Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

11 jucători din Premier League ar putea ajunge mai repede loturile naționale, în vederea Mondialului

Nicu Savin

Actualizat 04/11/2022 la 19:40 GMT+2

Campionatul Mondial din Qatar se apropie cu pași repezi, iar selecționerii urmăresc cu sufletul la gură orice meci al echipelor de club în care evoluează jucătorii lor, deoarece orice accidentare ar putea însemna ratarea turneului final. 11 fotbaliști care activează în Premier League ar putea pleca mai repede la loturile naționale dacă vor primi galben în etapa din acest week-end.

Harry Kane și William Saliba (Arsenal - Tottenham)

Credit imagine: Eurosport

Campionatul Mondial din Qatar va începe peste 16 zile și cu siguranță toți jucătorii siguri că vor merge la turneul final se gândesc ca nu cumva o accidentare de ultimul moment să le năruiască visul. Lista accidentaților care ratează marea competiție este deja lungă și ar putea fi completată în următoarea săptămână, deoarece mai sunt multe meciuri de jucat în întrecerile interne.
Selecționerii sunt cu siguranță îngrijorați din acest punct de vedere, iar unele federații au încercat să găsească înțelegere la echipele de club, pentru a elibera jucătorii mai repede de 14 noiembrie, data limită impusă de FIFA. Cel puțin în Anglia, cluburile au refuzat din start această opțiune, lucru pe de o parte logic. Fotbaliștii sunt plătiți de cluburi și trebuie să fie la dispoziția acestora.
Citește și:

Pregătirea pentru Cupa Mondială ar putea începe mai devreme pentru 11 fotbaliști din Premier League

Totuși, o serie de jucători de clasă din Premier League ar putea ajunge, într-un mod paradoxal, mai repede în cantonamentele echipelor naționale. Este vorba despre cei care sunt la limita suspendării. Un avertisment primit în meciurile din acest week-end i-ar face indisponibili pentru etapa a 16-a, ultima de dinaintea întreruperii pentru Mondial. Astfel, cluburile nu ar mai avea de ce să-i țină dincolo de mijlocul săptămânii viitoare, când formațiile de pe prima scenă din Anglia vor juca în Cupa Ligii.
Conform Daily Mail, 11 fotbaliști se află în această situație, iar pe listă se regăsesc nume grele precum Harry Kane, Gabriel Jesus, William Saliba sau Diogo Dalot.
picture

Cupa Mondială Qatar 2022 | Acestea sunt tricourile în care vor juca cele 32 de echipe

Lista completă a jucătorilor din Premier League aflați la un galben distanță de suspendare (cei care au șanse să fie convocați pentru Mondial):
  • Harry Kane (Tottenham - Anglia)
  • Rodrigo Bentancur (Tottenham - Uruguay)
  • Diogo Dalot (Manchester United - Portugalia)
  • Gabriel Jesus (Arsenal - Brazilia)
  • William Saliba (Arsenal - Franța)
  • Thilo Kehrer (West Ham - Germania)
  • Fabian Schar (Newcastle - Elveția)
  • Aleksandar Mitrovic (Fulham - Serbia)
  • Alexis Mac Allister (Brighton - Argentina)
  • Chris Mepham (Bournemouth - Țara Galilor)
  • Amadou Onana (West Ham - Belgia)
Evident, oricare jucător cu șanse de a juca în Qatar poate rata ultimul meci al echipei de club de dinaintea turneului final dacă va primi roșu în acest week-end, dar e prea mult să ne gândim atât de departe. E greu de crezut că vreunul dintre fotbaliștii amintiți vor lua deliberat cartonașe pentru a nu juca în week-end-ul viitor, dar posibilitatea nu poate fi exclusă complet. Un Mondial are loc o dată la 4 ani, iar pentru unii dintre ei cel din Qatar ar putea fi ultimul al carierei, iar frustrarea ar fi cu atât mai mare dacă îl vor rata din cauza unei accidentări suferite cu câteva zile înainte de startul competiției.
Cine va câștiga trofeul Cupei Mondiale 2022?
Oricare dintre fotbaliștii din această listă ar fi o pierdere pentru echipele lor de club săptămâna viitoare, dar cu siguranță selecționerii naționalelor din care fac parte își vor freca mâinile de bucurie dacă aceștia vor fi avertizați în următorul meci.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo