Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG și Real Madrid, protagoniste într-un nou "duel"! Cine este fotbalistul pentru care se vor lupta vara viitoare

Bianca Dumitru

Actualizat 30/10/2022 la 21:00 GMT+2

PSG și Real Madrid se vor duela vara viitoare pentru un fotbalist pe care și-l doresc din sezonul 2023/24. Este vorba despre Rafael Leao, atacantul celor de la AC Milan, care a atras toate privirile prin prestațiile sale.

Rafael Leao (AC Milan), contra celor de la Chelsea

Credit imagine: Getty Images

PSG și Real Madrid vor fi implicate, vara viitoare, într-o nouă "luptă" pe piața transferurilor. Asta anunță presa din Spania, care scrie că cele două cluburi se vor duela pentru transferul unuia dintre cei mai în formă atacanți ai momentului.
După ce vara trecută, campioanele din Franța și Spania s-au luptat pentru transferurile lui Kylian Mbappe și Aurelien Tchouameni, în 2023 în centrul atenției va fi Rafael Leao, fotbalistul celor de la AC Milan.
Portughezul de 23 de ani a strălucit sezonul trecut, când și-a adus contribuția la cucerirea titlului în Serie A, fiind desemnat cel mai bun fotbalist din campionatul Italiei.
În noua stagiune, atacantul și-a continuat prestațiile bune, reușind 6 goluri și 7 pase decisive, și le-a atras atenția mai multor cluburi de top din Europa.
Rafael Leao se află la Milan din 2019, când a fost transferat de la Lille pentru aproape 30 de milioane de euro. Portughezul, format la Sporting, mai are contract cu italienii până în 2024.
Șefii celor de la AC Milan încearcă să-i prelungească înțelegerea lui Leao, dar până acum nu au putut ajunge la un acord cu reprezentanții fotbalistului. Conform jurnaliștilor din Spania, atacantul ar fi interesat de un transfer în La Liga, preferând să înceapă o nouă aventură înainte de a se întoarce în Ligue 1.
Pentru a-i putea obține semnătura în vara anului 2023, echipele interesate de mutare vor trebui să poarte negocieri dure cu AC Milan, care își dorește minim 110 milioane de euro în schimbul lui Rafael Leao.
Citește și:

Ancelotti îl vrea pe Bernabeu și pe Son

Un alt fotbalist dorit de Carlo Ancelotti pe Santiago Bernabeu este Heung Min Son, fost finalist al Champions League cu Tottenham în urmă cu 3 ani și câștigător al Ghetei de Aur în Premier League în sezonul precedent.
Fiind unul dintre cei mai interesanți jucători de atac din top 5 campionate europene care arată o mare disponibilitate de efort, Heung Min Son este pe lista antrenorului de la Real Madrid pentru un viitor transfer.
Fotbalistul de 30 de ani impresionează în prima ligă engleză și nu numai, pentru că și în competițiile europene arată un nivel ridicat, fiind principalul pericol pentru defensivele adverse, alături de Harry Kane.
Cu toate că are un contract valabil până în vara anului 2025 cu Tottenham, sud-coreeanul ar putea fi tentat de o mutare pe Bernabeu, mai ales datorită faptului că Ancelotti îl urmărește de ceva timp și îl apreciază.
Cum Son joacă în mod normal în flancul stâng, e greu de crezut că Madridul își dorește un înlocuitor pentru Vinicius Junior, însă pe postul de atacant, Karim Benzema e pe final de carieră și va avea nevoie de un înlocuitor în curând, chiar dacă randamentul său este unul foarte bun la gruparea "blanco".
Totuși, campioana Spaniei va trebui să cheltuie o sumă importantă de bani pentru aducerea asiaticului pe Bernabeu, pentru că trupa lui Antonio Conte cu siguranță nu-l va ceda pentru o sumă mai mică de 75 de milioane de euro, cât este cota sa de piață în acest moment.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo