Reacţia uriaşului Nadal, după ce Djokovic a câştigat Wimbledon 2022. Ce i-a scris sârbului

Rafael Nadal a demonstrat încă o dată că, înainte de a fi un campion uriaș, este un mare om. Spaniolul l-a felicitat pe rivalul său numărul unu, Novak Djokovic, după câștigarea Wimbledon 2022.

Rafael Nadal and Novak Djokovic at Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

"Matadorul" a avut ghinionul să nu poată lupta pentru trofeul cu 23 de Grand Slam din carieră, după ce o ruptură de 7 milimetri în zona abdominală l-a împiedicat să poată juca în semifinala cu Kyrgios. Cu siguranţă la ce experienţă şi valoare are, Rafa ar fi fost un adversar mult pentru puternic pentru Djokovic, în finală, dar ibericul a fost forţat să vadă ultimul act din faţa TV-ului, din Spania.
În ciuda frustrării din cauza situaţiei în care se află, Rafa a dat încă o dată dovadă de un fair-play extraordinar. Astfel, Djokovic a revenit luni pe iarba de pe centralul de la All England Club, alături de copii, iar Nadal a ţinut să îl felicite pentru momentele unice pe care sârbul le trăieşte.
picture

Djokovic a câştigat Wimbledon 2022

Credit imagine: Eurosport

"Momente preţioase alături de familie, în această dimineaţă. Ce bucurie să îi văd alergând pe această arenă legendară. Ce privilegiu să îmi împart călătoria cu ei. Mulţumesc Wimbledon pentru această oportunitate. Mergem acasă cu amintiri pentru o viaţă", a scris sârbul pe Instagram.
Impresionat de momentul emoţionant trăit de rivalul său, Nadal a avut o reacţie pe măsură.
"WOW, ce moment special! Bucură-te de el şi multe felicitări pentru titlu", i-a scris Rafa sârbului.

Nadal şi Djokovic, incertitudini privind următoarele turnee

Atât Nadal, cât şi Djokovic sunt în faţa unei perioade destul de grele, în sensul în care nu au vreo certitudine în legătură cu următoarele competiţii la care vor participa.
La spaniol lucrurile sunt mai simple, revenirea lui pe teren depinzând de modul în care se va recupera după accidentare. Ibericul îşi va lua o pauză de 2 sau 3 săptămâni, pentru a-i permite corpului să se refacă, apoi are în plan să fie prezent la Montreal, turneu ce debutează pe 5 august, cu meciurile din calificări. Dacă nu va fi la 100% din punct de vedere fizic pentru turneul canadian, Rafa speră să joace la Cincinnati, o săptămână mai târziu.
Marele obiectiv al lui Nadal în acest final de sezon va fi US Open, unde țintește al 5-lea titlu și al 23-lea trofeu de Grand Slam. După Roland Garros, cucerit de 14 ori, competiția de la Flushing Meadows i se potrivește cel mai bine ibericului, pentru că e una destul de lentă. În măsura în care se va impune la New York, Rafa se va consola cu faptul că nu a pierdut vreun meci în turneele de Grand Slam, în 2022, deși Marele Șlem a rămas un vis interzis.
În ceea ce îl priveşte pe Djokovic, acesta are şanse mici să fie prezent la US Open, din cauza faptului că e nevaccinat, dar sârbul speră că regulile din prezent ale Guvernului SUA se vor schimba în următoarea lună. Altfel, Nole va privi la TV al doilea GS din 2022, după ce în ianuarie nu i-a fost permis accesul în Australia. Numărul 7 ATP nu are în plan să se vaccineze, chiar dacă asta înseamnă, în mod normal, ratarea Flusing Meadows şi a turneelor din circuitul US Open Series.
"În acest moment, nicio persoană nevaccinată nu poate intra în SUA. Am auzit că unele persoane au scăpat și au intrat, unele persoane care nu sunt 'celebre', dar eu nu aș încerca niciodată să merg în SUA dacă nu este permis. Unii oameni cred că am făcut această greșeală în Australia, dar de fapt a fost invers - am avut scutire, să nu reluăm aceeași poveste. Concluzia este: dacă mi se spune că nu pot merge, nu voi merge, nu m-aș pune niciodată într-o astfel de situație. Chiar dacă aș intra, unii m-ar vedea la televizor jucând tenis și m-ar ponegri din nou", a spus Djokovic, după câştigarea Wimbledon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo