Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce s-a întâmplat cu echipa cu care Jurgen Klopp a debutat la Liverpool în urmă cu 6 ani!

Andrei Nicolae

Publicat 08/10/2021 la 19:24 GMT+3

Managerul german a marcat azi 6 ani de când a ajuns pe Anfield. În această perioadă, el a câștigat Liga Campionilor și titlul în Premier League. Iar din vânzarea jucătorilor pe care a mizat la primul lui meci cu Tottenham, clubul a adunat aproape 250 de milioane de euro.

Jürgen Klopp - 2015 - FC Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Cariera lui Jurgen Klopp ca manager al echipei Liverpool a început câteva zile mai târziu după ce a fost numit pe banca tehnică, împotriva celor de la Tottenham Hotspur, pe White Hart Lane. Debutul a însemnat un 0-0, iar dintre cei 18 jucători care au făcut parte din lotul respectiv, doar doi mai sunt azi la club, conform liverpoolecho.co.uk.
Sursa citată a luat om cu om echipa care a jucat cu Tottenham pe 17 octombrie 2015. Urmările?

Simon Mignolet - Vândut

Liverpool goalkeeper Simon Mignolet is considering his future at the club (Peter Byrne/PA)
A venit de la Sunderland în 2013 și s-a impus rapid ca prim-portar al Liverpool. Spre finalul mandatului s-a luptat pentru un loc de titular cu Loris Karius, înainte ca ambii să fie înlocuiți cu adevărat de Alisson Becker în 2018. Portarul belgian a părăsit clubul la începutul sezonului 2019/20, semnând pentru Brugge. Liverpool a încasat 7,5 milioane de euro.

Nathaniel Clyne – Final de contract

Progresul lui Clyne pe Anfield a fost împiedicat de accidentări. În primele două sezoane la Liverpool a adunat 93 de meciuri în toate competițiile. Dar în următorii 2 ani a adunat doar 10 jocuri în total. Cel două părți s-au despărțit la finalul sezonului 2019/20.

Martin Skrtel - vândut

A plecat de pe Anfield în vara anului 2016, după 8 ani

Mamadou Sakho - vândut

În primă fază a fost împrumutat la Crystal Palace , apoi vândut în 2017 la clubul londonez pentru aproximativ 30 de milioane de euro

Alberto Moreno – final de contract

Jucătorul a plecat în 2020 la Villarreal, cu care a cucerit Europa League.

Lucas Leiva – vândut

Lucas Leiva
Și-a luat rămas bun de la Liverpool în 2017, după un deceniu de colaborare.

Emre Can – final de contract

A plecat în 2019 la Juventus Torino, dar a rezistat aici doar un sezon. S-a transferat apoi la Borussia Dortmund.

James Milner - este azi în lot

Jürgen Klopp und James Milner bei Liverpool - Barcelona
Unul dintre cei doi jucători de pe acea listă care joacă și azi pentru formația lui Jurgen Klopp. Este un jucător care evoluează oriunde este nevoie.

Adam Lallana – final de contract

Lallana a părăsit clubul în 2020, după ce a cucerit titlul în Premier League. A ajuns la Brighton

Philippe Coutinho – vândut

Coutinho (Liverpool)
Liverpool a obținut una dintre cele mai mari sume din istoria fotbalulului după ce l-a vândut la FC Barcelona pentru aproximativ 165 de milioane de euro. Coutinho nu a confirmat însă pe Nou Camp, având multe accidentări.

Divock Origi – face parte azi din lot

Este al doilea jucător care a rezistat în lot. A fost însă o eternă rezervă.

Kolo Toure – liber de contract

A petrecut 3 ani pe Anfield și a plecat în 2016 la Celtic

Joe Allen - vândut

Joe Allen a fost vândut Stoke City în 2016, pentru 15 milioane de euro, după 4 ani petrecuți la Liverpool.

Jordon Ibe - vândut

Jordon Ibe a ajuns la Bournemouth în 2016, în schimbul a 17,5 milioane de euro.

Adam Bogdan – liber de contract

S-a despărțit de Reds în 2019, după ce a jucat doar 6 meciuri pentru club.

Jerome Sinclair – liber de contract

A primit totuși aproape 5 milioane de euro de la Watford, pentru că a semnat când avea sub 24 de ani.

Joao Teixeira – liber de contract

A ajuns la FC Porto în 2016 pentru o sumă infimă, în jur de 300.000 de euro.

Connor Randall – liber de contract

A plecat de la club în 2019, fără să se fi impus până la data respectivă.
Prin vânzarea jucătorilor din acel prim joc al lui Jurgen Klopp la echipă, Liverpool a adunat aproape 250 de milioane de euro. În tot acest timp a câștigat și cele mai importante trofee, Liga Campionilor în 2019 și Premier League în 2020
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo