Eurosport
Chris Froome, înainte de marea dezamăgire a lui Bernal: "Cred că puteam fi de folos în echipă"
De
Publicat 14/09/2020 la 16:17 GMT+3
Chris Froome, de 4 ori câștigător al Turul Franței, a oferit câteva declarații extrem de interesante în timpul etapei a 15-a din Turul Franței 2020, chiar înainte ca Egan Bernal să piardă orice șansă la tricoul galben. Froome consideră că ar fi putut juca un rol în echipă la ediția din acest an a Marii Bucle, dar că liderii au decis altceva.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Neincluderea lui Chris Froome și Geraint Thomas în echipa pentru Turul Franței de către cei de la Ineos a surprins toată lumea ciclismului. Forma arătată de cei doi foști câștigători ai tricoului galben nu îi recomanda pentru o asemenea competiție, dar felul cum au evoluat lucrurile pentru Ineos lasă loc de fel și fel de scenarii.
Faptul că Egan Bernal a pierdut ieri orice șansă de a-și apăra tricoul galben câștigat anul trecut îi face pe mulți să se întrebe dacă nu cumva Ineos ar fi arătat altfel cu Froome și Thomas în echipă ca și locotenenți ai columbianului.
Chris Froome: "Cred că eu și Geraint puteam fi de folos echipei"
Chiar în timpul etapei de ieri, înainte ca Bernal să piardă atât de mult timp în comparație cu Roglic și Pogacar, Chris Froome a vorbit pentru Eurosport spunând că simte că ar fi putut fi de ajutor în Turul Franței dacă ar fi fost selectat: "Cred că aș fi putut juca un rol, dar echipa a decis că nu e cel mai bun lucru pentru ei și nici pentru mine personal. Pot să vorbesc pentru mine și să spun că aș fi fost fericit să merg în Turul Franței și să dau o mână de ajutor, dar cred că a fost mai bine pentru mine să nu fiu sub acea presiune. Încerc să revin la vechiul meu nivel."
Vorbind despre neselectarea lui și a lui Geraint Thomas pentru ediția din acest an a Turului Franței, Froome a declarat: "Eu și Geraint avem o mare experiență, am concurat în Tur ani de zile. Am câștigat împreună de 5 ori această competiție, așa că aș fi tentat să cred că am fi putut fi de folos."
Ineos fusese într-o poziție promițătoare în primele două săptămâni ale Turului Franței, Egan Bernal fiind al doilea la general în spatele lui Primoz Roglic (Jumbo-Visma) în a doua săptămână. Dar fisurile au început să apară în etapa a 13-a, după care Bernal a căzut pe locul patru, înainte ca speranțele lui de a câștiga un al doilea tricou galben să fie spulberate pe Grand Colombier în etapa a 15-a.
Chris Froome va pleca de la Ineos la finalul acestui sezon, urmând ca din sezonul viitor să alerge pentru Israel Start Up Nation, echipă alături de care speră să revină în Turul Franței: "Voi continua să mă antrenez și să construiesc ceva pentru anul viitor. Evident, am o voință mare de a mă întoarce acolo anul viitor cu o nouă echipă și sper ca până atunci să pot reveni la cea mai bună formă a mea."
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo