Giuliano Junc este suporter al celor de la UTA Arad încă din copilărie. A prins gustul fotbalului de la bunicul său, care a fost jucător la 3 echipe importante din România, pasiunea pentru 'sportul rege' existând la toți membrii familiei sale. Bunicul a fost cel care l-a dus pentru prima dată pe stadion, pe când era încă la grădiniță, fanul amintindu-și mai ales de atmosfera din tribune.
"Cred că iubirea pentru fotbal e genetică. Bunicul meu a fost fotbalist la AMEFA, Astra și Gloria Arad, echipe bune în perioada anilor 30-50. În plus, toată familia, fără excepție, era înnebunită după fotbal. Nu exista zi în care să nu aud povești despre mari fotbaliști sau mari echipe. Meciurile transmise la televizor erau adevărate zile de sărbătoare care ne reuneau pe toți, mai ales că în acele vremuri, în anii '80, un meci televizat nu erau ceva banal, ca astăzi. În plus, tot datorită bunicului meu am avut experiența mersului pe stadion de la vârste foarte mici... Cred că eram încă la grădiniță. Nu mai vorbesc de faptul că fotbalul era hobby-ul tuturor copiilor în acele vremuri. Așadar, a fost ceva natural.
Dacă fotbalul a fost o pasiune inoculată de familie, în cazul UTA, drumul mi l-am făcut singur. Tatăl meu era mare stelist, poate cel mai înfocat stelist pe care l-am cunoscut vreodată. Marea majoritate a familiei împărtășea aceeași preferință. Erau anii '80, când Steaua dădea de pământ cu toată Europa. Bunicul meu, pe de altă parte, avea orgoliul unui fotbalist care evoluase la echipe mai vechi decât UTA. Fiind fost fotbalist la Astra, echipa Fabricii de Vagoane unde lucrase toată viața, mă ducea la meciurile Vagonului (așa se numea atunci echipa) sau la Strungul Arad, echipă care avea stadionul foarte aproape de blocul în care locuiam.
Liga
Dani Alves se autopropune la Barcelona: "Dacă ei cred că au nevoie de mine, trebuie doar să mă sune"
ACUM O ORĂ
Experiența UTA a venit așadar mai târziu, prin școala generală, când am început să umblu de unul singur la meciuri. Momentul crucial a fost primăvara anului 1988. UTA juca derby de promovare cu Poli Timișoara. Când era vorba de un duel cu rivalii din sud, nu mai contau alte preferințe, toată lumea în Arad era trup și suflet în spatele UT-ei. Ura față de Timișoara era imensă. Biletele erau imposibil de procurat dar pentru a reuși să merg la meci, mama mea mi-a făcut rost prin sindicatul fabricii de vagoane, de un abonament pe tot returul.
Meciul acela a fost o poveste în sine. Îmi găsisem calea.
Am pierdut cu mare scandal, dar atmosfera electrizantă, adrenalina din acea zi, coroborată cu faptul că având abonament am mers apoi la toate meciurile din acel campionat, a fost declicul. Chiar dacă am păstrat mai departe, pentru mai mult sau mai puțin timp, respect și afecțiune față de valorile fotbalistice ale familiei, eram însemnat definitiv cu triunghiul Bătrânei Doamne.
Nu-mi amintesc sincer. Cum spuneam, încă de la grădiniță mergeam aproape săptămânal la meciuri pentru că Aradul era foarte bogat în echipe pe vremea aceea. Pot spune însă că primul meci pe care l-am văzut integral pe stadionul UT-ei a fost cred că prin 1983, când un prieten de familie m-a dus la un meci cu FC Baia Mare. UTA era în Divizia B atunci, a câștigat cu 2-1. Nu-mi amintesc mare lucru din meci, dar mi-a rămas întipărită în minte imaginea stadionului plin și a entuziasmului cu care lumea trăia fiecare fază", a declarat Giuliano Junc, în exclusivitate pentru Eurosport.
https://i.eurosport.com/2021/09/23/3225129.jpg

#FaniAdevărați | "Ăla a fost începutul sfârșitului pentru UTA"

Suporterul a vorbit și despre cea mai frumoasă, dar și cea mai dureroasă dintre amintirile pe care le are cu echipa sa preferată, amintind de unul dintre cele mai dificile momente din istoria 'Bătrânei Doamne'.
"Cea mai frumoasă amintire legată de UTA este victoria de la Timișoara din octombrie 2002. Au fost 40.000 de oameni în tribune, dintre care vreo 7-8.000 arădeni. Poli a marcat în primul minut, gol pe care nu l-am văzut pentru că întreg stadionul era învăluit în fumul torțelor aprinse de ambele galerii, după care ne-a mai dat unul până la pauză și întreg stadionul ne cânta clasicul: 'Plecați acasă'.
După pauză am reușit să egalăm, a marcat Poli, apoi din nou noi și la ultima fază a meciului, Leo Chitescu, care era, culmea, timișorean de origine, le-a înfipt pumnalul în inimă. Victorie cu 4-3! A fost nu euforie ci de-a dreptul isterie. Sunt absolut convins că n-o să mai trăiesc așa ceva niciodată pe un stadion. Ca un amănunt amuzant, în acei ani încă nu erau transmise toate meciurile etapei la tv. În ziua aia, postul care transmitea meciurile a ales să difuzeze un meci al Ceahlăului Piatra Neamț. Vorba napoletanilor când au luat titlul: 'Nici nu știți ce-ați pierdut'.
Fără îndoială, cea mai dureroasă amintire e legată de momentul când am cumpărat locul în prima ligă în 2006. UTA retrogradase atunci în Liga a treia, dar prin niște artificii politice, 'ca prin farmec' UTA s-a trezit nu cu unul, ci cu doi patroni, bașca un interes 'peste noapte' din partea primarului de atunci, astfel încât s-a decis cumpărarea unui loc în prima divizie de la Liberty Salonta, care promovase în acel an. Cum ar veni, am retrogradat... în prima ligă! Timp de câteva luni nici n-am vrut să aud de echipă, mi s-a părut inacceptabil. Sigur că la acea vreme era o practică obișnuită în fotbalul românesc.
Noi, însă, ne mândream cu faptul că eram 'altceva', că pedigree-ul nobiliar lăsat moștenire de Baronul Francisc Neuman ne ține departe de astfel de practici mizerabile. Dar am căzut și noi pradă tentației.
Ăla a fost începutul sfârșitului pentru UTA. Acea construcție cu fundament șubred și mincinos s-a dezmembrat în doar doi ani, au mai urmat câțiva ani de mediocritate și compromis până ce blestemul s-a desăvărșit cu falimentul din 2014. Din punctul meu de vedere, a fost o plată necesară pentru păcatul pe care l-am comis, dacă pot să mă exprim cu o analogie din tematica religioasă", a adăugat fanul celor de la UTA Arad.
https://i.eurosport.com/2021/09/23/3225132.jpg
Întrebat ce a simțit în perioada petrecută de UTA Arad în ligile inferioare, Giuliano Junc a punctat care este percepția arădenilor cu privire la echipa lor preferată, spunând că toți fanii așteaptă cu sufletul la gură ca 'Bătrâna Doamnă' să câștige un titlu de campioană a României, fiind convinși că acest lucru se va întâmpla.
"Pentru un club cu pedigree-ul UT-ei, orice este sub Liga 1 e ligă inferioară. Din punctul ăsta de vedere pot spune că este, din păcate, o obișnuință. În 45 de ani de viață am văzut UTA în prima ligă doar timp de 6 ani, plus acesta care este în curs. Culmea este că deși generația mea n-a văzut nicio performanță a UT-ei, cu toții ne comportăm de parcă aceste decenii sunt doar o paranteză, o tranziție.
Nimeni nu se raportează aici la UTA ca un club mic. Nimeni nu-și pune problema dacă UTA va redeveni campioană, ci când. Mi se pare extraordinar acest lucru, dar în același timp e și o presiunea fantastic de greu de dus de jucătorii și antrenorii acestei echipe. Rezultate care la alte cluburi ar fi văzute ca mari performanțe (cum ar fi promovările de exemplu) sunt văzute aici ca un pas normal către atingerea statutului de drept al clubului. Sigur, lumea se bucură, dar acea bucurie durează o zi după care urmează automat cerința de a fi făcut următorul pas.
Nici măcar cei doi ani petrecuți în ligile 4 și 3, după falimentul vechii societăți, n-au putut înfrânge acest spirit.
Lumea a văzut acel moment ca unul de ispășire a compromisurilor și greșelilor manageriale făcute, dar și ca o șansă de a reîncepe de la 0, eliberați de rușinea acelui moment cu Liberty Salonta. Poate tocmai de aceea UTA nu s-a împotmolit în nisipurile mișcătoare ale fotbalului mic. Mult mai greu de gestionat a fost faptul că exact în acea perioadă stadionul a fost în reconstrucție, iar timp de 6 ani UTA a jucat la periferia orașului sau chiar prin județ. Pribegia pe niște arene care nu însemnau 'acasă' a provocat multora un dureros sentiment de alienare și cred că a și întârziat cu 2-3 ani revenirea în elită", a declarat suporterul UT-ei.

#FaniAdevărați | "Unde e seriozitate, vine și performanța"

Giuliano Junc a comentat și modul în care arată fotbalul din România în zilele noastre, spunând că mentalitatea este cea care ar trebui să se schimbe pentru ca echipele de fotbal din țara noastră să reușească rezultate mai bune în cupele europene.
"Fotbalul românesc de astăzi este un Frankenstein. O făptură în care părțile corpului n-au legătură una cu cealaltă. Nu există o viziune generală, nu există un fir care să lege entitățile din fotbalul românesc. Totul este o încropeală de pe azi pe mâine, toată lumea (cluburi, jucători, jucători) e preocupată exclusiv de supraviețuirea individuală ca într-o junglă, nu există predictibilitate. De aceea și vedem echipe care apar și dispar peste noapte, care în câțiva ani ajung din ligile inferioare în Europa și înapoi. Nimic nu e trainic și metodic și de aceea nimic nu durează.
Sigur, sunt insule de profesionalism și în fotbalul românesc, dar în lipsa unui context pe măsură, rezultatele lor sunt foarte limitate.
Ar trebui să se schimbe mentalitatea. Și când spun mentalitate mă refer la faptul că trebuie să devenim serioși. Nu cred că lipsa banilor este problema în fotbalul românesc; cred că este doar efectul lipsei de seriozitate. Dacă toată lumea implicată, de la președinții FRF și LPF până la managerii de cluburi, de la antrenori până la jucători, și de la jurnaliști la suporteri, ar da dovadă de seriozitate, cred că ar veni și banii în fotbalul românesc.
Ce înțeleg prin seriozitate? În primul rând, să îți faci treabă zi de zi cât poți de bine pe părticica ta și, în al doilea rând, să fii responsabil, deci conștient că orice lucru pe care-l spui sau faci are o consecință (pozitivă sau negativă) asupra întregului fenomen. Banii privați curați nu vin în fotbalul românesc decât într-o mică măsură pentru că cei care-i dețin nu vor să se asocieze cu șmechereala și lucrul de mântuială. Seriozitatea, însă, i-ar atrage. Și unde este seriozitate și finanțare, vine și performanța", a menționat Giuliano Junc pentru Eurosport.
https://i.eurosport.com/2021/09/23/3225135.jpg
Rugat să creeze un 11 ideal, o echipă preferată din toate timpurile, fanul celor de la UTA Arad a aliniat jucători precum Iosif Petschovsky sau Flavius Domide, justificându-și pe larg fiecare alegere.
"Asta este o întrebare foarte grea pentru că, având în vedere marile performanțe ale UT-ei datează din primii 25 de ani de existență a clubului, practic o echipă ideală ar trebui concepută doar din jucători pe care nu i-am văzut jucând niciodată. O să încerc să fac asta, dar o să îmi permit, pentru a da o notă personală echipei, să includ și câțiva jucători care, chiar dacă nu au performanețele celor din epoca glorioasă a Bătrânei Doamne, au lăsat un impact puternic asupra mea ca suporter.
Așadar, am ales o formulă 4-3-3 și ea arată așa:
Portar: GHEORGHE GORNEA. A fost goalkeeper-ul celei mai mari performanțe realizate de UTA, eliminarea din Cupa Campionilor a deținătoarei trofeului la acea vreme, Feyenoord. La Rotterdam, deși a luat un gol parabil, a salvat alte 4-5 ocazii de gol, fiind eroul meciului. Era un portar extrem de sigur și colegii săi de generație îl creditează cu un aport uriaș în realizările acelei echipe.
Fundaș dreapta: GABOR BIRO. Genul de fundaș din categoria 'nu se mai fabrică'. Era feroce. Mircea Lucescu a mărturisit că, atunci când era jucător în activitate, era singurul fundaș din campionat de care îi era realmente frică. Pe tema asta circulă și o anectodă că la un moment dat pregătind un meci cu Dinamo, antrenorul Nicolae Dumitrescu le atrăgea atenția elevilor săi să fie atenți la benzi pentru că acolo Dinamo 'provoacă iureș'. Moment în care Biro, cu accentului lui de maghiar descins din secuime îi răspunde 'Hat, Coco Bacsi, lăsați iureș la mine, că stinge iureșul'.
Fundaș central: ALEXANDRU GAICA. L-am văzut jucând în zeci de meciuri în anii '80 și începutul anilor '90. Avea și un cântec dedicat de galerie care suna așa: 'Sandule, Sandule, rupe-le picioarele'. Nu, nu era un fundaș brutal sau rudimentar dar era genul 'mingea trece, omul nu'. Pe atunci fotbalul era mai dur dar în același timp mai curat. Erau mai puține văicăreli pe teren, se juca mult mai tare dar, culmea, erau mult mai puține accidentări grave.
Fundaș central: ZOLTAN FARMATI. Fundașul de fier de la finalul anilor '40 și începutul anilor '50. N-a impresionat prin talie dar avea forță, plasament și tehnică de deposedare de înaltă clasă. În plus, a fost un personaj pitoresc și foarte loial clubului. Fără îndoială e una dintre legendele Bătrânei Doamne.
Fundaș stânga: LADISLAU BROȘOVSZKY. Un alt component extrem de important al echipei anilor '70 care a reușit minunea de la Rotterdam și care a adus ultimul titlu în vitrina clubului. S-a remarcat ulterior ca atacant, dar la începutul carierei, atunci când a fost și reușită marea performanță de care am amintit, evolua pe acest post. A fost unul dintre cei mai iubiți jucători ai acelei perioade, un răsfățat al clubului. În plus, numele Broșovszky se confundă cu istoria UT-ei și a sportului arădean. Tatăl său, Antoniu, a marcat primul gol din istoria clubului, fiica sa, Monica, a fost cea mai mare baschetbalistă a Aradului și una dintre cele mai importante din istoria baschetului românesc, iar astăzi nepotul său, Attila, fost poloist, este managerul general al clubului.
Mijlocaș central: GYULA LORANT. Cel mai important stranier care a evoluat vreodată în campionatul României. A fost component de bază în echipa care a câștigat primul titlu, în 1947. Îl regăsim apoi în acea fantastică echipă a Ungariei care a nenorocit Anglia pe Wembley (6-3) și care a jucat finala Campionatului Mondial în 1954. Un mijlocaș foarte inteligent, cu viziune deosebită a jocului, un fel de Busquets al acelor ani. Putea juca și fundaș central, de fapt a și făcut-o la UTA
Mijlocaș central: IOSIF PETSCHOVSKY. Icoana incontestabilă a clubului, cel mai mare jucător din istoria noastră. Putea juca pe orice post, avea o tehnică ireproșabilă cu ambele picioare, viziune, lovitură de cap și simț al porții. În plus, pentru el, loviturile libere erau penalty-uri. Cei care l-au prins jucând spun că a fost cel mai bun fotbalist român, peste Dobrin sau Hagi. Maghiarii care l-au văzut jucând spun că putea evolua liniștit în marea echipă care a ajuns vicecampioană mondială, alături de marele Puskas Ferenc.
Păcat că a trăit într-o epocă în care expunerea era limitată și într-un regim care nu i-a permis consacrarea mondială.
Mijlocaș central: MARIUS ȚUCUDEAN. Cum spuneam, am ales să inserez în echipă și câțiva jucători pe care i-am văzut personal. Dintre aceștia, fără ezitare, pot spune că tatăl lui George a fost preferatul meu. Tehnic dar în același timp excelent și pe faza defensivă, viziune extraodinară a jocului și șut năprasnic. A marcat golul cel mai frumos pe care l-am văzut eu pe vechiul stadion într-o victorie împotriva lui Dinamo din 1993. Florin Prunea ține minte și azi acel șut.
Atacant: FLAVIUS DOMIDE. Exceptându-l pe Petschovsky, este cel mai iubit jucător din istoria clubului. Dincolo de calitățile excepționale de fotbalist, care l-au dus la echipa națională unde la Campionatul Mondial din Mexic 1970 a împărtășit din păcate soarta lui Dobrin, a impresionat mereu prin modestie, bun simț și o loialitate fără egal. Și-a început și și-a sfârșit cariera la UTA, cu un bilanț de 342 de meciuri și 75 de goluri. În plus, pentru un simpatizant Arsenal cum sunt eu, faptul că a marcat pe White Heart Lane e un bonus.
Atacant: LADISLAU BONYHADI (cunoscut și ca Ludovic). Pe cifre este cel mai mare atacant din istoria campionatului României. În sezonul 1947-1948 a marcat 49 de goluri, record neegalat până astăzi. Un argument mai mult decât suficient pentru alegerea mea.
Atacant: JEREMY NJOCK. Am lăsat ultimul tricou de atacant din nou unui jucător pe care l-am văzut evoluând. Dacă era să merg strict pe valoare, alegerea mea ar fi fost Adrian Ungur, atacantul care la începutul anilor '90 o ducea pe UTA pe locul 3 după un gol împotriva Stelei lui Lăcătuș, Panduru și Ilie Dumitrescu. Totuși, ținând cont că cea mai frumoasă amintire a mea legată de UTA este cea a acelui 4-3 de la Timișoara, îi încredințez ultimul tricou lui Njock, cel mai bun jucător de pe teren în acel meci. Jeremy a stat doar un an la Arad, n-a reușit nici măcar să împiedice retrogradarea echipei, însă meciurile memorabile cu Poli sau Steaua precum și celelalte goluri marcate în acel campionat l-au făcut unul dintre ultimii eroi ai unui club care încet încet se îndrepta spre zona insipidă a jucătorilor care doar veneau să semneze condica.
Antrenor: NICOLAE ”COCO” DUMITRESCU. Este omul care a fost implicat direct în toate cele 6 titluri de campioană cucerite de UTA. Pe primele 4 le-a câștigat din teren, pe ultimele două ca antrenor. Tot ca antrenor a eliminat Feyenoord. Bucureștean de origine,a devenit mai arădean decât mulți alții. A rămas credincios UT-ei chiar după ce a fost îndepărat, a revenit de fiecare dată când a fost rechemat, fără resentimente, a crescut echipe și jucători în fotbalul arădean din ligile inferioare, s-a stins și este înmormântat în pământul Aradului. Astăzi, tribuna I, unde am abonament, îi poartă numele", a punctat suporterul.

#FaniAdevărați | "O oază de bucurie atunci când lucrurile nu merg foarte bine"

Giuliano Junc a explicat și în ce mod i-a fost afectată viața personală de faptul că a fost dintotdeauna suporter înfocat la unei echipe de fotbal. Bărbatul a declarat că se consideră norocos pentru că familia sa îi înțelege pasiunea.
"Cred că impactul a fost unul pozitiv. Statutul de suporter îți oferă șansa de a face parte dintr-o comunitate, de a fi implicat social. Am legat multe prietenii datorită UT-ei, prietenii care s-au extins și dincolo de sfera strict fotbalistică. În plus, când investești pasiune într-un asemenea domeniu, care este cumva separat de restul activităților, automat ai o sursă de energie sau o oază de bucurie atunci când pe alte planuri poate lucrurile nu merg foarte bine, așa cum se mai întâmplă în viață.
Șansa mea e să am parte de o soție care deși nu îmi împărtășește fascinația pentru acest sport, îmi înțelege pasiunea pentru UTA. Iar în acest sezon chiar m-a însoțit de câteva ori pe stadion și a fost foarte încântată de atmosferă și de trăirile pe care le vede la mine și la cei din jurul meu", a conchis fanul 'Bătrânei Doamne'.
https://i.eurosport.com/2021/09/23/3225133.jpg
Scottish Premiership
Ianis Hagi, unul dintre cei mai buni jucători de la Rangers în remiza cu Hearts! Ce note a primit
ACUM 10 ORE
Serie A
Ciprian Tătărușanu le-a dat emoții mari "Rossonerilor"! AC Milan, revenire spectaculoasă cu Verona
ACUM 10 ORE