Rybakina a plâns în hohote la conferința de presă de după finală. Întrebarea care i-a "pus capac"

Elena Rybakina a părut extrem de sigură pe tot ce face în teren, în meciurile de la Wimbledon, dar calmul său s-a transformat într-o adevărată criză de plâns la conferința de presă, când în ecuație au fost aduși părinții săi.

Rybakina a dat frâu liber emoțiilor la conferința de presă

Credit imagine: Eurosport

Pentru Elena Rybakina pare că se potrivește perfect sintagma "focul deghizat în gheață". În spatele loviturilor explozive din partidele cu Halep și Jabeur s-a ascuns o atitudine foarte "rece", mulți fiind surprinși de lipsa de reacție a sportivei care s-a născut la Moscova la capătul celor două meciuri.
În fapt, lipsa de exuberanță era cel mai probabil provocată de emoții, Rybakina arătând în conferința de presă că e departe de a fi "stană de piatră".

Rybakina a cedat la conferința de presă de după câștigarea Wimbledon 2022

Emoțiile au copleșit-o pe jucătoarea de 23 de ani pe finalul conferinței de presă de după finala cu Jabeur, în momentul în care unul dintre jurnaliști a atins un subiect sensibil. Concret, părinții săi nu au putut fi prezenți la Wimbledon, pentru finală, englezii neacordându-le viza în timp util.
picture

Rybakina a dat frâu liber emoțiilor la conferința de presă

Credit imagine: Eurosport

"Bănuiesc că ai fi vrut să îi ai alături pe părinții tăi la acest meci, dar știu că nu au putut veni în Anglia. Ai vorbit cu ei după meci, ce ți-au transmis", a fost întrebarea care ne-a prezentat o Rybakina extrem de afectivă.
"Nu nu am vorbit cu ei încă. Probabil că sunt super-mândri (n.r. pauză zeci de secunde, în care kazaha izbucnește în plâns)...voiați să vedeți emoție din partea mea?...(n.r. o nouă pauză de zeci de secunde, încheiată cu jurnaliștii aplaudând-o pentru a o face să treacă peste momentul greu)", a spus Rybakina. Aceasta nu și-a putut duce ideea la capăt, iar ofițerul de presă de la Wimbledon a intervenit, rugând jurnaliștii să îi mai adreseze o singură întrebare campioanei, care răspunsese deja timp de 18 minute la curiozitățile media.
Rybakina a fost susținută la finala Wimbledon 2022 de un singur membru al familie, Anna, sora sa mai mare. Aceasta a trăit cu sufletul la gură fiecare punct, iar la final a dat frâu liber emoțiilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo