Sâmbăta viitoare, primul mare tur pornește la drum, lupta anunțându-se una extrem de interesantă. Tao Geoghegan Hart, câștigătorul surpriză de anul trecut nu va fi la start, Dave Brailsford, managerul general de la Ineos preferând să îl trimită pe brianic în Turul Franței, pentru a-i ajuta pe Geraint Thomas sau Richard Carapaz în tentativa de a cuceri tricoul galben.
Asta nu înseamnă că echipa britanică va oferi o replică palidă în Giro 2021, dimpotrivă. Egan Bernal va fi liderul pe hârtie, dar Ineos va avea cel puțin un plan "B", în contextul în care columbianul va fi în continuare sâcâit de problemele de la spate. Fostul câștigător de Turul Franței a avut rezultate destul de bune în această primăvară, locul trei din Strade Bianche fiind dublat de locul 4 la general în Tirreno. Sud-americanul s-a protejat cât mai mult, dorind să fie cât mai puțin expus înainte de Giro.
În contextul în care Bernal ar avea o problemă, Ineos va miza la general pe Pavel Sivakov, un alt rutier tânăr (23 de ani), însă excelent în munți. Daniel Martinez, Giani Moscon și Ivan Sosa sunt locotenenții de lux pentru Bernal pe cățărări, în timp ce în etapele de plat columbianul va fi protejat de Savatore Puccio, Jonathan Castoviejo și Filippo Ganna, care anul trecut a câștigat nu mai puțin de 4 etape în Turul Italiei.
Ciclism
Campionatele Mondiale de Ciclism: favoriții în cursa de șosea. Cine îl oprește pe Wout Van Aert?
IERI LA 11:46

Evenepoel are o echipă puternică în Giro 2021

Ineos propune așadar o formație fantastică, singura în măsură să se compare cu trupa lui Brailsford fiind Deceunink Quick Step. Pentru belgieni, lider va fi Remco Evenepoel, aflat la prima cursă de după accidentul teribil suferit în toamnă, în Il Lombardia.
Nimeni nu știe la ce nivel e copilul teribil al ciclismului mondial, dar dacă acesta nu va fi suficient de în formă pentru a se lupta la general (deși în trecut a arătat că nu are nevoie de curse în picioare pentru a obține rezultate incredibile), Quick-Step are o variantă de backup: Joao Almeida, locul 4 de anul trecut din Giro, care a dus până în ultimele etape muntoase tricoul roz pe umeri.
Echipa e completată de alți rutieri care se descurcă foarte bine în munți, cum ar fi Mikkel Honore, Jamses Knox, Fausto Masnada sau Peter Serry. Faptul că belgienii nu aduc nici măcar un sprinter în Giro 2021 arată clar că visează la general și vor face totul ca Remco să bifeze măcar un loc pe podium.
În contrapondere cu Ineos și Deceuninck Quick Step, Jumbo Visma aduce în Turul Italiei 2021 o formație extrem de slabă. Pentru olandezi contează doar Turul Franței și Primoz Roglic, astfel că totul se va concentra în jurul Marii Bucle. Ca atare, Jumbo vine în Giro cu George Bennett lider, dar acesta îl va avea ca ajutor de nădejde doar pe tânărul Tobias Foss, în munți.
Olandezii sunt mult mai interesați de victoriile de etapă decât de general, motiv pentru care a decis să aducă doi sprinteri: David Dekker (cu rezultate fantastice în UAE Tour) și Dylan Groenewegen, revenit după suspendarea dictată ca urmare a faptului că a provocat accidentul din Turul Poloniei, în urma căruia Fabio Jakobsen a fost la un pas de moarte.
Cum arată cotele pentru câștigarea Giro
  • Egan Bernal - 3
  • Simon Yates - 4
  • Remco Evenepoel - 4
  • Emanuel Buchmann - 10
  • Hugh Carty - 14
  • Aleksandr Vlasov - 14
  • Mikel Landa - 14
  • Jai Hindley - 33
  • George Bennett - 33
  • Joao Almeida - 33
  • Daniel Martinez - 33
Giro 2021 se va desfăşura în perioada 8 - 30 mai şi va putea fi urmărit zi de zi pe Eurosport şi Eurosport Player.
Ciclism
Filippo Ganna și-a apărat titlul mondial la contratimp! Italianul l-a învins greu pe Wout Van Aert
19/09/2021 LA 15:09
Ciclism
Campionatele mondiale de ciclism: 4 mari favoriți la medalii, la proba de contratimp
17/09/2021 LA 10:24