Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona - Real Madrid. Zidane, neînvins pe Camp Nou ca antrenor, a prefațat El Clasico

Vlad Dumitrescu

Actualizat 23/10/2020 la 15:42 GMT+3

Zinedine Zidane a oferit declarații la conferința de presă premergătoare El Clasico din acest weekend.

Barcelona - Real Madrid. Zidane a prefațat El Clasico

Credit imagine: Eurosport

Real Madrid vine la marele derby cu Barcelona după două înfrângeri surprinzătoare. Elevii lui Zidane au pierdut acasă cu nou promovata Cadiz weekendul trecut în La Liga pentru ca apoi să cedeze și în fața unui Șahtior Donetsk decimdat de accidentări în UEFA Champions League. Cu toate acestea, Zidane vrea să-și păstreze recordul de invincibilitate pe Camp Nou, acolo unde nu a pierdut niciodată din postura de antrenor. Cu Zizou pe bancă, Real a reușit două victorii și trei egaluri la Barcelona acasă.
La meciul cu ucrainenii au lipsit două piese importante: Karim Benzema și Sergio Ramos. Dacă francezul a fost introdus în a doua repriză și a schimbat oarecum fața jocului, Ramos a urmărit partida din tribune. Cu toate acestea, căpitanul Realului va juca cu Barcelona.
”Sergio Ramos este liderul nostru, este căpitanul și nu am vrut să riscăm. El s-a recuperat complet și va fi disponibil mâine. Ideea este să avem jucătorii la 100% din capacitate”, a declarat Zidane la conferința de presă.
Zinedine Zidane, l'entraîneur du Real Madrid, félicite Karim Benzema - Liga 2020-21

Barcelona - Real Madrid. Zinedine Zidane a prefațat El Clasico

”Da, m-am uitat din nou la meciurile cu Cadiz și Șahtior. Mereu revăd meciurile. Am început foarte prost acele partide și după ce am primit gol, ne-am luptat din greu să revenim. Într-un sezon există momente bune și momente mai puțin bune. Trebuie să trecem peste”, a afirmat Zizou.
”După două înfrângeri, meciul de mâine este cel mai potrivit pentru a întoarce situație. Un meci bun pentru a revanșa, pentru a arăta că vrem să schimbăm lucrurile. Vrem să facem un meci mare”, a continuat francezul.

Barcelona - Real Madrid. Zidane a vorbit despre zvonurile demiterii sale

Chiar dacă Zidane a bifat performanțe fantastice la Real Madrid, postul său nu este "cimentat". Potrivit TVE, citată de Mundo Deportivo, managerul francez ar putea fi demis în următoarea perioadă, dacă nu va reuși să îmbunătățească jocul echipei și să obțină rezultate pozitive. Francezul a vorbit despre aceste zvonuri la conferința de presă.
”Toată lumea de la club mă susține. Am câștigat multe trofee cu acești jucători, ei m-au făcut să câștig multe trofee. Voi fi până la moarte cu ei. Ei sunt cei care aleargă și se luptă. Întotdeauna mă susține. Dar am următoarele meciuri la dispoziție să schimb lucrurile”, a declarat Zidane.
”Este normal să existe critici atunci când lucrurile nu merg cum trebuie, așa se întâmplă mereu, istoria nu se schimbă”, a completat el.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo