Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsenal a făcut scor cu Rapid Viena! Ianis și Stanciu, în primăvară! Toate rezultatele serii în EL

Nicu Savin

Actualizat 04/12/2020 la 19:17 GMT+2

Cu puțin timp în urmă s-au încheiat ultimele partide din etapa a 5-a a grupelor Europa League. În urma rezultatelor înregistrate multe echipe importante au obținut biletele pentru primăvară, dar sunt și formații, precum Napoli, care au încă emoții în privința calificării.

Alexandre Lacazette, atacantul lui Arsenal

Credit imagine: Getty Images

Arsenal Londra a câștigat cu 4-1 pe teren propriu în fața celor de la Rapid Viena, iar formația lui Arteta este singura echipă cu victorii pe linie în acest sezon de Europa League. Lacazette (10), Pablo Mari (18) și Nketiah (44) marcat pentru "tunari" în prima repriză, iar tânărul Smith Rowe (66) a desăvârșit succesul londonezilor, asta după ce austriecii au redus din diferență prin Kitagawa (47).
Partida de pe Emirates a avut o importanță aparte pentru fanii "tunarilor", deoarece 2000 dintre aceștia au putut savura din tribune succesul categoric al echipei favorite. Acesta a fost primul meci al unei echipe din Premier League cu fani în tribune din luna martie încoace.
În ciuda acestei înfrângeri, Rapid Viena păstrează în continuare șanse de calificare, având doar 3 puncte mai puțin decât norvegienii de la Molde, pe care îi vor întâlni în ultmima etapă te teren propriu și care au trecut astăzi cu 3-1 de Dundalk. Pentru a accede în faza următoare, austriecii au nevoie de un succes cu 1-0 sau unul la 2 goluri diferență, deoarece au pierdut în Norvegia cu 1-0.
La frustrazione di Dries Mertens, AZ-Napoli, Getty Images

Echilibru mare în Grupa F | Napoli nu e sigură de calificare

În urma rezultatelor din această seară, Napoli, AZ Alkmaar și Real Sociedad păstrează fiecare șanse de a avansa în faza eliminatorie. Cel mai bine plasați par a fi olandezii, care au remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Napoli. Mertens a deschis scorul pentru napoletani în minutul 6, dar Indi Martins a egalat în minutul 54. Putea fi și mai rău pentru oaspeți, dar Koopmeiners a ratat un penalty în minutul 59.
Celălalt meci al grupei a furnizat o mare surpriză, Real Sociedad scoțând doar un egal pe teren propriu în fașa celor de la Rijeka. Croații nu aveau niciun punct înaintea acestei runde, dar au condus la pauză prin golul lui Velkovski din minutul 38. Bascii au egalat în minutul 69 prin Bautista Jon, dar oaspeții au revenit în avantaj 4 minute mai târziu, datorită reușitei lui Loncar. S-a terminat totuși 2-2, Nacho Monreal egalând în minutul 79.
În urma acestor rezultate, Napoli este lider în clasament cu 10 puncte, în timp ce Real Sociedad și Alkmaar au câte 8 puncte. Cu o victorie pe terenul celor de la Rijeka în ultima rundă Alkmaar va fi calificată, astfel că patida dintre Napoli și Real Sociedad devine una pe viață și pe moarte. Italienilor le ajunge și o remiză, dar bascii au nevoie de un succes pentru a fi siguri de accederea în primăvară. Cele 2 echipe pot merge totuși împreună mai departe, dar pentru asta e nevoie ca Alkmaar să nu reușească un rezultat mai bun decât Real Sociedad.
picture

Nicolae Stanciu, mijlocașul celor de la Slavia Praga

Credit imagine: Getty Images

Slavia Praga și Glasgow Rangers s-au calificat în 16-imile Europa League

Echipele românilor Nicoale Stanciu și Ianis Hagi, Slavia Praga, respectiv Glasgow Rangers, au obținut calificarea în 16-imile competiției, după ce și-au câștigat fiecare partidele de pe teren propriu. Cehii au trecut fără emoții de Hapoel Beer Sheva, scor 3-0, al doilea gol al întâlnirii fiind marcat de Nicolae Stanciu. Alături de Slavia, din Grupa C s-a calificat și Bayer Leverkusen, care a câștigat în deplasare cu Nice, scor 3-2. Leverkusen și Slavia se vor confrunta în ultima etapă în meciul care va stabili câștigătoare grupei, cele 2 formații fiind la egalitate de puncte în acest moment.
Ianis Hagi este un alt român al cărui echipă a obținut calificarea mai departe. Din păcate, mijlocașul român a rămas pe bancă pe tot parcursul pertidei pe care scoțienii au câștigat-o pe Ibrox Park în fața lui Standard Liege cu 3-2. Belgienii au condus cu 1-0 și 2-1, dar echipa antrenată de Gerrard a revenit de fiecare dată, iar în repriza secundă a marcat golul victoriei. Benfica este cealaltă echipă din această grupă care merge în primăvară, portughezii trecând categoric pe teren propriu de Lech Poznan, scor 4-0.
După ce mai devreme AC Milan și Tottenham au obținut calificarea matematică în 16-imi, Granada, PSV Eindhoven sau Braga sunt alte echipe importante care vor continua în primăvară lupta pentru trofeu.
Rezultatele complete din etapa a 5-a din Europa League
  • AC Milan-Celtic 4-2 (2 - 2)
  • AEK Athens FC - Braga 2-4 (1 - 3)
  • Antwerp-Ludogorets 3-1 (1 - 0)
  • CSKA Moscow-Wolfsberger AC 0-1 (0 - 1)
  • Feyenoord-D. Zagreb 0-2 (0 - 1)
  • FK Crvena zvezda-Hoffenheim 0 - 0
  • FK Zorya Luhansk-Leicester 1-0 (0 - 0)
  • Gent-Liberec 1-2 (0 - 1)
  • LASK-Tottenham 3-3 (1 - 1)
  • Lille-Sparta Prague 2-1 (0 - 0)
  • Qarabag-Maccabi Tel Aviv 1-1 (1 - 1)
  • Sivasspor-Villarreal 0-1 (0-0)
  • Arsenal-Rapid Vienna 4-1 (3 - 0)
  • AS Roma-Young Boys 3-1 (1 - 1)
  • AZ Alkmaar-Napoli 1-1 (0 - 1)
  • Benfica-Lech Poznan 4-0 (1 - 0)
  • CFR Cluj-CSKA Sofia 0-0
  • Granada-PSV 0-1(0 - 1)
  • Molde-Dundalk 3-1 (2 - 0)
  • Nice-Bayer Leverkusen 2-3 (1 - 2)
  • Omonia-PAOK 2-1 (1 - 1)
  • Rangers-St. Liege 3-2 (2 - 2)
  • Real Sociedad-Rijeka 2-2 (0-1)
  • Slavia Prague-H. Beer Sheva 3-0 (2-0)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo