Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Interviu cu o legendă a cliff diving-ului, Gary Hunt. Ce spune despre sportivul perfect

Irina Aldea

Publicat 22/07/2020 la 17:18 GMT+3

Am avut onoarea de a sta de vorbă cu Gary Hunt, o legendă a cliff diving-ului, dublu campion mondial.

Interviu cu o legendă a cliff diving-ului, Gary Hunt

Credit imagine: Eurosport

Cliff diving-ul este fără doar și poate un sport destul de necunoscut pentru români, însă Costa Popovici are șanse mari de a populariza acest sport în România, asta pentru că reprezintă un rival redutabil pentru greii acestui sport. Am stat de vorbă cu Gary Hunt, cel mai prolific sportiv al cliff diving-ului, care, printre altele, ne-a vorbit despre cum ar trebui să fie sportivul perfect.
E: Cum ai descrie sportivul perfect?
Gary Hunt: Sportivul perfect? Este o combinație între a fi puternic din punct de vedere mental și a fi puternic din punct de vedere fizic. Cel mai puternic om de pe pământ, dacă nu are un mental puternic, nu poate deveni un sportiv bun. Când ajungi la cel mai înalt nivel, oamenii cu mintea puternică sunt cei care strălucesc. Așa că… este vorba despre a fi concentrat, când totul în jur te poate distrage. Firește, depinde și de sport, pentru că fiecare sport implică un alt tip de atlet, dar cam aceasta ar fi o idee de bază legată de sportivul perfect.
E: Care este sportivul tău favorit, în prezent?
Gary Hunt: Din orice sport?
E: Din orice sport…
Gary Hunt: Ah, asta e atât de greu… Din lumea săriturilor în apă îi admir pe cei doi idoli ai mei, Dmitri Sautin și Tin Yan – ei sunt cei pe care obișnuiam să îi urmăresc cu orele, încontinuu, în clipuri cu săriturile lor. Ei au un loc important în inima mea. În rest, sunt un mare fan al artelor marțiale, așa că sunt mulți sportivi fascinanți din acel sport. Ca să dau un nume – Max Holloway, pe el l-am urmărit, recent, luptând. Nu te gândești că un luptător poate fi atât de sensibil – de fapt, nu acesta este cuvântul – atât de modest.
picture

Interviu cu o legendă a cliff diving-ului, Gary Hunt. Ce spune despre sportivul perfect

Întreg interviul cu Gary Hunt va fi disponibil vinery, pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo