Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

US Open 2020: programul zilei a zecea

Cezara Paraschiv

Actualizat 09/09/2020 la 04:59 GMT+3

Tenisul-spectacol de la US Open 2020 revine în transmisiune directă pe Eurosport și Eurosport Player, miercuri, de la ora 19.00. Ziua a zecea va completa distribuția semifinalelor de la York, iar programul este unul extrem de ofertant. Meciul zilei este un duel sută la sută rusesc, de pe tabloul masculin: Daniil Medvedev - Andrey Rublev.

Andrey Rublev et Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

La fel ca marți, partidele din sferturile de finală de pe tablourile de simplu au fost împărțite simetric în cele două sesiuni de pe Arthur Ashe Stadium.

US Open 2020, ziua a zecea: ce ne rezervă programul la feminin

Pentru prima dată în istorie, trei mămici au acces în sferturile de finală la un turneu de Mare Șlem. Toate vor evolua în această a zecea zi a US Open-ului: Serena Williams (38 ani) o va înfrunta pe Tsvetana Pironkova (32 ani), în timp ce Victoria Azarenka (31 ani) o va avea ca adversară pe Elise Mertens.
Serena Williams își continuă cursa pentru cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam al carierei, cu un duel împotriva Tsvetanei Pironkova, jucătoare care a fost ștearsă din clasament, în condițiile în care acesta este primul turneu pe care îl dispută după Wimbledon 2017. Campioana americană a câștigat până acum toate duelurile directe cu Pironkova, însă când cele două au jucat pe zgură sau iarbă, bulgara și-a adjudecat de fiecare dată primul set.

US Open 2020, ziua a zecea: ce ne rezervă programul la masculin

Meciul zilei este un veritabil derby al Rusiei. Tenisul din Rusia are doi reprezentanți pe tabloul final de opt într-un Grand Slam pentru prima dată de la Roland Garros 2007, când în sferturi au ajuns Nikolai Davydenko și Igor Andreev (Davydenko l-a învins atunci pe Guillermo Canas, în timp ce Andreev era învins de Djokovic). Miercuri, la New York, Daniil Medvedev și Andrey Rublev vor uita de prietenia frumoasă ce îi leagă și se vor duela pentru un loc în semifinale.
Finalistul de anul trecut a povestit cum arăta această rivalitate în urmă cu 10 ani: "Cred că am jucat un meci când amândoi aveam 11 sau 12 ani și, din punct de vedere al atitudinii, eram cei mai răi juniori din lume. Plângeam și aruncam rachetele peste gard. În circuit, el nu a avut constanță, dar mereu alegea lovituri nebunești, lovituri câștigătoare. A făcut însă un mare progres anul trecut, cred că a schimbat ceva în atitudinea lui. Acum este unul dintre cei mai buni jucători din circuit. Mă bucur pentru el. Și mă bucur că avem șansa să ne luptăm în sferturile unui Grand Slam, chiar dacă e greu să joci împotriva unui prieten, împotriva unui tip pe care îl știi de 16 ani".
Daniil Medvedev a câștigat până acum ambele meciuri directe în circuit în fața lui Andrey Rublev, însă duelul se anunță unul foarte tare. Rublev se poate mândri cu unul dintre puținele recorduri care i-au scăpat în acest an lui Djokovic: rusul a triumfat la Doha și Adelaide, devenind primul jucător de la Dominic Hrbaty încoace (2004) care a câștigat două titluri în primele două săptămâni ale sezonului competițional de tenis.
Rublev a explicat de ce Medvedev, care nu a pierdut set până acum la Flushing Meadows, este un adversar extrem de incomod: "Are un stil de joc cu totul aparte. Cu el, nu poți să te grăbești. Nu te lasă să îți faci jocul, te forțează să joci mai lent, să aștepți și să intri în schimburi de mingi prelungite". Mai trebuie spus că favoritul trei este jucătorul cu cel mai bun procentaj de game-uri câștigate pe serviciu, dar și la retur, la această ediție a US Open-ului.
Faza sferturilor de finală se va încheia cu partida celui mai bine clasat jucător ajuns în sferturi la Flushing Meadows: Dominic Thiem. Austriacul, favorit doi și locul 3 ATP, îl înfruntă pe Alex de Minaur, 21 de ani și locul 21 pe lista capilor de serie. Thiem are 2-0 în meciurile directe cu australianul, inclusiv un succes în minimum de seturi la US Open, în turul întâi al ediției 2017. "Cred că el avea doar 18 ani pe atunci. Era extrem de slab, dar extrem de rapid - încă de atunci. Acum e bărbat, e un jucător cu experiență. Va fi o altă poveste", a transmis Thiem.

US Open 2020: programul zilei a zecea

De la ora 19.00, pe Arthur Ashe Stadium
  • Tsvetana Pironkova - Serena Williams (#3), urmat de
  • Andrey Rublev (#10) - Daniil Medvedev (#3)
De la ora 2.00, pe Arthur Ashe Stadium
  • Victoria Azarenka - Elise Mertens (#16)
  • Alex de Minaur (#21) - Dominic Thiem (#2)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo