Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jurgen Klopp după Liverpool – Benfica: "Cel mai bun joc nu ne-ar fi adus mai aproape de finală"

Andrei Nicolae

Actualizat 14/04/2022 la 09:45 GMT+3

Managerul german a susținut că evoluția de miercuri seara, contra echipei Benfica (scor 3-3), nu a fost ceea ce și-a dorit, dar s-a declarat foarte mulțumit cu performanța calificării în semifinalele Ligii Campionilor

Liverpool manager Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Cu câteva săptămâni înainte de finalul sezonului 2021/22, Liverpool rămâne în cursă pentru o cvadruplă istorică, câștigarea a patru trofee: Cupa Ligii, Premier League, Cupa Angliei și Liga Campionilor. În această ultimă competiție a ajuns, miercuri seara, în semifinale, după ce s-a impus cu 6-4, la sfârșitul celor două manșe, contra echipei Benfica. În returul pe Anfield, scorul a fost egal, 3-3.
Pentru un loc în marea finală de la Paris, "cormoranii" mai au de depășit Villarreal. Manșa tur este pe Anfield pe 27 aprilie, iar returul, pe 4 mai, în Spania.
După calificarea de miercuri seara, Jurgen Klopp și-a exprimat satisfacția pentru rezultatul obținut și se așteaptă la câteva meciuri foarte dificile în perioada imediat următoare:
"Sunt foarte fericit pentru că a fi într-o semifinală este atât de special.Ne așteptăm la câteva meciuri foarte dificile."
Semifinala o aduce pe Liverpool față în față cu Unai Emery, managerul lui Villarreal, care a câștigat de patru ori Europa League. Trei dintre aceste victorii au venit la Sevilla, incluzând o victorie asupra echipei lui Klopp, în finala din 2016, iar celălalt cu actualul său club.
"Villarreal a meritat să treacă. Știu că Bayern Munchen nu vrea să audă asta. Iar managerul lor este regele competițiilor de cupă, așa că sunt experimentați și o echipă plină de dorință, bine organizată cu jucători de top".

Jurgen Klopp după Liverpool – Benfica: " Am terminat cu bine, asta este tot ce contează și sunt foarte fericit"

Până la prima manșă cu Villarreal, Liverpool are câteva meciuri puternice pe plan intern. Sâmbătă este semifinala cu Manchester City în semifinalele Cupei Angliei, apoi urmează restanța cu Manchester United în Premier League. Așadar, "cormoranii" sunt la un tur distanță de a treia finală de Liga Campinilor în ultimii 5 ani, dar și la un tur distanță de Cupa Angliei, după ce au cucerit deja Cupa Ligii. În campionat, cu 7 meciuri până la final, sunt la un punct în spatele echipei Manchester City.
Pentru partida retur cu Benfica, Jurgen Klopp a făcut șapte schimbări în echipa care a început prima manșă în Portugalia săptămâna trecută, cu Mohamed Salah și Sadio Mane printre cei care au rămas pe bancă.
"Am făcut șapte schimbări și asta nu le face viața ușoară jucătorilor. Ne-am pierdut concentrarea când aveam 3-1 și părea că am terminat treaba. Nu a fost exact ceea ce ne-am dorit, dar nu este deloc important.
Dacă am fi jucat cel mai bun meci al sezonului acum, nu ar fi făcut mai probabil să ajungem în finală. Am terminat cu bine, asta este tot ce contează și sunt foarte fericit.", a comentat Jurgen Klopp.
După cum remarcă BBC, va fi nevoie de un efort monumental pentru ca Liverpool, care a câștigat Cupa Ligii în februarie, să încheie sezonul cu patru trofee și cu siguranță va trebui să se apere mai bine decât a făcut-o contra lui Benfica.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo