Simona Halep, locul 3 WTA în acest moment, a anunțat că nu s-a refăcut după accidentarea de la Roma și s-a retras de la Wimbledon. Românca a postat un mesaj pe rețelele de socializare cu doar câteva minute înainte de tragerea la sorți pentru tabloul principal al Grand Slam-ului londonez, anunțând că are în continuare probleme la gambă.
În urma acestei decizii, Simona Halep riscă să coboare din top 5 WTA după încheierea turneului de la Wimbledon, mai multe sportive având șansa de a o devansa în funcție de cât de departe ajung pe tablou.
Sportiva, care plecase deja la Londra, va reveni acum în țară pentru a-și continua recuperarea. Halep are mai puțin de o lună la dispoziție pentru a fi aptă pentru Jocurile Olimpice, având ca obiectiv principal obținerea unei medalii. În urmă cu două săptămâni, referitor la Jocurile Olimpice, Simona a declarat că își dorește să participe și la cel puțin o probă de dublu, acest lucru depinzând de prezența lui Horia Tecău și a Irinei Begu la Olimpiadă.
Tenis
Simona Halep, despre cel mai frumos moment din carieră: "Ăsta a fost tot timpul visul meu"
IERI LA 09:43
"Orice se poate. Nu știu dacă Horia o să se califice, pentru că trebuia să facă finala la Roland Garros, dar nu am apucat să vorbesc cu el încă. Dacă va veni Irina, o să joc cu ea la dublu", a mai spus Halep, într-un interviu acordat lângă terenul de antrenament.

"A fost cea mai frumoasă zi!"

Recent, românca a oferit un interviu pentru presa engleză în care a vorbit, printre altele, despre finala de la Wimbledon 2019, în care a reușit o victorie spectaculoasă în fața Serenei Williams. Simona Halep a declarat, de asemenea, că este fericită că a revenit la All England Club.
"Nu eram atât de stresată, deși sunt o persoană nervoasă, dar am fost foarte relaxată în dimineața aceea. Am petrecut mult timp uitându-mă pe fereastră la elicopterele care aterizau. E ciudat, dar acest lucru mi-a limpezit mintea și m-a ajutat să uit de ceea ce urma.
Am jucat meciul perfect. M-am duelat cu Serena la Singapore, unde am jucat rapid și nu i-am dat timp să se liniștească, așa că am știut că dacă fac asta, am o șansă. M-am simțit mai mult entuziasmată decât stresată și i-am avut și pe cei din familie acolo, alături de mine. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea.
Simt că mă mișc mai bine pe iarbă, nu mi se pare la fel de alunecoasă ca înainte. În trecut nu eram atât de confortabilă pentru că nu mă simțeam stabilă pe picioare, dar am avut rezultate destul de bune și mă simt foarte confortabil la Londra", a declarat Simona Halep, potrivit Daily Mail.
Turneul de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Tenis
Simona Halep, îngrijorată înainte de startul sezonului din 2022: "Cred că asta m-ar încurca mental!"
30/11/2021 LA 20:23
Tenis
Simona Halep, despre completarea echipei pentru 2022: "Cu el n-aș fi ajuns la accidentări grave!"
28/11/2021 LA 14:27