Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Agnelli nu pleacă de la Juventus! Ce a spus vice-președintele Super Ligii Europene

Cosmin Cioboata

Actualizat 21/04/2021 la 07:33 GMT+3

Andrea Angelli a rupt tăcerea, după anunțul că va părăsi postul de președinte al lui Juventus. Oficialul italian a devenit recent vice-președinte al Super Ligii Europene, iar în presa internațională s-a scris că și-ar fi dat demisia de la "Bătrâna Doamnă".

Andrea Agnelli

Credit imagine: Getty Images

Andrea Agnelli a fost instalat oficial în urmă cu două zile pe postul de vice-președinte al Super Ligii Europene, competiție suspendată în urma insistențelor fanilor, jucătorilor și oamenilor din întreaga lume a fotbalului.

Agnelli a rupt tăcerea, după ce s-a scris că va pleca de la Juventus

În urma răsturnării de situație, în presa internațională s-a scris că oficialul italian își va da demisia de la Juventus, unde a îndeplinit în ultimii ani funcția de președinte.
Agnelli a dezmințit zvonurile respective, asigurând că va rămâne la campioana en-titre din Serie A.
"Nu voi părăsi clubul. Cine spune invers, să-mi ureze noroc!", a spus Andrea Agnelli, pentru Repubblica.
Juventus se numără printre cele 12 cluburi care au anunțat în urmă cu 48 de ore înființarea Super Ligii. Dintre acestea, 7 s-au retras din proiect aseară, ca urmare a presiunii uriașe a fanilor: Liverpool, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Tottenham, Chelsea și Inter.

Super Liga Europeană a fost suspendată! Comunicatul oficial

Super Liga a făcut marele anunț în miez de noapte: noua competiție va fi suspendată, la numai 48 de ore după anunțul înființării. Board-ul a anunțat că va "regândi proiectul".
"Super Liga Europeană este convinsă că situația actuală din fotbalul european are nevoie de schimbare. Am propus o nouă competiție europeană pentru că sistemul existent nu mai funcționează.
Propunerea noastră este să permitem sportului să evolueze în timp ce generează resurse și stabilitate pentru întreaga piramidă a fotbalului. Se dorește inclusiv susținerea comunității fotbalului în lupta pentru depășirea problemelor financiare generate de pandemie. De asemenea, proiectul nostru ar urma să asigure plăți de solidaritate mult mai generoase pentru părțile interesate.
În ciuda anunțului despărțirii, făcut de cluburile din Anglia forțate de presiunea din jurul lor, suntem convinși că propunerea noastră respectă în totalitate legea europeană și regulamentele în vigoare. Acest lucru a fost demonstrat astăzi printr-o decizie luată în instanță, urmând ca Super Liga să fie apărată față de acțiunile terților.
Ținând cont de circumstanțele actuale, vom reconsidera cei mai potriviți pași pentru a regândi proiectul, având mereu în minte scopul nostru de a oferi fanilor cea mai bună experiență și de a asigura suport financiar întregii comunități a fotbalului.", se anunță în comunicatul emis de Super Liga Europeană.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo