Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp îi cere lui Salah să fie concentrat la Paris! Ce a spus despre "răzbunarea" egipteanului

Alex Masgras

Publicat 26/05/2022 la 11:53 GMT+3

Mohamed Salah așteaptă cu nerăbdare finala Champions League dintre Liverpool și Real Madrid de la Paris. În urmă cu patru ani, Salah părăsea terenul accidentat după doar 30 de minute, iar egipteanul este hotărât să își ia revanșa sâmbătă seară. Jurgen Klopp nu este de acord cu jucătorul, fiind de părere că răzbunările sunt doar o pierdere de energie.

Liverpool manager Jurgen Klopp consoles Mohamed Salah after he leaves the pitch injured during The FA Cup Final match between Chelsea and Liverpool at Wembley Stadium on May 14, 2022 in London, England

Credit imagine: Getty Images

Liverpool și Real Madrid se vor întâlni în marea finală UEFA Champions League. Pe Stade de France, în fața a 80,000 de spectatori, Mohamed Salah vrea să își ia revanșa pentru finala din 2018, de la Kiev.
Real Madrid s-a impus cu 3-1 în urmă cu patru ani, într-o partidă în care Mohamed Salah a jucat doar 30 de minute. Egipteanul s-a accidentat la umăr în urma unui duel cu Sergio Ramos și a fost nevoit să părăsească terenul prematur.
Mohamed Salah, Sadio Mane, Sergio Ramos
Salah a declarat că își dorește să își ia revanșa în fața madrilenilor, fiind extrem de vocal în această privință. Cu toate acestea, Jurgen Klopp înțelege punctul de vedere al jucătorului său, dar nu consideră că acesta trebuie să se gândească la partida de sâmbătă ca la o răzbunare:
"A fost o seară grea pentru noi, chiar a fost dificil, ținând cont de circumstanțe, de modul în care am luat golurile, dar și accidentarea lui Salah.
Eu nu cred în răzbunare. O pot înțelege, dar nu cred că răzbunarea este cea mai bună idee. Înțeleg ce vrea să spună Mo. Există o oportunitate de a câștiga acum și cred că va fi o poveste grozavă. Totul este ok între noi și Real Madrid. Dacă vom câștiga, nu va avea legătură cu ce s-a întâmplat în 2018", a declarat Jurgen Klopp.
Citește și:

LIVERPOOL-REAL MADRID, FINALA CHAMPIONS LEAGUE

Pentru a treia oară în istoria competiției, Liverpoo și Real Madrid se vor afla față în față în ultimul act al celei mai importante competiții europene.
Prima oară, cele două s-au întâlnit în 1981, tot la Paris, pe Parc des Princes, atunci când Liverpool s-a impus cu 1-0. În 2018, Real Madrid și-a luat revanșa la Kiev, atunci când a câștigat finala cu 3-1.
Dacă Real Madrid a cucerit al 35-lea titlu în La Liga la finalul acestui sezon, Liverpool a ratat șansa de câștiga un nou titlu în Premier League, terminând la un singur punct în spatele campioanei Manchester City. Cu toate acestea, echipa lui Jurgen Klopp a cucerit în acest sezon Cupa Ligii Angliei și FA Cup.
Pe plan european, Real Madrid a cucerit de 13 ori Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor, fiind echipa cu cele mai multe trofee câștigate. De partea cealaltă, Liverpool a cucerit trofeul de 6 ori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo