totul e OK! Haddad Maia servește bine, dar românca returnează fiecare minge. Terenul e ud, Simona alunecă a doua oară. O discuție cu arbitra de scaun, Simona îi spune că iarba e udă pe linia de fund!
Românca revine de la 15-40 și face breakul, al doilea în meci: 3-2. Cu serviciul al doilea, Haddad Maia nu a reușit niciun punct!
Break după break. Haddad Maia face și ea al doilea break și egalează la 3. Au fost deja 4 breakuri din totalul de 6 jucate în primul set.
Cu un nou as, Beatriz trece prima dată la conducere în meci, 4-3. Brazilianca are două gameuri în față, 5-3 după ce reușește breakul. Simona greșește tot mai mult, și Haddad Maia are două mingi de set! Servește bine și e în față: 6-3. 44 de minute a durat primul set.

Cîrstea-Zhang 6-4, 1-6, 6-7 (5)

SETUL 3
Din cele 10 meciuri în care a ajuns în setul 3, în acest an, Sorana a câștigat 7 și a pierdut doar 3. Zhang a ajuns în acest an de 5 ori în decisiv, a câștigat de 3 ori și a pierdut în două rânduri.
Sorana începe cu break în decisiv. Un game solid reușit de româncă. Game la 0 pentru a 6-a favorită, care trece în față, 2-0. Deși a condus cu 30-0 și a avut șansa de a se duce la 3-0, Cîrstea pierde gameul și Zhang rămâne în meci. Zhang reușește breakul și meciul se echilibrează din nou.
Chinezoaica reușește al treilea game consecutiv și e pentru prima dată în avantaj în setul 3. Sorana revine și câștigă gameul 6, egalând la 3.
Zhang trece din nou în față, revenind de la 15-30, pe serviciul său. E 4-3 pentru asiatică în decisiv. Sorana revine pe propriul serviciu, un game foarte bun pentru româncă: 4-4.
Se merge cu serviciul, Zhang reușește să treacă din nou în față. Game la 0 pentru Sorana care egalează încă o dată.
Cârstea a ratat o bună oportunitate de break, la 40-40. Zhang a rezistat însă presiunii și trece din nou în față, 6-5.
Sorana alunecă în gameul 12, dar se ridică. De la 40-15, Zhang egalează la 40-40. Cîrstea egalează la 6.
TIE-BREAK
Sorana revine de la 0-2 și 1-4. E în meci pentru prima finală a anului. Patru puncte la rând Sorana Cîrstea. Va servi de două ori și poate câștiga.
Face dublă greșeală într-un moment cum nu se poate mai prost. Greșește și al doilea serviciu și Zhand are minge de meci. Servește bine și câștigă. Se califică în finală chinezoaica: 7-5 în tie-break. Calificată în finală și la simplu și la dublu.
SETUL 2
Zhang face break în game-ul de debut. Chinezoaica e dezlănțuită. Conduce cu 3-0 în setul 2 după al doilea break consecutiv. În primul set nu avusese nicio minge de break, Sorana servind foarte bine.
Sorana pare că a renunțat la set și se pregătește de decisiv. E 4-0 pentru jucătoarea aflată pe locul 54 în lume. Shuai are minge de 5-0, nimic nu mai funcționează în meciul Soranei. Foarte multe greșeli și scorul ajunde 5-0 în setul 2! Sorana face primul game în setul 2, chiar pe serviciul adversarei.
Zhang câștigă setul concretizând a doua minge, 6-1. 31 de minute a durat doar al doilea set, unul dominat categoric de asiatică.
SETUL 1
Sorana Cârstea a început la serviciu și a câștigat game-ul la 0. Conduce cu 1-0. Cele două jucătoare își conservă serviciul în primele patru gameuri. Sorana a ratat o minge de break la 2-1. Continuă seria gameurilor pe propriul serviciu între cele două jucătoare. Au fost mingi de break, dar serviciul nu a fost cedat în primele 7 gameuri!
Sorana Cîrstea are minge de break la 4-3, dar chinezoaica își păstrează echilibrul și egalează la 4. Românca a avut patru mingi de break, dar nu a reușit să fructifice niciuna.
Sorana are din nou minge de break, a cincea. O convertește și Sorana câștigă primul set: 6-4. 38 de minute a durat primul set.
UPDATE Prognoza meteo pentru duminică, la Birmingham, indică faptul că sunt șanse mici de ploaie, astfel că partidele nu se vor juca indoor. Totuşi, termometrele nu vor indica mai mult de 15-16 grade, la ora meciurilor. Va fi, așadar, destul de frig, lucru care poate influența desfășurarea celor două semifinale.
UPDATE Simona Halep e favorită să câştige turneul de la Birmingham. Românca are o cotă de 1,85 la victoria finală, iar şansele să joace un ultim act cu Sorana Cîrstea sunt mari. Sori e a doua favorită la titlu, cu o cotă de 4,75.
Ştirea iniţială

Simona Halep şi Sorana Cîrstea joacă duminică, de la 13:00, în semifinale la Birmingham

Organizatorii de la Birminham au anunțat în această seară programul semifinalelor de duminică, de la Birmingham. Partidele erau programate pentru azi, dar ploaia a făcut imposibilă desfășurarea lor. Disputele Sorana Cîrstea - Shuai Zhang și Simona Halep - Haddad Maia se vor disputa duminică, de la aceeași oră, 13:00.
Organizatorii le vor acorda șanse egale sportivelor, în contextul în care toate evoluează de la aceeași oră, 13:00. Evident, finalista din a doua semifinală ar fi avut mult mai puțin timp de odihnă, dacă disputele s-ar fi disputat una după alta. În plus, a contat probabil și faptul că Shuai Zhang are de disputat mâine și finala de dublu, asiatica putând să pășească pe teren de 3 ori, în cazul în care trece de Cîrstea.
În cazul în care sportivele noastre merg mai departe, vor juca finala tot duminică: organizatorii nu au putut amâna cu o zi ultimul act, în joc intrând rațiunile legate de televizare, dar și faptul că săptămâna viitoare debutează alte turnee pregătitoare pentru Wimbledon.

Sorana Cîrstea, față în față cu o dublă campioană de Grand Slam

Sorana Cîrstea o va înfrunta pentru un loc în finala de la Birmingham pe Shuai Zhang, nr. 54 WTA. Jucătoarea chineză a depășit-o vineri, în cadrul sferturilor de finală, pe Dayana Yastremska, în două seturi, cu 7-5, 6-4. Ceva mai devreme, reprezentanta României a eliminat-o pe Donna Vekic, cu 5-7, 6-3, 6-4.
Reprezentanta Chinei deține 3 titluri în palmares la simplu, iar cea mai înaltă poziție în WTA a atins-o în noiembrie 2016 – locul 23 WTA. Zhang este o jucătoare mai consacrată la dublu, având în palmares și două titluri de Grand Slam, la Australian Open și US Open. De altfel, la Flushing Meadows este campioana en-titre, alături de Samantha Stosur.
Sorana Cîrstea, a șasea favorită de pe tabloul de simplu de la Birmingham, s-a calificat în prima ei semifinală pe iarbă. "Cred că nu e niciodată prea târziu să înveți, să îmbunătățești, să ajustezi, să lupți. Cred că învăț să joc pe această suprafață", a declarat Sorana după succesul de azi cu Donna Vekic.

Simona Halep - Haddad Maia, în semifinale la Birmingham

Simona Halep, favorita numărul 2 de pe tabloul principal de simplu, s-a calificat în penultimul act la Birmingham, după ce a trecut de Katie Boulter în minimum de seturi, scor 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute de joc.
Pentru un loc în finala turneului WTA 250, fostul lider mondial va da peste Beatriz Haddad Maia. Brazilianca de pe locul 32 WTA a trecut, vineri seară, în sferturile de finală ale competiției, de Camila Giorgi (locul 26 WTA), în două seturi, scor 6-3, 6-2.
"Am simțit că a fost un meci foarte dificil. Nu m-am simțit foarte bine pe teren, dar m-am luptat. M-am chinuit, dar nu am cedat și sunt mulțumită că am câștgiat. Nu e deloc ușor pe iarbă să rămâi în punct. Nu o știam, nu mai jucasem niciodată înainte, nu este ușor pe iarbă. Fiecare meci este important, mă gândesc la acest turneu, nu mă gândesc încă la Wimbledon, vreau să mă concentrez la acest turneu, să-l termin cu bine și apoi vom vedea. Mă bucur de atmosfera de aici, de suporterii care mă susțin mereu. Mă voi uita la meciul Giorgi – Haddad Maia, iar apoi mă voi gândi la meciul următor", a spus Simona la interviul de după meci.
Simona Halep și Beatriz Haddad Maia s-au mai întâlnit de două ori până acum în circuitul WTA. Prima întâlnire dintre cele două a avut loc în 2017, la Wimbledon, iar cea de-a doua s-a petrecut la începutul acestui an, la Australian Open.
În ambele meciuri, românca s-a impus în câte două seturi, la Melbourne cedând doar două game-uri.

După Birmingham, Halep merge la Bad Homburg

Imediat după Birmingham, Halep va fi prezentă la turneul de la Bad Homburg, programat în perioada 18-25 iunie.
În primul tur, fostul lider WTA o va înfrunta, pe 20 iunie, pe Katerina Siniakova, locul 63 WTA, pe care a mai întâlnit-o de 3 ori, conducând cu 2-1 la victorii.
Ulterior, Simona Halep va da peste Tamara Zidansek sau peste o sportivă venită din calificări, în timp ce în sferturi s-ar putea întâlni cu Amanda Anisimova sau Alison Van Uytvanck.
Printre posibilele adversare ale lui Halep din semifinalele turneului de la Bad Homburg se remarcă Martina Trevisan, Daria Kasatkina, Bianca Andreescu sau Sloane Stephens.
De pe cealaltă jumătate de tablou, în finală, Simona Halep ar putea să le înfrunte pe Veronika Kudermetova, Angelique Kerber, Liudmila Samsonova sau Belinda Bencic.
Marele obiectiv pentru Simona Halep e Wimbledon 2022, turneu care va fi în direct pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player, în perioada 27 iunie - 10 iulie. Campioana noastră visează la performanța din 2019, când, după un Roland Garros dezamăgitor, s-a impus la All England Club, trecându-și în palmares al doilea Grand Slam al carierei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo