Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Modric a făcut marele anunț! Unde vrea să-și încheie cariera fostul Balon de Aur

Cosmin Cioboata

Actualizat 25/11/2020 la 00:28 GMT+2

Luka Modric a răspuns odată pentru totdeauna eternei întrebări "unde îți vei încheia cariera?". Mijlocașul croat își dorește enorm să joace la Real Madrid până atunci când își va agăța ghetele în cui.

Luka Modric

Credit imagine: Getty Images

Modric a demonstrat în nenumărate rânduri că este un jucător extraordinar. Vicecampion mondial și câștigător al Balonului de Aur în 2018, mijlocașul de 35 de ani a impresionat în tricoul Realului, pe care l-a îmbrăcat prima oară în 2012.
De atunci, Modric a devenit o piesă extrem de importantă pe Santiago Bernabeu. Totuși, vârsta a început să-și spună cuvântul, iar croatul nu mai prinde postul de titular la fiecare meci, așa cum se întâmpla pe vremuri.
Zidane a început să se bazeze tot mai des în linia mediană pe Valverde, un jucător tânăr cu potențial uriaș. Un profesionist desăvârșit, Modric nu este supărat din această cauză, știind foarte bine că decizia lui Zidane este justificată.
Printre altele, Modric a vorbit la conferința de presă premergătoare duelul cu Inter din grupele UEFA Champions League (mâine, ora 22:00) și despre viitorul său. Contractul său expiră vara viitoare și încă n-a fost adusă în discuție o eventuală prelungire.

Modric: "Vreau să-mi închei cariera la Real Madrid!"

Deja este arhicunoscută politica "galacticilor" de a nu mai oferi contracte noi jucătorilor trecuți de 30 de ani. În aceeași situație se află și căpitanul Sergio Ramos, care deja este "vânat" de alte cluburi din Europa.
Modric și-ar dori să-și încheie cariera pe Santiago Bernabeu, locul unde a cunoscut cele mai mari performanțe:
"Îmi doresc să rămân la Real Madrid, dar vom vedea ce se întâmplă. Mă simt bine și aș vrea să continui aici. Simt că pot să ajut echipa în continuare.
Dacă mă întrebați ce vreau, evident răspunsul este că vreau să rămân la Real. Îmi doresc să îmi închei cariera aici, dar asta depinde de mai multe lucruri. Dar nimeni nu va fi mai fericit decât mine dacă voi reuși să-mi închei cariera la Real", a spus Luka Modric, la conferința de presă.
Modric a ajuns la Real Madrid în urmă cu 8 ani, după ce spaniolii le-au plătit 35 de milioane celor de la Tottenham. Mijlocașul croat a pus umărul la cucerirea a 16 trofee, printre care se numără 2 titluri în La Liga și 4 Ligi ale Campionilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo