Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#ReveniriDeLegendă Carlos Alcaraz este senzația turneului de la US Open 2021: "Este un puști cu atitudine de veteran"

Alex Masgras

Publicat 06/09/2021 la 13:05 GMT+3

Carlos Alcaraz a atras toate privirile asupra sa după victoria senzațională din turul al treilea de la US Open în fața lui Stefanos Tsitsipas. Spaniolul de 18 ani a continuat și după această partidă să impresioneze, reușind să se califice în sferturile de finală de la Flushing Meadows, după ce l-a învins pe Peter Gojowczyk.

Carlos Alcaraz celebra su pase a los cuartos de final del US Open 2021

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz (55 ATP) este în sferturile de finală ale turneului de la US Open. Tânărul în vârstă de 18 ani a reușit să se califice pentru prima oară în cariera sa în această fază la un turneu de Grand Slam, după ce l-a învins în optimi pe Peter Gojowczyk (141 ATP), scor 5-7, 6-1, 5-7, 6-2, 6-0. Această victorie, în care puștiul spaniol a revenit de la 1-2 la seturi, vine după ce Alcaraz a reușit o altă victorie impresionantă în turul anterior, atunci când l-a eliminat pe favoritul numărul trei al competiției, grecul Stefanos Tsitsipas, tot într-o partidă de cinci seturi.
picture

US Open 2021: Rezumatul meciului Carlos Alcaraz - Peter Gojowczyk

Alex Corretja, impresionat de Carlos Alcaraz

Fostul număr 2 mondial și expert Eurosport, Alex Corretja, este impresionat de parcursul tânărului său compatriot. Acesta a remarcat modul în care Alcaraz a gestionat partida din optimile de finală cu Gojowczyk, tânărul spaniol fiind într-o postură diferită față de meciul cu Stefanos Tsitsipas.
"Ce a realizat Carlos Alcaraz în optimile de finală este impresionant. Acum două zile s-a distrat în meciul cu Tsitsipas, a fost mai agresiv și a jucat fără rețineri. În meciul cu Gojowczyk a trebuit să lupte mai mult, să sufere, să se apere, să se simtă prost. Mingea nu a fost la fel de rapidă din cauza condițiilor, iar Gojowczyk a lovit tare și plat, ceea ce l-a pus într-o postură dificilă pe Alcaraz, care a căutat poziții bune pe teren ca să se simtă confortabil.
Este un puști cu atitudine de veteran, iar astăzi a demonstrat că este făcut să fie campion. Ce a făcut zilele trecute cu Tsitsipas a fost foarte dificil, dar am văzut atâția băieți tineri câștigând un meci deosebit de greu, iar ziua următoare sunt obosiți și dispar. Carlos a suferit foarte mult astăzi și a acceptat situația, de aceea mă bucur că merge mai departe. Are o șansă foarte bună să ajungă în semifinale, dar trebuie să vedem cum se va recupera din punct de vedere fizic și mental după două meciuri de cinci seturi", a spus Alex Corretja.
În sferturile de finală, Carlos Alcaraz îl va întâlni pe Felix Auger-Aliassime (15 ATP), cel care a trecut în optimile de finală de Frances Tiafoe (50 ATP), scor 4-6, 6-2, 7-6(6), 6-4.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo